Mica mea manie teatrală
Prin 2007 am văzut primul spectacol semnat Afrim. Kinky ZoOne la Green Hours. La nici două zile după am văzut și Krumm, spectacol montat la Timișoara, venit în vizită la București. Și brusc ideea pe care o aveam despre teatru a dispărut ca și cum nu a fost niciodată înșurubată cu încăpățânare în mintea-mi. Da, dintr-odată și pentru totdeauna teatrul n-avea să mai fie static și plictisitor, nedătător de emoții și de gânduri ulterioare asupra subiectului. Atunci, prima oară, am stat nemișcată la dansul fetei din Krumm – era primul spectacol pe care îl vedeam și în care personajele aveau viață dinainte ca noi, spectatorii, să fim voyeuri pentru câteva ore. Și n-avea să fie singura oară când mă propteam în scaun și uitam să respir și să mă mișc.
