De ce-aș vorbi despre Sally Mann?
“I mean, the parking lot here. Not much to see. It is a different angle on the same parking lot we saw from the Hebrew school window. But if you imagine yourself a visitor, somebody who isn’t familiar with these… autos and such… somebody still with a capacity for wonder… Someone with a fresh… perspective. That’s what it is, Larry. (…) It sounds to me like you’re looking at the world, looking at your wife, through tired eyes.”
Femeile mării
Gazing out to sea
De peste 2.000 de ani, conform tradiției, femeile se scufundă în apele reci din Golful Tokio pentru a culege alge și scoici. Prima imagine pe care mi-am creat-o mental despre ama, femeile mării în japoneză, a fost legată de spectacolul lui Robert Wilson, văzut acum doi ani la TNB. Femeia mării lui Ibsen mi-a făcut sufletul flenduri cu țipetele ei de pescăruș. Dar era o imagine eronată, din moment ce Ibsen e norvegian, iar ama japoneze își duc traiul pe alt continent, într-o cu totul altă cultură.
Poveștile pragheze sau despre Saudek
Bătăile sacadate din perete m-au trezit. Să tot fi fost ora două, lumina cețoasă de afară nu mă ajuta să îmi dau seama cu precizie, el dormea ușor ca un fulg lângă mine. Inițial am crezut că se opresc, dar au devenit din ce în ce mai ferme, simțeam ritmul celor două corpuri în mișcare prin peretele subțire al hostelului. Le-am auzit apoi vocile, una groasă și una subțire, șopteau ceva într-o limbă de neînțeles, trebuie să fi fost și ei turiști ca și noi. Și apoi, până dimineață, nimic. Era prima noastră noapte în Praga.
Corpul Eleonorei. A true artist…
Încep să cred că arta contemporană este un teritoriu al relativităţii. Poţi să fii acolo, în locul creaţiei, în galeria de artă sau în spaţiul performativ şi să te plasezi critic, sau poţi să fii indiferent şi să abstractizezi opera artistică. Poţi să te transformi pe tine însuţi, poţi să aderi, sau poţi să nu aderi la noua ordine lumească pe care ţi-o propune artistul.
