Când şi unde (se) începe OTV-izarea?
[Efect de fitil de bombă]
“Vă avertizăm, limbajul e şocant!”
[Bomba explodează şi se aude o muzică în crescendo]
Aşa au început ştirile din seara asta, cu privire la declaraţiile lui Vanghelie. Cu privire la Geoană. Cu privire înspre când mama naibii a început otv-izarea şi cu privire înspre unde se termină?
Hai să fim serioşi! V-aţi strâns pumnişorii şi v-aţi bucurat că aţi pus mâna pe aşa ceva cu care să începeţi un jurnal de mare audienţă. Domnilor Realitatea TV, vă macină foarte tare că există politicieni care dau astfel de declaraţii? Foarte bine! Nu le mai daţi! Declaraţia lui Vanghelie nu e o ştire şi nici nu mută munţii din loc. Cum trage cineva un, pardon de expresie, pârţ, cum şi voi cu analiştii! Mare chestie!
Ziua cea mai lungã
Mă tot chinui de ceva vreme să-mi pun ordine în gînduri şi, mai ales, să-mi pun o întrebare normală despre ce mă dezgustă / interesează în politică acum. Nu-mi iese şi pace. Le-am dat dat de-a rostogolul, şi pe burtă, şi pe spate, le-am luat pe îndelete, le-am tot ameţit de m-am aflat brusc într-o stare de mahmureală. Explicabilă, poate, după beţia din campania de dinainte, cu urlete şi jale, cu patimi şi discuţii fără argumente, cu promisiuni că ăia au făcut aşa, da’ promit că ailaltă. Da, rău ca la o beţie cînd afli că eşti pe cale să fii părăsit.
Din campanii adunate
M-au lăsat puterile şi mi-am promis cu cîteva zile în urmă că nu mai vreau să ştiu ce se întîmplă cu alegerile. Cu politica, cu politicienii în general. Am rezistat juma’ de zi, şi asta pentru că nu aveam un radio sau un televizor în preajmă.
Nu ştiu dacă e dependenţă, curiozitate, sau sentimentul de implicare. Probabil că toate, în cantităţi mici. Şi satisfacerea nevoii de băgat în seamă cu orice preţ, care nu e tocmai cuşer, dar altminteri nu-mi pot exprima opiniile, right?
În orice caz, ce se întîmplă de săptămîna trecută încoace nu face decît să-mi sporească sila. Ambele tabere aruncă cu moloz cu miros de rahat, filmuleţe şi aduceri aminte, declaraţii (aceleaşi de fiecare dată) şi ameninţări. Rar de tot dau de cineva care mai are simţul măsurii şi al cuvîntului (Mircea Diaconu, de exp., dar el n-a apucat să se contamineze). În rest, partizanate înflăcărate, texte provenite din nişte creiere spălate la partid, fanatisme nejustificate.
I found no government
Primul tur al alegerilor a trecut. Vine următorul şi patimile dau năvală iar. Ceva mai temperate, pentru că părerea aproape unanimă e că iar sîntem puşi în faţa a două rele, dintre care va trebui să alegem răuleţul.
Am votat Crin Antonescu şi am sperat pînă în ultimul moment că va reuşi să treacă de primul tur. Am fost naivă, dar exuberanţa şi împătimirea celor cu care am petrecut aproape 4 ore la coadă la vot mi-a dat speranţe. Nu am mai văzut o astfel de îndîrjire demult şi măcar pentru atît sînt bucuroasă. Că un om politic a reuşit să mă facă să sper, chiar şi în jumătăţi de măsură. De ceilalţi doi rămaşi mă tem.
PSD, then& now
Cu ocazia alegerilor parlamentare de anul trecut eram uimit de susţinerea acordată social democraţilor români de către socialiştii europeni, oameni respectabili care, în opinia mea, ştiu să facă diferenţa dintre bine şi rău. Vă mai amintiţi probabil de tonul incisiv cu care îi cereau lui Traian Băsescu să ţină seama de alegerea electoratului, care votase masiv cu PSD. Aiurea, socialiştii obţinuseră un scor comparabil cu cel al PDL… iar entuziasmul socialiştilor români şi europeni era total nejustificat deşi explicabil, din moment ce s-au pronunţat înainte de anunţarea rezultatelor finale. Am scris la puţin timp după aceea un articol care a apărut în Sfera Politicii. M-am gândit să-l reiau aici, pentru a uşura votul de duminică, când avem de ales între PSD, PDL şi PNL. Nu am modificat nimic; adaug doar acest link către articolul Andreei Pora din 22, pe tema alegerilor prezidenţiale. Scriam atunci următoarele:
Game, set. Băsescu?
Mă aşteptam ca gîlceava generală şi fără de reacţie normală liberală, generată de cele două mari provocări pentru societatea noastră îmbibată de complexe, anume legalizarea prostituţiei şi a drogurilor uşoare, să dureze ceva mai mult. Dar, fiind aruncată abil politic şi psihologic, nu a fost lăsată să coacă mult şi să bubuie de tot prin reacţii de o parte şi de alta care să încingă spiritele mai mult decît era cazul, pentru că ar fi devenit un bumerang.
Creştina-m-aş şi n-am cui!
Am fost plecată o vreme din ţară şi m-am bucurat. M-am întors şi lucrurile s-au reaşezat în realitatea nu numai televizată, dar şi în cea de zi cu zi, anormală pentru un om ieşit de aici şi dus pe alte meleaguri.
Cînd am plecat începuse deja să mi se facă silă de mămăliga dată în clocot, dar nefiartă bine din politica bucureşteană. Cînd m-am întors, am găsit-o prinsă de ceaun, neagră şi urît mirositoare.
Credeam că una dintre libertăţile individuale e să îţi alegi sau nu religia, credinţa neputînd fi dictată la orele facultative din sistemul nostru educaţional. Credeam, la fel, că a fi o minoritate în România nu înseamnă a nu te bucura de drepturile individuale pe care le are orice cetăţean.