Limba nsoatra i-o comoara
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu de fel cred în noţiuni ca prestigiu, imagine, profesionalism. Poate de asta am, aparent, nişte aşteptări teribil de înalte în unele domenii, deşi mie mi se par doar lucruri de bun simţ, care ar trebui înţelese de la sine.
E în Bucureşti un club care are pretenţia să dea un nou suflu clubbingului autohton. Şi, în mare măsură, reuşeşte – în relativ puţin timp şi-a asigurat un public eterogen şi numeros, câştigat prin evenimentele mai “altfel” şi prin concertele susţinute, fără discriminări, de artişti atât din rock cât şi din hip-hop, folk sau metal. Cu alte cuvinte, a reuşit să-şi facă un nume bun. Să-şi construiască o imagine pozitivă. E anormal atunci să-mi doresc ca site-ul oficial al acestui club să arate impecabil? E anormal să mă aştept la o limbă română scrisă corect şi coerent, cu diacritice, cu spaţii după virgulă şi punct şi nu înaintea lor, cu cratime puse acolo unde trebuie şi cu exact atâţia “i” la sfârşitul cuvintelor câţi sunt necesari, nici mai mulţi, nici mai puţini? E anormal să mă aştept ca pe site să apară numele corecte ale evenimentelor şi ale artiştilor, fără confuzii şi litere în plus sau în minus? E anormal să mă aştept ca site-ul unui astfel de club să aibă şi o versiune în engleză?
E în online-ul românesc un site care se vrea a fi “Number 1 in Europe” în materie de muzică rock şi metal. Un site care a crescut cu muncă şi dedicare suficient de mult cât să îl vezi acum partener media la numeroase evenimente de profil organizate pe-aici. Un site care, fiindcă nu e prea mare concurenţă pe nişa asta, putem considera că “dă tonul” în domeniu. Pe latura muzicii rock îl putem considera “purtătorul de steag”. Ei bine, e anormal atunci ca în cadrul lui să-mi doresc să citesc ştiri bine documentate şi scrise corect româneşte, fără dezacorduri? Fără cuvinte stâlcite sau sărite cu totul ce denotă scris în grabă şi lipsa unui spellcheck post-publicare? E anormal să-mi doresc nişte admini care, măcar, să nu te ia la mişto atunci când le atragi atenţia asupra unor greşeli flagrante?
E în România o editură de care am auzit din ce în ce mai des în ultimii ani. O editură care a publicat atât autori de fantasy, traduşi în premieră în româneşte, cât şi cărţi de PR, advertising şi New Media din care citesc pentru facultate. În orice caz, o editură cu pretenţii, nu o tipografie de duzină. E anormal atunci să strâmb din nas când cumpăr o carte publicată la ei, a cărei apariţie a făcut destulă vâlvă în unele cercuri, doar ca să constat că densitatea medie de 4, 5 greşeli de tipar pe pagină o face aproape imposibil de citit? E anormal ca, în calitate de autor, să fii revoltat de condiţiile improprii în care a ajuns munca ta la marele public? E anormal ca, în calitate de cititor-cumpărător, să ai pretenţia unei calităţi a produsului final care să justifice preţul plătit, din toate punctele de vedere? E anormal să te aştepţi la profesionalism desăvârşit?
Aşa se pare. Şi e halucinant cum principiul “las’ că merge şi-aşa” e atât de înrădăcinat tocmai în minţile celor care-ar trebui să fie în primele rânduri ale celor care-l combat. De asemenea, n-a dat patriotismul lingvistic în mine, amestec engleza cu româna fără nici o ruşine şi folosesc “locaţie” cu sensul englezesc, dar pentru numele lui Dumnezeu! e deconcertant cu câtă neglijenţă ne tratăm limba chiar şi în situaţii oficiale, ca cele descrise mai sus. Nu folosim diacritice fiindcă e complicat şi oricum se înţelege şi fără, mâncăm litere fiindcă suntem grăbiţi şi nu facem spellcheck fiindcă avem atâtea altele pe cap, iar toate cratimele puse aiurea sunt scuzabile pentru că suntem atât de stresaţi şi de obosiţi. Iar tu, care ne atragi atenţia asupra nimicurilor ăstora, eşti un insensibil.
În acelaşi timp, facem miştouri crunte pe seama celor care scriu cu sh, tz, k, oo.
bine zis, parcă mi-ai luat vorbele din şi anume gură. da, nu e normal cînd zilnic primim bîte din astea în creier şi le trecem cu vederea.
Ehee, maestre. Bun-simt? De unde? Unde mai gasesti tu asa ceva?