Se ştie, ştie, ştie…
Cred că la 99% dintre românii care nu aparţin unei etnii, le plac cântecele romilor, le plac nunţile făcute de romi, le place să audă, poate nu 99%, dar sunt atâţia solişti, cântăreţi, dacă mă gândesc de la Adi Minune până la oricine, le plac manelele.
Din campanii adunate
M-au lăsat puterile şi mi-am promis cu cîteva zile în urmă că nu mai vreau să ştiu ce se întîmplă cu alegerile. Cu politica, cu politicienii în general. Am rezistat juma’ de zi, şi asta pentru că nu aveam un radio sau un televizor în preajmă.
Nu ştiu dacă e dependenţă, curiozitate, sau sentimentul de implicare. Probabil că toate, în cantităţi mici. Şi satisfacerea nevoii de băgat în seamă cu orice preţ, care nu e tocmai cuşer, dar altminteri nu-mi pot exprima opiniile, right?
În orice caz, ce se întîmplă de săptămîna trecută încoace nu face decît să-mi sporească sila. Ambele tabere aruncă cu moloz cu miros de rahat, filmuleţe şi aduceri aminte, declaraţii (aceleaşi de fiecare dată) şi ameninţări. Rar de tot dau de cineva care mai are simţul măsurii şi al cuvîntului (Mircea Diaconu, de exp., dar el n-a apucat să se contamineze). În rest, partizanate înflăcărate, texte provenite din nişte creiere spălate la partid, fanatisme nejustificate.
I found no government
Primul tur al alegerilor a trecut. Vine următorul şi patimile dau năvală iar. Ceva mai temperate, pentru că părerea aproape unanimă e că iar sîntem puşi în faţa a două rele, dintre care va trebui să alegem răuleţul.
Am votat Crin Antonescu şi am sperat pînă în ultimul moment că va reuşi să treacă de primul tur. Am fost naivă, dar exuberanţa şi împătimirea celor cu care am petrecut aproape 4 ore la coadă la vot mi-a dat speranţe. Nu am mai văzut o astfel de îndîrjire demult şi măcar pentru atît sînt bucuroasă. Că un om politic a reuşit să mă facă să sper, chiar şi în jumătăţi de măsură. De ceilalţi doi rămaşi mă tem.
Mai uşor cu pianul pe scări!
Mi-am început ziua cu creierul doldora de ştiri şi nici măcar nu-mi băusem cafeaua. Asta pentru că Traian Băsescu, într-o zi cu dialogul pe tapet (ha!), a călcat pragul mogulului şi a acordat un interviu la Realitatea FM.
Nu ştiam de interviul ăsta dinainte, aşa că surpriza a fost cu atît mai plăcută. Pe la ora 10 fără 10, cînd deja dialogul cu cei doi redactori se gătase, bubuiam să vorbesc cu cineva să zic, băi! Ai auzit ce-a zis? A dat pe gură şi de pensii, şi de restructurări, şi de viitorul prim ministru, aşa cum nu prea a făcut-o pînă acum. (A se citi a ne confuza pînă acum). Dar, fiind pe stradă, nu puteam să dau buzna la liceu la Caragiale în curte şi să declar careu de dezbatere, aşa că mi-am urmat cuminte drumul şi am aşteptat limpezirea.
EU NU-L VOTEZ PE BĂSESCU
Şi răspunsul la întrebarea “dar de ce” nu este un simplu “d’aia”. Am o tonă de argumente. Dar încet, că altfel mă aprind şi nu mai înţelege nimeni unde încep şi unde termin. În ciuda faptului că sunt absolvent de ştiiţe politice, m-am abţinut cât am putut până acum să scriu despre subiecte politice. Frica a venit din imposibilitatea de a fi coerent pe o astfel de temă. Mă simt jignit de când mă trezesc şi până ma culc de toată clasa politică.
Cum aş putea, în condiţiile date, să îmi găsesc cuvintele care încep fără p-uri, m-uri, c-uri, astfel încât să nu mă banneze google-ul. Greu.
.
.
Aşa e în tenis
Colega mea Dănoaca pune accent pe lipsa de reacţie din opoziţie. Rămâne de văzut dacă moliciunea asta o să ţină la nesfârşit sau poate după liniştea asta o să vină furtuna. Traian Băsescu mai are mulţi aşi în mânecă. Poate că are, de altfel nici nu mă îndoiesc de asta. Întrebarea pe care o pun eu este când vor veni nişte băieţi care ştiu să returneze? Dacă la un moment dat nu mai intră primul serviciu? Dacă prin setul trei atacurile se transformă în greşeli neforţate? Nu e nimeni care să-l poată loba pe Traian Băsescu sau măcar să-l prindă pe picior greşit? Chiar nu avem la noi, în ţărişoara asta, un Del Potro?
Game, set. Băsescu?
Mă aşteptam ca gîlceava generală şi fără de reacţie normală liberală, generată de cele două mari provocări pentru societatea noastră îmbibată de complexe, anume legalizarea prostituţiei şi a drogurilor uşoare, să dureze ceva mai mult. Dar, fiind aruncată abil politic şi psihologic, nu a fost lăsată să coacă mult şi să bubuie de tot prin reacţii de o parte şi de alta care să încingă spiritele mai mult decît era cazul, pentru că ar fi devenit un bumerang.
Creştina-m-aş şi n-am cui!
Am fost plecată o vreme din ţară şi m-am bucurat. M-am întors şi lucrurile s-au reaşezat în realitatea nu numai televizată, dar şi în cea de zi cu zi, anormală pentru un om ieşit de aici şi dus pe alte meleaguri.
Cînd am plecat începuse deja să mi se facă silă de mămăliga dată în clocot, dar nefiartă bine din politica bucureşteană. Cînd m-am întors, am găsit-o prinsă de ceaun, neagră şi urît mirositoare.
Credeam că una dintre libertăţile individuale e să îţi alegi sau nu religia, credinţa neputînd fi dictată la orele facultative din sistemul nostru educaţional. Credeam, la fel, că a fi o minoritate în România nu înseamnă a nu te bucura de drepturile individuale pe care le are orice cetăţean.