Paint me the meaning of faith
Articolul a fost scris de Roxana Dobrin şi trimis spre publicare Ginger Group.
Iniţiat în septembrie 2009 cu un colectiv de artişti care a umplut de culoare peretele vechi de peste 100 de ani al Metropolitan United Church din Toronto, proiectul PYF – Paint Your Faith – îşi propune să strângă street artists din toată lumea, care, adunând laolaltă fragmente din credinţele lor, îşi exprimă şi transmit propria viziune despre artă şi spiritualitate, astfel încât creaţia lor, dincolo de rolul estetic, devine un reper pentru comunitate şi un catalizator al dialogului despre valori.
Mic manual de zbor pentru porci
Cum poţi defini identitatea culturală? Indiferent ce spun documentele oficiale, o persoană poate să se simtă sau nu unul dintre cei din jur. Complicată chestiune, un joc de interacţiuni şi respect de sine. Pentru regizorul Edwin, indonezian de etnie chineză, eforturile personajelor lui de „a fi indonezieni” sunt un puzzle de timp şi memorie, imagini TV istorice şi muzică pop, religie şi sport, dominaţie şi apărare. Blind Pig who Wants to Fly (Babi Buta Yang Ingin Terbang), primul său lung-metraj, a primit în 2009 premiul FIPRESCI la Festivalul de Film de la Rotterdam pentru o viziune bizară dar umanistă asupra unei probleme sociale dramatice din ţara în care trăieşte: ostilitatea faţă de comunitatea chineză. Dramatice? Hai să râdem, par să spună primele secvenţe.
I am losing my religion
Cred în oameni mai mult decât în orice. Nu este o valoare sau o stare cunoscută din fragedă pruncie. Am trecut prin tot felul de etape şi momente până să reuşesc să mi-o definesc şi să mi-o însuşesc cât de cât. Evident că mai dau greş, că mă pierd…dar întotdeauna am tendinţa de a reveni. Trăirile mele zilnice sunt legate de mediul înconjurător, şi aici nu mă refer numai la cel imediat. De la oamenii de pe stradă la articolele din ziar şi la feţele din fotografii…aş vrea să îi cunosc pe toţi şi să stau la poveşti cu fiecare. De la discuţiile pornite din spatele unei partide de table trecînd prin confesiunile făcute pe colţul unei mese şi ajungînd până la argumentarea emoţională a principiilor morale, îmi place să descopăr oamenii.
dar…ce să fac când dorinţa şi credinţa sunt perpetuum asediate de raţiune? Cum pot să ignor întrebări de genul dava, dava? pe treptele Teatrului Naţional? iar în acelaşi timp un senator îmi vorbeşte despre creştere economică? unde frăţiorul meu? poate aşa se vede din spatele unei limuzine plătite de industria seringilor. Oamenii se întorc împotriva oamenilor pentru o mână de arginţi, prietenii se transformă în farisei, copiii se dezrădăcinează uitînd noţiuni elementare de respect şi datorie…E un bombardament continuu. Mă uit la reduta imaginarului meu despre oameni şi văd cum se zdruncină din temelii. Soldaţii cad unul câte unul, iar cei noi…da…cei noi sunt furaţi de luciul şi nichlelul strălucitor al noilor arme.