Ce să nu faci cu 3000 de euro
Articolul a fost scris de Roxana Dobrin şi trimis spre publicare Ginger Group.
Ai 3000 de euro cu care să pleci în vacanţă. Not bad. Dar ce înseamnă vacanţă? Poate o vacanţă mai exotică în Bora-Bora, o săptămână la 5 stele pe Coasta de Azur, o lună de road trip prin Europa, poate o lălăi şi-un an low-cost prin Deltă, sau poate te duci în Coreea de Nord.
Expoziţie dedicată scriitoarei Herta Müller, München
Azi a fost inaugurată oficial expoziţia Podoaba rece a vieţii la Literaturhaus din München. Iniţiativa este menită să ilustreze relaţia osmotică dintre biografia Hertei Müller şi operele ei.
Tara (von Neudorf), anti-politic.
În lucrările lui Tara (von Neudorf), prezentul e văzut prin filtrul trecutului. Lumi imaginare, corupte de violenţa istoriei, pun stăpânire pe hărţi educative mincinoase sau pe desenele cuminţi ale planşelor comuniste. Nu există compromisuri, doar viziunea unui observator lucid care, împăcat cu realităţile dureroase, îşi caută liniştea la sat.
(foto: Lucian Muntean)
După ce a studiat grafica la Universitatea de Artă şi Design din Cluj, Tara s-a orientat spre pictură şi a terminat un master cu proiectul „Despre ideea de rău la români cu exemple”. Cum însă românilor nu le prea place să vadă adevăruri urâte expuse, era de aşteptat ca evoluţia lui artistică să agite comentatorii pudici, gata să strige „blasfemie!” la orice iese din tipare. Şi, evident, să găsească apreciere în afară.
În prezent, expoziţia A History in the Dark de la Anaid Art Gallery din Bucureşti adună lucrări recente, un delir visceral şi critic cu o simbolistică aparte, un protest care nu caută să placă.
Am stat de vorbă cu el şi vă invit să îi descoperiţi poveştile şi acuzele.
19(89), istoria unei paranteze
Orice discuţie despre 1989 este implicit o discuţie despre comunism – sistem politic şi ideologic care conform istoriografiei oficiale (post)postcomuniste a fost impus de tancurile sovietice staliniste şi servit apoi cu exces de zel de o conjuraţie manipulată de venetici precum Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu. Odată eliminaţi aceştia, împreună cu colaboratorii lor imediaţi, lumea în care trăim a revenit, ca prin minune, la normal. Întreaga poveste a fost/este pusă ritualic între paranteze, prin judecarea neglijentă a cuplului Ceauşescu şi (re)memorarea aniversară a lui decembrie ’89, care anul trecut a împlinit vârsta de douăzeci de ani.
Un document(ar) împotriva uitării
Cold Waves: Război pe calea undelor, documentarul lui Alexandru Solomon, a ieşit pe marile ecrane la sfârşitul lui 2007, când am şi scris pe larg despre film. Deşi DVD-ul a fost lansat în primăvara lui 2009, am tot amânat să-l prezint, dorind ca înainte să-mi fac timp să văd versiunea lungă a documentarului. Ocazia s-a ivit de abia în perioada Sărbătorilor. Cu atât mai bine: puţine filme erau mai potrivite cu împlinirea a 20 de ani de la Revoluţie…
Lumea văzută de Ion B., made in România
Ion B. este un bătrânel la 62 de ani, din aceia pe care îi vedem pe stradă şi nu ştim cum să-ntoarcem mai repede privirea. Un gunoier nefamilist fără educaţie, cetăţean neonorabil al patriei. Lumea văzută prin ochii lui Ion B. este însă cultura noastră în formă pură. Scoasă din gunoi.
PSD, then& now
Cu ocazia alegerilor parlamentare de anul trecut eram uimit de susţinerea acordată social democraţilor români de către socialiştii europeni, oameni respectabili care, în opinia mea, ştiu să facă diferenţa dintre bine şi rău. Vă mai amintiţi probabil de tonul incisiv cu care îi cereau lui Traian Băsescu să ţină seama de alegerea electoratului, care votase masiv cu PSD. Aiurea, socialiştii obţinuseră un scor comparabil cu cel al PDL… iar entuziasmul socialiştilor români şi europeni era total nejustificat deşi explicabil, din moment ce s-au pronunţat înainte de anunţarea rezultatelor finale. Am scris la puţin timp după aceea un articol care a apărut în Sfera Politicii. M-am gândit să-l reiau aici, pentru a uşura votul de duminică, când avem de ales între PSD, PDL şi PNL. Nu am modificat nimic; adaug doar acest link către articolul Andreei Pora din 22, pe tema alegerilor prezidenţiale. Scriam atunci următoarele:
talkin’ about a Revolution, not the 89 revolution
Boris Mikhailovich Kustodiev The Bolshevik 1920
În decembrie vom fi, pentru a câta oară, asaltaţi de talkshow-uri TV ai căror invitaţi vor vulgariza la nesfârşit despre ce s-a întâmplat în 89, cine a tras în noi pe 22, de ce a fost împuşcat Ceauşescu aşa repede, de ce Iliescu, de ce sânge, de ce nu cunoaştem încă „adevărul” despre „ce s-a întâmplat” s.a.m.d. Cel puţin la asta mă aştept eu, aproape la fel cum în copilărie mă aşteptam ca de Paşti să vizionez, pentru a câta oară, epopeea christică semnată de Zeffirelli, pe TVR1. Aşadar, până la proba contrarie, să nu credeţi că am scăpat, dragii mei, mai ales că anul acesta se împlinesc şi 20 de ani de la revoluţia din decembrie 1989. Pregătesc ceva pe această temă dar, până atunci, este mai bine, cred, să începem cu începutul…
Un pas înainte pentru Noul Cinema
După cum am mai scris aici, am fost decepţionat de prima parte a filmului-omnibus Amintiri din Epoca de Aur (Tovarăşi, frumoasă e viaţa!). Din fericire, urmărind apoi a doua parte (avându-l pe Cristian Mungiu de data asta în ipostaza de „autor total”), am devenit treptat entuziast. Luat separat, Dragoste în timpul liber se dovedeşte una dintre marile reuşite ale Noului Cinema Românesc.
Să nu exagerăm!
Prima parte a filmului-omnibus “Amintiri din Epoca de Aur” (lăsăm deoparte “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, deşi lungmetrajul „palmdorizat” în 2007 e inclus de autorul său în aceeaşi serie) cuprinde patru scurtmetraje, semnate de patru regizori (Ioana Uricaru, Hanno Höfer, Răzvan Mărculescu şi Constantin Popescu), bazate pe patru legende urbane din perioada comunistă (transformate în scenarii de Cristian Mungiu, în acelaşi timp şi producător) şi reunite sub titlul “Tovarăşi, frumoasă e viaţa!” (preluat dintr-un imn al epocii).
Aceasta a fost introducerea adresată celor care nu ştiu despre ce e vorba în propoziţie. Acum, că lucrurile sunt (mai) clare, să trecem la amănunte!