Mar Nero, din 17 septembrie în cinematografe
Lungmetrajul „Mar Nero” va intra din această toamnă în cinematografele din România. Filmul, o coproducţie Italia-Franţa-România, în regia lui Federico Bondi, va rula din 17 septembrie în Bucureşti şi Cluj.
Filmul redă impresionanta poveste de prietenie dintre o tânără româncă venită în Italia să lucreze şi bătrâna de care fata are grijă cu infinită răbdare şi afecţiune. Coexistenţa forţată a celor două femei, aparent diferite, se transformă cu fiecare zi care trece în prietenie sinceră şi solidaritate. Dorinţa Angelei (Dorotheea Petre) de a-şi clădi o viaţă mai bună reuşeşte să îi insufle Gemmei (Ilaria Occhini), până şi atunci o femeie înăsprită de singurătate şi bătrâneţe, voinţa de a-şi trăi ultimele zile cu toate emoţiile pe care viaţa i le mai are de oferit. Însă, un eveniment neaşteptat umbreşte liniştita viaţă pe care cele două o împart în cartierul de la marginea Florenţei, iar Angela şi Gemma se hotărăsc să pornească într-o călătorie, fiecare în căutarea propriul adevăr.
Missed Connections, a blog about strangers and connections.
Pastilă trimisă de Ruxandra Oancea.
Messages in bottles, smoke signals, letters written in the sand; the modern equivalents are the funny, sad, beautiful, hopeful, hopeless, poetic posts on Missed Connections websites. Every day hundreds of strangers reach out to other strangers on the strength of a glance, a smile or a blue hat. Their messages have the lifespan of a butterfly. I’m trying to pin a few of them down.
ZI-NE : o poveste bazată pe fapte ireale
Articolul a fost scris de Miruna Vasilescu şi trimis spre publicare Ginger Group.
Zi-Ne s-a format în urma mai multor încercări de-a schimba lumea.
La început eram într-un club şi n-auzeam mai nimic din cauza muzicii, dar Matei (care pe-atunci credea că mă cheamă Monica) sugera să facem un ziar al şcolii, underground, puternic, deştept şi amuzant. Gesticula mult şi mă entuziasma treptat. M-am gândit că trecuseră ceva ani de şcoală pe lângă mine şi că nici măcar n-aveam destui prieteni acolo. Şi că sufeream de blazare. În fine. Noaptea a trecut. Au trecut şi nişte luni şi-ntre timp am discutat problema cu Beti. Beti a avut şi ea o revelaţie. Mi-a zis ceva de un Tudor. Cu Tudor am făcut nişte petreceri în şcoală. De-acolo ne-am mai lipit de câţiva inşi şi a mai trecut vreo lună până să ne vedem cu scop ZI-NE. Titlul a venit de la fanzine sau zine (def.: an amateur-produced magazine written for a subculture of enthusiasts devoted to a particular interest.), combinat cu ideea că revista va fi compusa mai mult de jumate din contribuţii externe, obţinute în urma unui call-for-submissions lunar – lunar ca şi ZI-NE.
Frumoasa revoluţie a lui Andre Jordan
Nu se ştiu prea multe despre Andre Jordan. Descrierea sa de pe pagina editurii HarperCollins e scurtă şi la obiect: „Andre Jordan este un artist, un visător şi un scriitor.” Iar apoi urmează câteva detalii despre blogul lui şi despre colaborările pe care le are în calitate de ilustrator. Dar pentru că sunt o cititoare fidelă a blogului său, vă mai spun că are în jur de 40 şi ceva de ani, e originar din Marea Britanie, dar nu de mult s-a mutat în America, a trecut printr-o perioadă cruntă de depresie dar acum şi-a revenit, s-a căsătorit şi a cumpărat o casă împreună cu soţia sa, iar de curând au adoptat un câine, pe Pickle.
Andre Jordan e genul de artist de a cărui muncă te îndrăgosteşti de la prima vedere. Când i-am descoperit blogul l-am răsfoit pagină cu pagină, nu mi-a scăpat nici un desen, nici o poveste. Iar de atunci aştept zi de zi, cu nerăbdare, ca să văd ce chestii noi mai face. Şi până acum nu am fost niciodată dezamăgită.
Bon appétit
Primul lucru pe care am vrut să-l fac după ce am văzut filmul a fost să caut şi să cumpăr cartea scrisă de Julia Child, care a adus savoarea&complexitatea bucătăriei franţuzeşti în bucătăria americană. Un pre-prim impuls ar fi să-ţi promiţi că o să te apuci de gătit sau să te duci imediat să găteşti ceva pentru satisfacerea papilelor, dar e greşit. Dacă eşti ca mine şi găteşti de cele mai multe ori orez şi prăjeşti câţiva ficăţei şi zici că e un prânz bun, o să-ţi dai seama că îţi lipsesc importante cunoştinţe gastronomice. De exemplu, ştiai că dacă nu usuci carnea de vită pentru boeuf bourguignon, nu o să capete o perfectă culoare maronie? Dar ştii ce e aia boeuf bourguignon? Bun. Iată deci un film care te îndeamnă să înveţi mai mult.
De ce nu mai sunt copii în Neverland
Chiar şi la 28 de ani mai am flash-uri cu momente în care mama mă ţinea pe genunchi şi îmi citea poveşti şi basme. De la Scufiţa Roşie la Peter Pan şi de la Harap Alb la Epopeea lui Ghilgameş. Cu lumina stinsă în cameră, şi doar o rază de lumină venind de pe hol, mama mă adormea. În timp ce Peter Pan intra în cameră pe furiş, lovindu-se de pat şi împiedicându-se de diversele jucării eu păşeam, încet şi fascinat, către lumea basmelor.
My dear old love
Dear Old Love e un blog al mesajelor netrimise, de genul “băi, mie de fapt nu mi-a plăcut niciodată de maică-ta” sau “încă mai dorm cu ursuleţul pe care mi l-ai dat de Crăciun”. Mesaje de dragoste (sau nu) pe care mereu ai vrut să le trimiţi foştilor/fostelor şi care au rămas pe veci în drafts.
Mother told me, “Don’t buy the first coat you try on.” So I broke up with you. But in retrospect, I think she was talking about coats. Sorry.