Din Suedia vine…
.
Pe Erika Janunger am cunoscut-o acum doi ani. Virtual bineînţeles. Am fost plăcut surprinsă, am putea zice chiar impresionată de ceea ce face. Mai întâi am luat o porţie din ” Weightless”. Porţie revelatorie de artă marca Sweden. Cheia de boltă a întregii sale activităţii, vorba cronicarului.
sexy dancer
Pe Jessica Biel o plăceam tare mult cînd juca în 7th Heaven; îi ghiceam feminitatea dincolo de comportamentul băieţos, de ţoalele lălăi de baschetbalistă înfocată şi asta mi se părea sexy. Şi pentru că din cînd în cînd îşi arăta picioarele lungi şi zvelte, aşa cum visam să le am şi eu. N-a fost să fie.
După ce a început să tot apară prin reviste, drept super-femeie, cu feminitatea la vedere adică (rujată, fardată, pozînd cu buzele întredeschise etc) mi-a mai scăzut interesul şi deja nu mă mai uitam nici la prestaţia actoricească; mi s-a părut o figură neinteresantă în The Illusionist sau total aiurea în Next (deşi tot filmul ăsta e cam aiurea, dar asta e vina regizorului, nu a actorilor).
Corpul Eleonorei. A true artist…
Încep să cred că arta contemporană este un teritoriu al relativităţii. Poţi să fii acolo, în locul creaţiei, în galeria de artă sau în spaţiul performativ şi să te plasezi critic, sau poţi să fii indiferent şi să abstractizezi opera artistică. Poţi să te transformi pe tine însuţi, poţi să aderi, sau poţi să nu aderi la noua ordine lumească pe care ţi-o propune artistul.
