“I am nothing in life, but everything on the screen”
Venit la Berlinală, n-am putut ocoli Muzeul Filmului, aflat la câţiva paşi de principalele săli ale Festivalului. Norocul meu, pentru că aici am dat peste o expoziţie superbă, graţie căreia am redescoperit una dintre cele mai fascinante actriţe ale primului secol de cinema. Mi-e foarte greu să scriu despre această personalitate copleşitoare, însă mi-e şi mai greu să mă înfrânez, aşa că sper doar să nu vă plictisească acest mozaic-omagiu…
Woody Allen. Obsesii, absurdităţi, cârcoteli
Articolul a fost scris de Monica Mihai şi trimis spre publicare Ginger Group.
După ce am teminat “Cum să prinzi peştele cel mare” a enigmaticului David Lynch (o carte surprinzător de clară în comparaţie cu poveştile cinematografice cu care ne-a obişnuit de-a lungul vremii), m-am gândit să văd cam în ce fel zice din condei un alt cineast american: neobositul Woody Allen, totdeauna cu obsesiile, angoasele şi imaginaţia lui vie, deseori haotică şi fără de astâmpăr. Am purces aşadar la parcurgerea celor o sută şaptezeci de pagini care găzduiesc optsprezece proze scurte născocite de septuagenarul scenarist, regizor şi actor newyorkez. Cartea, numită perfect justificat “Anarhie pură” (Humanitas 2008) se citeşte usor, fiind o alegere foarte bună daca preferi o lectură lejeră dar deşteaptă, care, în acelaşi timp, să te destindă şi să îţi imprime un zâmbet larg pe faţă dimpreună cu oferta unei porţii destul de mari şi savuroase de bună dispoziţie.
Cea mai bună revistă de cinema. Şi unica…
Cele mai bune lucruri care s-au întâmplat anul acesta criticii de film româneşti sunt, după mine, lansarea colecţiei Cinema a editurii Polirom (cu trei volume până acum) şi apariţia revistei Film Menu (cu două numere deocamdată). Precizez că mă refer la proiecte în derulare (şi cărora le doresc o viaţă cât mai lungă), nu la evenimente singulare, cum ar fi cartea Magdei Mihăilescu despre Truffaut.