A doua înghiţitură de Fursec. Despre bun simţ, Berlin şi îngheţată
Andrei Zamfir şi Kozminovici continuă discuţia cu Dan Tobescu începută acum câteva zile. În prima parte puteţi citi despre cum era să lucrezi la Pro TV în primele zile ale acestuia, povestea prea scurtă a cafenelei Comoco şi istoria Fursecului Mecanic.
Andrei Zamfir: O estimare dură: cam câte prăjituri ai făcut în total? Pentru Fursecul Mecanic.
Dan Tobescu: În kile sau în…? 
În kile cred că sunt o sută şi ceva, cam aşa. Iar în numere cred că sunt… trei, patru mii? O estimare. Foarte drăguţ a fost că în paralel cu asta au fost şi oameni care mi-au scris – au fost cei cu magazinul de pe Calea Victoriei care s-a închis între timp, era un magazin mic, nu mai ştiu cum se chema, mi-au scris „ştim de proiect, noi ne facem un magazin mic cu decoraţiuni şi cu chestii de artizanat şi aşa, şi ne gândeam dacă vrei să creezi un fursec special pentru lansarea noastră”. Şi atunci am făcut chocolate chip cookies cu M&M’s în ele, am şi povestit pe blog. La fel cei de la Centrul Ceh au aflat despre proiect şi-au zis „pentru party-ul nostru de Crăciun n-ai vrea să faci ceva special pentru noi?” Şi tot aşa.
ediţia numărul 17: “Săruturi de zâne”; foto: Adi Marineci
Prima înghiţitură de Fursec. Despre televiziune, maşini şi fursecuri mecanice
Cunoscut internetului românesc drept Fursecul Mecanic, Dan Tobescu este unul dintre eroii underground ai României. A ajuns la sute de oameni prin proiectul său de fursecuri gratis, oferite ca premiu în urma unor veritabile vânători de comori. Despre background-ul în televiziune, Fursecul Mecanic, România, relocarea proiectului la Berlin şi multe alte lucruri au stat de vorbă cu el într-o seară de aprilie Andrei Zamfir şi Kozminovici. O masă în aer liber, trei oameni, două cafele şi un ceai.
foto: Florin Costache
Andrei Zamfir: Cine e Dan Tobescu şi ce vrea de la noi? Ce a făcut el înainte să existe Fursecul Mecanic?
Bon appétit
Primul lucru pe care am vrut să-l fac după ce am văzut filmul a fost să caut şi să cumpăr cartea scrisă de Julia Child, care a adus savoarea&complexitatea bucătăriei franţuzeşti în bucătăria americană. Un pre-prim impuls ar fi să-ţi promiţi că o să te apuci de gătit sau să te duci imediat să găteşti ceva pentru satisfacerea papilelor, dar e greşit. Dacă eşti ca mine şi găteşti de cele mai multe ori orez şi prăjeşti câţiva ficăţei şi zici că e un prânz bun, o să-ţi dai seama că îţi lipsesc importante cunoştinţe gastronomice. De exemplu, ştiai că dacă nu usuci carnea de vită pentru boeuf bourguignon, nu o să capete o perfectă culoare maronie? Dar ştii ce e aia boeuf bourguignon? Bun. Iată deci un film care te îndeamnă să înveţi mai mult.