Street art-ul, între Geneză şi Apocalipsă
Dacă tot a scris Codin despre câteva dintre cele mai recente isprăvi ale lui BLU (de la Madrid şi Grottaglie, în Italia), mă simt obligat să vă recomand cea mai nouă animaţie a celebrului – şi misteriosului – artist italian (stabilit în Bologna), care din 1999 pictează clădirile, pieţele şi străzile lumii.
BLU nu este singurul creator de animaţii stop motion (“cadru cu cadru”) folosind graffiti, dar, după ştiinţa mea, este cel mai înzestrat şi, ca atare, cel mai cunoscut dintre toţi. De fapt, el nu animează doar desenele/picturile sale de pe ziduri şi alte suprafeţe urbane, ci – după cum veţi vedea – şi obiecte dintre cele mai diverse, ba utilizează chiar elemente de pixilation (animaţie stop motion cu oameni). Iar interacţiunile dintre cele trei clase prilejuiesc cele mai interesante momente ale filmelor sale.
BIG BANG BIG BOOM, animaţia pe care ţin să v-o prezint acum, a fost realizată în Argentina şi Uruguay şi propune “un punct de vedere neştiinţific asupra naşterii şi evoluţiei vieţii… şi asupra modului cum ea s-ar putea sfârşi”. Acest film, debordând de fantezie şi umor “evoluţionist”, dar al cărui final ne cam pune pe gânduri, este produs şi distribuit de artsh.it şi beneficiază de coloana sonoră a lui Andrea Martignoni, un excelent sound designer, pe care am avut şansa să-l cunosc la festivalul Muuuvi.
Comédia sfârşitului lumii (cronică-fulger)

Pământul e futut. Scapă cine poate. Scapi sau nu scapi, e musai să ai conştiinţa curată.



