De vorbă cu Dan Byron, partea a doua. On the road
Andrei Zamfir şi Kozminovici continuă conversaţia cu Dan Byron începută mai demult. În această a doua parte vor vorbi, printre altele, despre muzică, literatură, conspiraţii şi actuala trupă byron.
Kozminovici: Când te-ai întors din turneul cu Agathodaimon, tu aveai aici în continuare trupa Byron, care era pe un fel de hold.
foto: Alexandru Trifan
Dan Byron: Aveam şi n-aveam. În 2000 au fost nişte schimbări foarte mari în trupa de atunci. Eu am avut o pauză. Ei între timp îşi făcuseră trupă cu managerul la voce, care mai cântase prin ceva trupe în anii ‘80. Apoi m-am întors eu şi am întrebat „Mai vreţi să cântăm împreună?” Şi au vrut.
Friday Music Pick: Maria Tănase
Codin:
Pe Nicuşor ar fi trebuit să-l prezint la rubrica “Look what I found”. L-am descoperit prima dată prin intermediul proiectului XsoUnd, unde activează, ca MisterX, alături de Mark (UpperCUT). XsoUnd este un ultra-multi-genre music, aşa cum îl definesc oamenii – muzică de pe cd-uri, de pe casete, de pe pickup plus live visuals – de la muzică de cameră până la glitch.
După ceva timp, prin prieteni comuni, am şi ajuns să ne cunoaştem şi să stăm la poveşti. A doua descoperire a fost ampretată de cunoştinţele muzicale şi de deschiderea spre nou. Am găsit un teren comun pentru ceea ce unii numesc digging – căutarea de trupe noi, de sound inedit. Sunetul pe care atât eu cât şi Nicuşor îl căutăm nu este legat de imediat, de noutate ci de diversitate şi de complexitatea melodiei în sine. Cu alte cuvinte “căutăm piese care să ne gâdile plăcut urechea”.
Văzînd că şi Nicuşor e interesat de sharing şi nu e un Hagi Tudose în ale descoperirilor muzicale l-am invitat pe Ginger Group să ne ofere un artist pe săptămână în rubrica Friday Music Pick.
Zi aşa Nicuşor:
Lume, lume, soră lume… Pentru început am ales Maria Tănase pentru că mă regăsesc în cântecele ei, ca orice român de altfel, iar “Lume, lume” este ca o chintesenţă pentru ce înseamnă neamul ăsta. Nu e o descoperire recentă, ba chiar am copilărit cu muzica ei de pe discuri, mai ales în momente speciale cum era când bunicul meu scotea pickupul în bătătură, la ţară, şi dădea volumul la maxim să se bucure şi vecinii.
După ce am acceptat invitaţia lui Codin mi-am dat seama că nu pot începe o mini rubrică de muzică fără să aduc un omagiu, poate, cele mai mari voci româneşti. Tot IDM-ul, glitch-ul, dub-ul şi celelalte genuri, mai pot aştepta.
The heavy stuff
Şi se scumpeşte RATB-ul, se micşorează bursele pentru studenţi, se desfiinţează zeci de spitale şi de şcoli, se construiesc mii de biserici în frunte cu cea mai mare şi mai mândră nestemată ce ne va mântui pre toţi. Totul se întâmplă atât de pe dos, atât de anormal, atât de lipsit de cea mai mică urmă de firesc încât am ajuns să-mi creez un soi de refugiu, de lume iluzorie prin care să stau departe de tot.
Instinctual, periculos
Este periculos să trăieşti în România. Nu sunt singurul care şi-a pierdut speranţa în viitor, sentimentele de scârbă şi de dezamăgire fiind unele în care marea majoritate a societăţii se scufundă. Pe viitor, nu ştiu de ce ar trebui să ne fie frică – că am rămas rău de tot în urmă, că avem nişte mari împrumuturi de plătit, că avem o mare criză de identitate şi de morală. Mai grav este că s-a vopsit totul în curcubeu, însă la un moment dat o să rămânem fără vopsea…
I found Carmen Acsinte
Artist găsit de Traian Toduţ.
.
.
A doua înghiţitură de Fursec. Despre bun simţ, Berlin şi îngheţată
Andrei Zamfir şi Kozminovici continuă discuţia cu Dan Tobescu începută acum câteva zile. În prima parte puteţi citi despre cum era să lucrezi la Pro TV în primele zile ale acestuia, povestea prea scurtă a cafenelei Comoco şi istoria Fursecului Mecanic.
Andrei Zamfir: O estimare dură: cam câte prăjituri ai făcut în total? Pentru Fursecul Mecanic.
Dan Tobescu: În kile sau în…? 
În kile cred că sunt o sută şi ceva, cam aşa. Iar în numere cred că sunt… trei, patru mii? O estimare. Foarte drăguţ a fost că în paralel cu asta au fost şi oameni care mi-au scris – au fost cei cu magazinul de pe Calea Victoriei care s-a închis între timp, era un magazin mic, nu mai ştiu cum se chema, mi-au scris „ştim de proiect, noi ne facem un magazin mic cu decoraţiuni şi cu chestii de artizanat şi aşa, şi ne gândeam dacă vrei să creezi un fursec special pentru lansarea noastră”. Şi atunci am făcut chocolate chip cookies cu M&M’s în ele, am şi povestit pe blog. La fel cei de la Centrul Ceh au aflat despre proiect şi-au zis „pentru party-ul nostru de Crăciun n-ai vrea să faci ceva special pentru noi?” Şi tot aşa.
ediţia numărul 17: “Săruturi de zâne”; foto: Adi Marineci
Psssttt…these pixels are high.
High Pixel este un proiect de revistă online de design. Am descoperit acest proiect cu ajutorul prietenului nostru, al tuturor, Facebook. Primesc link, dau click şi intru lumea pixelilor high : )
Mi-am descărcat revistele, patru numere la acel moment, şi am început să le răsfoiesc. Mi-a plăcut foarte mult construcţia editorială – interviuri – întrebări atât despre om cât şi despre fenomenul de design. Fără întrebări pompoase şi tehnice, asfel încât să poată înţelege şi un profan al domeniului.
Mă atrag mul proiectele care vin din iniţiativa unor oameni pasionaţi, care cred în ceva şi care încearcă să promoveze fenomenul; aşa că m-am întâlnit cu Andrei Ogradă şi Vian Peanu pentru a descoperi mai mult lumea pixelilor.
High Pixel este un concept la care lucrează Ruka Furtuna, Andrei Ogradă şi Vian Peanu.
.
Vlaicu Golcea. O excursie muzicală. Partea a doua
După ce am postat săptămâna trecută prima parte a călătoriei muzicale alături de Vlaicu Golcea, e timpul să mergem către luminiţa de la capătul tunelului. Trecând prin ultimul proiect Aievea şi ajungînd până la situaţia muzicianului român din ziua de azi, Vlaicu povesteşte cam aşa:
Vlaicu live set up – Franţa, 2008
Pentru că mai există şi altfel de ştiri
Altădată v-am arătat că vinovaţii au parte şi de pedepse, oricât de mici ar fi ele. Acum, în jungla de ştiri sportive, mi-ar plăcea să vă arăt şi altceva. Nu există doar Mutu pe pământ, nu ne interesează ce zice omul simplu Copos, nici măcar cum se hăhăie Becali. Există români care fac performanţă şi nimeni nu ştie nimic despre ei. Printre aceştia, trei juniori impresionează. Oricât de neimportant ar părea, ceea ce au reuşit să facă este cu adevărat de admirat, sporturile în care au obţinut performanţe fiind deosebit de greu de practicat. Trebuie să te ridici la un nivel fizic şi psihic care pentru noi, oamenii de oraş, ar fi aproape imposibil de atins.
La etajul 10 lângă cer
Noi căutăm nefericirea autentică, născută din experienţe reale! Şi o transmitem live. Pentru că putem. Pentru că ne permitem. Suflete care să se deschidă în faţa camerei se găsesc, iar de bani nu ducem lipsă. Pentru că e ultimul lucru care mai poate ţine ochiul lipit de ecran. Ecran? Care ecran? Vorbim despre o piesă de teatru!
De la stânga la dreapta: Doris Ciortan, Anda Saltelechi şi Simona Năstase (foto: Adriana Crăciunescu)