Cu Jidvei înainte, marş!
Masa de seară în deplasare cu munca presupune relaxare şi satisfacerea unei nevoi fireşti, eventual cu o pulpă de pui la grătar, dar nu e aşa. Pentru că, de cele mai multe ori, masa de seară e în continuare muncă prin întreţinerea musafirului.
Eu şi doi danezi la o crîşmă din Satu Mare, singurii clienţi într-un beci ornat cu cepe şi usturoi, mileuri maramureşene şi două plasme imense. Una pe Realitatea TV, cealaltă pe ceva Discovery. Ne aşezăm stingheri la una din mesele de pe margine, de fapt nişte bănci pe sistem crîşmă americană de steak şi cartofi.
Recesiune, cultură şi sfaturi. Ordine aleatoare
Cultura, ca instituţie în România, a fost întotdeauna prezentă într-un neglijeu în faţa admiratorilor. De multe ori insipidă pentru necunoscători, de alte ori o adevarată curtezană pentru cei versaţi. Ministerul Culturii, insituţia ce ar trebui să vegheze şi să încurajeze dezvoltarea diversităţii culturale s-a concentrat asupra avizelor de construcţie şi/sau demolare.
Creştina-m-aş şi n-am cui!
Am fost plecată o vreme din ţară şi m-am bucurat. M-am întors şi lucrurile s-au reaşezat în realitatea nu numai televizată, dar şi în cea de zi cu zi, anormală pentru un om ieşit de aici şi dus pe alte meleaguri.
Cînd am plecat începuse deja să mi se facă silă de mămăliga dată în clocot, dar nefiartă bine din politica bucureşteană. Cînd m-am întors, am găsit-o prinsă de ceaun, neagră şi urît mirositoare.
Credeam că una dintre libertăţile individuale e să îţi alegi sau nu religia, credinţa neputînd fi dictată la orele facultative din sistemul nostru educaţional. Credeam, la fel, că a fi o minoritate în România nu înseamnă a nu te bucura de drepturile individuale pe care le are orice cetăţean.