If this is art. Fuck it. I stick to my ignorance
Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Nu cred. Eu am nevoie de cuvinte pentru a-mi explica cum un om poate apăsa pe declanşatorul aparatului de fotografiat înaintea instinctului de a ajuta un semen. Am nevoie de cuvinte pentru a-mi explica cum e posibil să te gândeşti să îi faci o fotografie unui copil în momentul în care acesta moare. Am nevoie de aceste cuvinte pentru a-mi explica cum unii oameni pot numi aceste imagini ARTĂ. Ştiu că arta e ceva subiectiv care ţine de trăirile fiecărei persoane, înteleg că artistic este ceva ce transcede obiectivitatea şi majoritatea unor păreri. Dar…încă nu sunt la nivelul în care pot accepta că arta transcede umanitatea, şi da, dacă vreţi, umanitatea mea subiectivă, acea umanitate din mine care pune pe primul loc, indiferent de moment, OMUL.




