Street Art is for the future
Kelly Towles a desenat un în oraşul său natal Washington DC. Ultimul său mural e menit să surprindă esenţa unui cartier, plin de copii. Desenul este o “punte între artă şi copilărie, locul de unde începe totul”.
NexT Kids – un scurt program de scurt metraje, un lung program de jocuri
La cea de-a patra ediţie, Festivalul Internaţional de Film NexT le-a pregătit o surpriză de zile mari celor mici, părinţilor şi bunicilor. Sâmbătă, 17 aprilie 2010, ora 11.00, Cinema Scala va deveni pentru câteva ore o adevărată Ţară a Minunilor, gata să găzduiască toţi copiii iubitori de film din Capitală, cărora le este dedicat programul NexT Kids.
Spectatorii cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani sunt aşteptaţi la Scala pentru a urmări un program special de scurt metraje marca NexT, care oglindesc, în mic, compoziţia şi spiritul celui mai important festival de scurt metraj din România.
Filmele, premiate în festivaluri de film şi îndrăgite de milioane de spectatori din întreaga lume, provin din Marea Britanie, Polonia, Australia, Franţa, SUA, Germania, Canada şi vorbesc în mod emoţionant, surprinzător, amuzant, înduioşător despre şcoală, muzică, poezie, despre groapa de gunoi sau despre valiza nucleară. Tehnicile de animaţie, muzica şi sunetele, jocul copiilor actori şi ingeniozitatea magicianului argentinian care creează o întreagă junglă doar cu umbre ale mâinilor sale se reunesc în acest program, o experienţă cinematografică marcantă de care cei mai tineri spectatori ai festivalului se vor bucura din plin.
Dead Man’s Bones. Ready to get spooky?
Articol a fost scris de Monica Mihai şi trimis spre publicare Ginger Group.
Ryan Gosling are trupă. Stiţi voi, cel care fură inimi în lacrimogenul The notebook sau profesorul dependent de droguri din Half Nelson. De obicei, problema se pune cam în felul următor: just another actor-turned-musician? Ei bine, se pare că nu.
Albumul de debut Dead Man’s Bones este tot ce-a mai ramas dintr-un proiect mai amplu care s-a dovedit a fi prea costisitor pentru a fi pus efectiv în scenă: un musical mai spooky, pe teme ce ţin de supranatural. În momentul în care toată treaba aceasta s-a dus pe apa sâmbetei, Gosling şi prietenul său Zach Shields au decis să scoată un album cu melodiile care urmau să fie folosite în piesă. Rezultatul? 12 track-uri creepy dar catchy din care răzbate obsesia împărtăşită a celor doi pentru fantome, monştri, vârcolaci, zombies, morminte şi alte astfel de ciudăţenii morbide care le dau unora fiori, lăsându-i pe alţii complet indiferenţi. Iar asta nu este totul. La realizarea angrenajului muzical au participat Silverlake Conservatory Children’s Choir, asa cum vă daţi seama din denumire – un cor de copii de la o şcoală de muzică din Los Angeles fondată în 2001 de doi membri ai Red Hot Chili Peppers.
De ce-aş vorbi despre Sally Mann?
Articolul a fost scris de Sorina Iordan şi trimis spre publicare Ginger Group.
“I mean, the parking lot here. Not much to see. It is a different angle on the same parking lot we saw from the Hebrew school window. But if you imagine yourself a visitor, somebody who isn’t familiar with these… autos and such… somebody still with a capacity for wonder… Someone with a fresh… perspective. That’s what it is, Larry. (…) It sounds to me like you’re looking at the world, looking at your wife, through tired eyes.”
Copiii ăştia!
În ziua în care am terminat de citit Harun şi Marea de Poveşti mi-am făcut bagajul ca să vin pentru câteva zile în Baia Mare. Am luat şi cartea cu mine ca să i-o dau nepotului meu să o citească şi el. Când ne-am întâlnit, i-am dat cartea spunându-i că mie mi-a plăcut mult şi că după ce o citeşte o vreau înapoi (ce să-i faci, sunt posesivă când vine vorba de cărţi!).
- Da’ despre ce e vorba?
- Eh, citeşte-o şi o să vezi.
- E cu explozii?
- Ăăăă… are o explozie… mai mică, aşa.
- Ieeeeei!
- Are fantome?
- Nu, fantome nu are.
- Buuuuuu!
David are 8 ani jumate şi este în clasa a II-a. Este fan Mythbusters, Scooby-Doo şi se mai uită la ceva emisiune pe un canal de sport în care participanţii sunt puşi să treacă prin tot felul de probe care mai de care mai tâmpite, greţoase etc. De la Mythbusters a rămas cu pasiunea pentru experimente, de la desenul animat cu fanteziile despre fantome, monştri, cimitire.
Îi mai cumpărasem în vară o carte „de copii”, a cărei acţiune se petrecea undeva în Imperiul Roman. M-am gândit că măcar o să înveţe chestii noi – puţină istorie, cuvinte noi, câte ceva despre cultura romană. Acum mi-a spus că a citit din ea, dar i-a plăcut doar capitolul 4, când copiii din carte merg într-un cimitir.
Aşa că după această mini-conversaţie l-am mângâiat absentă pe cap şi m-am gândit că nu o să îi mai pot cumpăra cărţi pentru că nu o să-i placă şi poate nu o să mai vrea să citească niciodată.
I am losing my religion
Cred în oameni mai mult decât în orice. Nu este o valoare sau o stare cunoscută din fragedă pruncie. Am trecut prin tot felul de etape şi momente până să reuşesc să mi-o definesc şi să mi-o însuşesc cât de cât. Evident că mai dau greş, că mă pierd…dar întotdeauna am tendinţa de a reveni. Trăirile mele zilnice sunt legate de mediul înconjurător, şi aici nu mă refer numai la cel imediat. De la oamenii de pe stradă la articolele din ziar şi la feţele din fotografii…aş vrea să îi cunosc pe toţi şi să stau la poveşti cu fiecare. De la discuţiile pornite din spatele unei partide de table trecînd prin confesiunile făcute pe colţul unei mese şi ajungînd până la argumentarea emoţională a principiilor morale, îmi place să descopăr oamenii.
dar…ce să fac când dorinţa şi credinţa sunt perpetuum asediate de raţiune? Cum pot să ignor întrebări de genul dava, dava? pe treptele Teatrului Naţional? iar în acelaşi timp un senator îmi vorbeşte despre creştere economică? unde frăţiorul meu? poate aşa se vede din spatele unei limuzine plătite de industria seringilor. Oamenii se întorc împotriva oamenilor pentru o mână de arginţi, prietenii se transformă în farisei, copiii se dezrădăcinează uitînd noţiuni elementare de respect şi datorie…E un bombardament continuu. Mă uit la reduta imaginarului meu despre oameni şi văd cum se zdruncină din temelii. Soldaţii cad unul câte unul, iar cei noi…da…cei noi sunt furaţi de luciul şi nichlelul strălucitor al noilor arme.
De ce nu mai sunt copii în Neverland
Chiar şi la 28 de ani mai am flash-uri cu momente în care mama mă ţinea pe genunchi şi îmi citea poveşti şi basme. De la Scufiţa Roşie la Peter Pan şi de la Harap Alb la Epopeea lui Ghilgameş. Cu lumina stinsă în cameră, şi doar o rază de lumină venind de pe hol, mama mă adormea. În timp ce Peter Pan intra în cameră pe furiş, lovindu-se de pat şi împiedicându-se de diversele jucării eu păşeam, încet şi fascinat, către lumea basmelor.
Victime colaterale
Vai, de când n-am mai păţit asta.
Îi ştiţi probabil cu toţii. Umblă în grupuri de vreo doi, trei, îţi sună la uşă, îţi zâmbesc şi pornesc aşa o conversaţie aparent casual pe care în scurt timp o îndreaptă în direcţia în care doresc ei. N-or să-ţi spună niciodată cine sunt şi care e exact scopul lor, iar acum că stau să mă gândesc, eu deşi ştiu cine sunt ei… care e scopul lor, la urma urmei?
Azi dimineaţă mi-au sunat la uşă o tanti cu un puşti.