Russell Higgs, barbar urban
Articolul a fost scris de Oana Dorobanţu şi trimis spre publicare Ginger Group.
Ieri dimineaţă, într-una din plimbările mele virtuale, ajutată fiind de stumbleupon, l-am descoperit pe Russell Higgs. În câteva ore, fascinaţia mea pentru artă şi omul din spatele artei s-a dospit într-o fascinaţie pentru postumanism.
De ce-aş vorbi despre Sally Mann?
Articolul a fost scris de Sorina Iordan şi trimis spre publicare Ginger Group.
“I mean, the parking lot here. Not much to see. It is a different angle on the same parking lot we saw from the Hebrew school window. But if you imagine yourself a visitor, somebody who isn’t familiar with these… autos and such… somebody still with a capacity for wonder… Someone with a fresh… perspective. That’s what it is, Larry. (…) It sounds to me like you’re looking at the world, looking at your wife, through tired eyes.”
Femeile mării
Gazing out to sea
De peste 2.000 de ani, conform tradiţiei, femeile se scufundă în apele reci din Golful Tokio pentru a culege alge şi scoici. Prima imagine pe care mi-am creat-o mental despre ama, femeile mării în japoneză, a fost legată de spectacolul lui Robert Wilson, văzut acum doi ani la TNB. Femeia mării lui Ibsen mi-a făcut sufletul flenduri cu ţipetele ei de pescăruş. Dar era o imagine eronată, din moment ce Ibsen e norvegian, iar ama japoneze îşi duc traiul pe alt continent, într-o cu totul altă cultură.
Poveştile pragheze sau despre Saudek
Bătăile sacadate din perete m-au trezit. Să tot fi fost ora două, lumina ceţoasă de afară nu mă ajuta să îmi dau seama cu precizie, el dormea uşor ca un fulg lângă mine. Iniţial am crezut că se opresc, dar au devenit din ce în ce mai ferme, simţeam ritmul celor două corpuri în mişcare prin peretele subţire al hostelului. Le-am auzit apoi vocile, una groasă şi una subţire, şopteau ceva într-o limbă de neînţeles, trebuie să fi fost şi ei turişti ca şi noi. Şi apoi, până dimineaţă, nimic. Era prima noastră noapte în Praga.
Corpul Eleonorei. A true artist…
Încep să cred că arta contemporană este un teritoriu al relativităţii. Poţi să fii acolo, în locul creaţiei, în galeria de artă sau în spaţiul performativ şi să te plasezi critic, sau poţi să fii indiferent şi să abstractizezi opera artistică. Poţi să te transformi pe tine însuţi, poţi să aderi, sau poţi să nu aderi la noua ordine lumească pe care ţi-o propune artistul.
