De ce mai cred că România este frumoasă
Nu pun titlul ăsta dintr-o nostalgie palidă pentru România, ci pentru că realmente cred că peste tot în ţară există nuclee de oameni care îşi fac treaba aşa cum trebuie, în folosul lor şi al celor din jur. Când omul trăieşte frumos şi împăcat cu sine, se poate citi asta pe faţa lui, în gesturi, în limbaj. Sunt la noi şi oameni care nu urlă în prime time la Gâdea şi care nu se bat cu pumnii în piept ca Tatulici că civilizează România plantând un copac.
Am stat de vorbă cu astfel de oameni care, chiar dacă lucrează cu statul român, nu o fac ca să ne fraierească pe noi toţi şi să îşi facă vile din bani publici, ci ca să folosească resursele pe principiul: ceea ce facem, trebuie să facem bine şi cu bun-simţ, astfel încât să se bucure şi copiii noştri de ce rămâne în urma noastră. Cătălina Preda, Project Manager şi Mihăiţa Lupu, Senior Project Assistant, sprijiniţi de Marina Neagu (Programme Assistant of Socio Economic Section, UNDP România), Mircea Mocanu (Head of Socio Economic Section, UNDP România), alături de oameni de la nivelul autorităţilor locale şi împreună cu echipe succesive de voluntari implementează, în colaborare cu partenerii lor guvernamentali proiectul naţional O Românie Frumoasă.
Proiectul este dezvoltat din 2003 de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD România) şi Guvernul României prin intermediul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu implicarea a 12 autorităţi locale. Scopul Proiectului este de întărire a capacităţilor instituţionale la nivel naţional şi local în vederea reabilitării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural urban, ca mecanism de dezvoltare socio-economică durabilă şi a spiritului şi identităţii comunităţilor locale. Sună extraodinar, nu? Numai că e şi adevărat.
Pe parcursul a aproape două ore de discuţii, nu am avut niciun moment sentimentul românesc al deznădejdii: că nimic nu merge bine, totul este murdar, corupt şi prost făcut. Din contră, mi-au demonstrat că dacă te implici şi îţi doreşti să construieşti nu trebuie decât să începi să torni fundaţia. Moment în care descoperi că nu eşti singur: sunt în jurul tău oameni care nu trăiesc numai pentru a avea, ci care îşi duc frumos existenţa în interiorul lui a fi.
Cătălina Preda: Un proiect mic poate avea un impact foarte mare dacă este bine gândit. Proiectul O Românie Frumoasă merge pe principiul biliardului, o bilă o loveşte pe alta şi îi dă forţă şi direcţie. Nu faci un proiect la întâmplare, nu te duci într-un oraş şi alegi aleatoriu o clădire pe care să o restaurezi. În primul rând autorităţile locale ar trebui să aibă idee despre ce înseamnă patrimoniul lor de acolo. De obicei asta reiese din discuţiile cu primăria, cu aleşii locali, cu ONG-urile, cu instituţiile de cultură, când fiecare are părerile lui despre ce anume ar trebui făcut. Noi facem un fel de lobby care are la bază ideea că ei trebuie să conştientizeze că au un interes comun ca în localitate să se întâmple ceva. Adică nu pot să refac un spaţiu şi să-l închid, doar ca să bifez că am făcut o restaurare. Îl refac pentru ca oamenii să-l admită ca fiind un loc în care să vrea să vină, să-l integreze în comunitate, iar oamenii de afaceri din zonă să se implice în parteneriate care să ducă mai departe alte proiecte.
Roxana Nicolaescu: Practic resuscitezi spaţiul respectiv, îi dai o nouă viaţă.
Mihăiţă Lupu: Până la urmă încercăm să redăm valoarea economică a patrimoniului. Uite, de exemplu, în septembrie o să organizăm o conferinţă şi nişte workshop-uri pentru reprezentanţii autorităţilor locale şi ONG-uri, în care aducem experţi din afară să facă schimburi de experienţă. Se va vorbi despre beneficiile pe care le poate avea o comunitate dacă unui anumit spaţiu i se redă valoarea care l-a consacrat, practic se va vorbi de ce anume are sens un astfel de proiect pe care îl facem noi.
C.P.: Proiectul O Românie frumoasă a început în 2003 în România, dar de atunci lucrurile au mai evoluat. Ministerul Culturii trăia la noi cu ideea că patrimoniul este ceva intangibil, că patrimoniul nu trebuie să aibă valoare economică, trebuie să aibă numai valoare culturală. Aia intangibilă, adică.
R.N.: Ce înseamnă valoare economică a patrimoniului?
C.P.: În Europa, patrimoniul este considerat valoare economică durabilă pentru că se refolosesc nişte clădiri existente şi nu se mai consumă alte materiale, energie etc. ca să se facă o clădire nouă. În plus de asta, clădirea respectivă are o valoare istorică şi culturală, deci are valoare pentru comunitatea respectivă. Poate că, între timp, degradându-se, ea a dispărut din memoria comunităţii. În momentul în care se refoloseşte un spaţiu de patrimoniu, încet, încet şi oamenii încep să-l reintegreze în viaţa lor. Patrimoniul nu este o haină uzată pe care o arunci. El a avut o valoare economică, deci poate să şi-o recapete. E, asta nu s-a prea înţeles la început, că are chiar o valoare de piaţă, pe care unii ştiu să o exploateze extrem. Jobul nostru practic ar fi de a media între valoarea culturală şi valoarea economică pentru a face ceva util pentru comunitate.
Am citit astazi in scrierile cuiva ca in Romania nu e nici rai, nu e nici iad… ca e o tara bolnava si nelocuita…Mi-am amintit ca, in urma cu cativa ani, pe vremea in care lucram la radio, am deschis un topic cu numele Iubesc Romania asa cum este ea. Ma asteptam si imi doream sa fiu contrazisa, pentru ca doar asa as fi putut modera “interesant” o astfel de discutie…dar nu s-a intamplat asta, mi-au rapuns multi, multi oameni care traiesc aici si isi iubesc tara sau care au plecat si duc dorul locurilor natale…
Observ ca ma enervez ori de cate ori citesc sau aud discutii in care romanii isi batjocoresc Romania. Inteleg o astfel de atitudine din partea celor care au plecat, este cat se poate de clar, au plecat pentru ca isi doreau o altfel de viata, o altfel de lume, o altfel de tara…iar asteptarea le-a aratat ca aici, in Romania, schimbarea nu se va produce curand…asta pot intelege.
Ce ma revolta insa este modul in care multi dintre cei ramasi aici invoca mereu o vorba deja mult prea uzata:”frumoasa patrie avem, pacat ca-i locuita”. Cine ne obliga sa o locuim? Cine ne tine legati de aceste locuri??? Pana acum cativa ani, erau granitele, erau vizele, eram intr-adevar ingraditi in aceasta palma de pamant. S-au dus in 2007 toate piedicile din calea celor dornici sa caute un loc mai bun. De ce nu ne gandim ca suntem si noi vinovati de soarta acestei tari, ca asteptam mereu sa faca altcineva ceva pentru noi, uitand cat e de important sa pornim de la exemplul personal.
Acum cateva saptamani, foarte revoltat si suparat ca traieste in Romania era Mircea Badea. Avea, evident, motivele lui. Si eu, evident, intrebarile mele: cine il tine pe Mircea Badea in Romania cu forta, cine nu il lasa sa plece intr-un loc mai bun, mai frumos, mai curat?!? Nu va fi nevoit sa se inteleaga prin semne, e un om destept si sigur are la purtator cel putin cateva limbi straine. Nu e om sarac si sigur are in portofel un ban pentru hotel, apartament cu chirie si cele necesare pentru inceput. Atunci ce i-ar lipsi, ce nu poate lua cu el in alta tara? Notorietatea pe care o are in Romania, in tara in care duce un trai mai mult decat decent si asta datorita romanilor pe care nu ezita sa ii critice ori de cate ori are ocazia, uitand ca ei ii fac audienta! Ar putea-o urma pe Mihaela Radulescu, si ea suparata pe tara ei, a ales sa plece ( intre noi fie vorba, se intoarce destul de des). Au fost colegi de trust, cu siguranta, l-ar ajuta cu niste sfaturi…
Din pacate, sunt multi care traiesc in Romania si sunt nemultumiti… nu aprob nici eu multe din cele ce se intampla in jurul meu, nu sunt de acord nici cu presedintele Traian Basescu, nici cu Guvernul Boc, nici cu strazile neasfaltate, nici cu mizeria ramasa dupa o zi cu soare petrecuta de romani la padure. Dand toate acestea la o parte, imi raman suficiente motive pentru care sa cred ca fac bine ca raman aici, in Romania, si sa imi asum aceasta decizie.
Am scris aceste randuri ca urmare a unui text pe care tocmai l-am citit: se intituleaza Tara Bolnava si este scris de o doamna care pana nu demult, se bucura de respectul meu. O doamna care critica dur Romania si totusi traieste in continuare aici. Si in cazul ei, as putea banui se o retine: faptul ca are un job pe care niciunde in lume nu l-ar mai putea gasi si pe care culmea, l-a gasit in ROMANIA. Un loc in care zecile de milioane se castiga simplu, cu doua, trei ore de lucru pe saptamana, un loc in care in 10 ani se deblocheaza doua , trei posturi, pentru ca e atat de caldut, incat nimeni nu doreste sa se pensioneze. Un loc in care daca stii unde sa lingi, duci un trai pe cinste. Un loc in care salariile se iau si din banii nostri, ai romanilor care murdarim Romania. Un loc din care am fugit pentru ca nu am vrut sa imbatranesc urat. Un loc numit Societatea Romana de Radiodifuziune, pe scurt SRR.
un articol de care cu siguranta avem nevoie din cand in cand / cat mai des, care ne aminteste ca putem avea o tara frumoasa si ne pune pe ganduri cu privire la ce am putea fiecare dintre noi sa facem pentru EA
mulţumim pentru aprecieri. în mod sigur mai avem nevoie şi de chestiuni concrete, constructive, care pornesc de la încredere în sine şi senzaţia că să faci lucruri frumoase e ceva normal , nu extraordinar
Mergeti inainte, proiectele sunt bune si rezultatele pe masura. Si eu iubesc tara asta, pentru ca este tara in care m-am nascut si daca vrei sa o vezi frumoasa ai multe locuri spre care sa privesti.
Multa binecuvantare!