3 filme în regia lui Radu Mihăileanu la NCRR, 16-17 martie

NCRR vă propune să descoperiţi (sau să revizionati) 3 dintre cele mai importante filme ale lui Radu Mihăileanu. Actor la Teatrul Evreiesc de Stat, fugit în Franţa în 1980, asistent regizor pentru renumitul Marco Ferreri, Radu Mihăileanu realizează primul lungmetraj, Trahir, în 1993, portretul unui poet român în regimul dictatorial.

Cariera sa cinematografică internaţională se lansează cu lungmetrajul Trenul Vieţii unde regizorul inventează povestea unui mic sat de evrei din Europa de Est care îşi organizează propria deportare în tren (premiat la Sundance, Venezia, David di Donatello). Trăieşte!, este o poveste minunată a unui copil etiopian care pretinde că este evreu pentru a putea fi adoptat în Israel (3 premii la Berlin, Copenhaga, Cesar). Şi Concertul, preferatul publicului în Europa.  




Magicianul

le-concert-279922l

E reconfortant ca, la o zi după ce ţi-ai pierdut două ore şi jumătate cu o supermegaproducţie americană de doi lei, să vezi un film european, fără un buget uriaş, care să facă toţi banii. Le Concert (de azi pe ecranele noastre) se înscrie fără drept de apel printre premierele anului.

 

10 people like this post.




© Copyright 2009 Ginger Group.   Designed by TokyoToys.   Developed by Creative Media Agency.