De la Hermann Hesse la rock sloven
Povestea începe acum destui ani, pe vremea când fie pe MTV se dădea cu adevărat muzică mai bună fie aveam eu vârsta la care mai puteam găsi pe-acolo ceva demn de ascultat. Săptămânal se difuza o emisiune gen “Rock Chart” şi de multe ori nici una din cele 10 piese din top nu-mi plăcea mai tare ca jingle-ul de 5 secunde din generic. Jingle despre care multă vreme am avut impresia că e ceva de sine stătător, încropit ad-hoc, să “meargă” cu tematica emisiunii: ceva chitară cu distors, ceva sintetizator, melodie catchy.
Întâmplarea a făcut ca mult mai târziu, într-o noapte oarecare, zapând aiurea printre posturile de muzică, să dau peste un videoclip. M-a atras iniţial stilul de filmare – puţin dark, cu ceva efecte speciale. Piesa nici n-am sesizat-o până nu m-a lovit fix în creştetul capului melodia jingle-ului de la MTV. Aşadar ăla chiar era un fragment dintr-o piesă adevărată. Cât de tare! Am aşteptat apoi finalul piesei pentru a vedea cine cântă. Am luat cea mai apropiată bucată de hârtie (ceva factură de Romtelecom) şi în întuneric am mâzgălit pe ea: “Siddharta – My Dice“.
A doua zi, căutând pe Internet, descopeream trupa ce avea să-mi fie obsesie muzicală pentru următorul an şi ceva.
Între planurile existenţei se găseşte muzică
Povestea spune că pe la mijlocul anilor ’90 un tânăr american, Toby Driver, punea împreună cu nişte colegi de facultate bazele unei trupe cum nu se mai văzuse niciodată – maudlin of the Well . Compozitor prolific, orientat înspre sonorităţi progresive şi psihedelice, Driver a fost foarte mult influenţat de ideile jazzman-ului Yusef Lateef, care i-a fost profesor la Hampshire College (facultatea de arte din Amherst, Massachusetts pe care Driver a frecventat-o vreme de patru ani). Lateef promova conceptul de „muzică autofiziopsihică”, practic o muzică eliberată de convenţiile compoziţiei clasice, trăgându-şi sevele mai degrabă din trăirile interioare şi experienţele fiecărui compozitor în parte. Tinerilor studenţi, deja pasionaţi de subiecte ezoterice precum proiecţia astrală sau dimensiunile paralele, nu le-a mai luat mult până să vină cu un concept compoziţional cu totul nou pentru formaţia lor proaspăt alcătuită.
poză de tinereţe, circa 2000; Toby e tipul cu tricou Metallica
Finding good stuff şi care e visul meu
Fiecare găsim câteodată tot felul de artişti de care prindem drag. Unul găseşte un pictor, altul vreun regizor, toţi suntem nebuni în felul nostru. Eu caut, în marea majoritate a cazurilor, muzică bună. Întotdeauna. Astfel, o să încerc să vă mai povestesc din când în când despre diverse rezultate ale căutării, ceva de genul scoru’ şi minutu’.
next stop – byron
O idee bună este una simplă, cu un scop clar şi o implementare cât mai eficientă. Există oameni care dau dovadă oricând de prezenţă de spirit şi de ingeniozitate. Trupa byron a surprins joi seară, un pic mai underground, la staţiile de metrou Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană, la orele 18:30, respectiv 18:45.
Limba nsoatra i-o comoara
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu de fel cred în noţiuni ca prestigiu, imagine, profesionalism. Poate de asta am, aparent, nişte aşteptări teribil de înalte în unele domenii, deşi mie mi se par doar lucruri de bun simţ, care ar trebui înţelese de la sine.