I am losing my religion
Cred în oameni mai mult decât în orice. Nu este o valoare sau o stare cunoscută din fragedă pruncie. Am trecut prin tot felul de etape şi momente până să reuşesc să mi-o definesc şi să mi-o însuşesc cât de cât. Evident că mai dau greş, că mă pierd…dar întotdeauna am tendinţa de a reveni. Trăirile mele zilnice sunt legate de mediul înconjurător, şi aici nu mă refer numai la cel imediat. De la oamenii de pe stradă la articolele din ziar şi la feţele din fotografii…aş vrea să îi cunosc pe toţi şi să stau la poveşti cu fiecare. De la discuţiile pornite din spatele unei partide de table trecînd prin confesiunile făcute pe colţul unei mese şi ajungînd până la argumentarea emoţională a principiilor morale, îmi place să descopăr oamenii.
dar…ce să fac când dorinţa şi credinţa sunt perpetuum asediate de raţiune? Cum pot să ignor întrebări de genul dava, dava? pe treptele Teatrului Naţional? iar în acelaşi timp un senator îmi vorbeşte despre creştere economică? unde frăţiorul meu? poate aşa se vede din spatele unei limuzine plătite de industria seringilor. Oamenii se întorc împotriva oamenilor pentru o mână de arginţi, prietenii se transformă în farisei, copiii se dezrădăcinează uitînd noţiuni elementare de respect şi datorie…E un bombardament continuu. Mă uit la reduta imaginarului meu despre oameni şi văd cum se zdruncină din temelii. Soldaţii cad unul câte unul, iar cei noi…da…cei noi sunt furaţi de luciul şi nichlelul strălucitor al noilor arme.
Fight extreme poverty
Unbelievable man. Am citit, m-am uitat la materialele video şi tot nu ştiam ce să cred. E pe bune? Chiar e adevărat ce spune omul ăsta? Dar cum de s-a sucit dintr-o dată?
Trebuie să recunosc că am idei destul de fixe despre ceea ce înseamnă război şi soldaţi (indiferent de culoare căştii pe care o poartă). Aşa că, văzând cum îmi vorbeşte un fost soldat despre extreme poverty şi despre dorinţa sa de a lupta împotriva acesteia…să zicem că eram, cel puţin, neîncrezator.