Cu Marlene la autopsia lui Marylin

“Schimbi locul, schimbi norocul”, ne informează o zicală românească şi probabil că autorului anonim nici nu i-a trecut prin cap să se refere astfel şi la realităţile africane. Dar povestea lui Marlene Dumas demonstrează contrariul, deşi, în cazul ei, zicala necesită adaptare: schimbi emisfera, schimbi norocul. După un salt peste Ecuator, de la Cape Town la Amsterdam, artista deţine astăzi recordul la categoria celor mai scumpe artiste contemporane, după ce lucrarea intitulată The Teacher s-a vândut la Christie’s în schimbul sumei de 3,34 milioane de dolari.

poza 1

 

15 people like this post.



Street Art (in)vizibil cu Ana Ventura

Dacă sunteţi în pas cu ultimele noutăţi din lumea urban fashion-ului s-ar putea s-o ştiţi deja pe Ana Ventura: în 2008 a fost selecţionată între cei 100 de artişti aleşi de Converse pentru a realiza designul unui sneaker All Star în cadrul campaniei umanitare Product Red (organizată de Bono şi Bobby Shriver, având ca scop combaterea flagelului SIDA în Africa), iar pantoful creat de ea s-a vândut în colecţia toamnă-iarnă 2008 sub titlul „Spread the news”.

ana-ventura-converse  

20 people like this post.




© Copyright 2009 Ginger Group.   Designed by TokyoToys.   Developed by Creative Media Agency.