Nevoia de modele. Nevoia de eroi. Al meu van Gogh
Am văzut zilele acestea cum se întorc români contra românilor, am văzut cum oameni sar la gâtul altora precum animalele înfometate. Am văzut cum tineri uită de valori precum moral şi etic şi am văzut cum părinţi uită de sentimentele materne şi paterne. Vorbind cu mai mulţi prieteni despre această stare de fapt m-am gândit, că poate ceea ce îi lipseşte societăţii noastre actuale este lipsa dragostei faţă de ceilalţi oameni. Noi, generaţia de mijloc (30 de ani) am dus mai mereu o lipsă acută de astfel de modele. Iar pe cele pe care le-am avut le-am dat uitării. Astfel am spus că ar fi interesant să încerc un mic schimb de astfel de modele, sau eroi – în unele cazuri.
Ghidat de oameni şi de respectul pentru ei îndrăznesc să vă împărtăşesc unul dintre eroii mei. Pe numele lui Vincent van Gogh. De la bun început trebuie să mărturisesc că mi-au trebuit ceva timp, studiu şi experienţe să ajung la concluzia aceasta.
Autoportret
Intenţia mea nu este să vă povestesc viaţa artistului (pe care o puteţi descoperi fie, mai uşor pe internet, fie citind diverse scrisori, comentarii sau albume de artă) sau să prezint vreuna din lucrările lui – nu mi-aş permite. Vreau, în schimb, să vă povestesc viziunea mea despre omul van Gogh, evident, aşa cum îl percep eu – ca pe un erou.
