Mica mea manie teatrală
Prin 2007 am văzut primul spectacol semnat Afrim. Kinky ZoOne la Green Hours. La nici două zile după am văzut şi Krumm, spectacol montat la Timişoara, venit în vizită la Bucureşti. Şi brusc ideea pe care o aveam despre teatru a dispărut ca şi cum nu a fost niciodată înşurubată cu încăpăţânare în mintea-mi. Da, dintr-odată şi pentru totdeauna teatrul n-avea să mai fie static şi plictisitor, nedătător de emoţii şi de gânduri ulterioare asupra subiectului. Atunci, prima oară, am stat nemişcată la dansul fetei din Krumm – era primul spectacol pe care îl vedeam şi în care personajele aveau viaţă dinainte ca noi, spectatorii, să fim voyeuri pentru câteva ore. Şi n-avea să fie singura oară când mă propteam în scaun şi uitam să respir şi să mă mişc.
