Din campanii adunate
M-au lăsat puterile şi mi-am promis cu cîteva zile în urmă că nu mai vreau să ştiu ce se întîmplă cu alegerile. Cu politica, cu politicienii în general. Am rezistat juma’ de zi, şi asta pentru că nu aveam un radio sau un televizor în preajmă.
Nu ştiu dacă e dependenţă, curiozitate, sau sentimentul de implicare. Probabil că toate, în cantităţi mici. Şi satisfacerea nevoii de băgat în seamă cu orice preţ, care nu e tocmai cuşer, dar altminteri nu-mi pot exprima opiniile, right?
În orice caz, ce se întîmplă de săptămîna trecută încoace nu face decît să-mi sporească sila. Ambele tabere aruncă cu moloz cu miros de rahat, filmuleţe şi aduceri aminte, declaraţii (aceleaşi de fiecare dată) şi ameninţări. Rar de tot dau de cineva care mai are simţul măsurii şi al cuvîntului (Mircea Diaconu, de exp., dar el n-a apucat să se contamineze). În rest, partizanate înflăcărate, texte provenite din nişte creiere spălate la partid, fanatisme nejustificate.
Poate că sînt reacţii normale de la nişte oameni politici. Nu consider însă că Monica Macovei, de exemplu, are un motiv pentru care să ducă vehemenţa declaraţiilor pînă în punctul fanatismului. Cristian Boureanu e un caz special, el a fost guraliv fără idei de cînd s-a înfiinţat PDL-ul. Mi-e jenă însă cînd un Cristian Rădulescu sau, mai ales, Valeriu Stoica au discursuri fără răspunsuri şi ieşite pe banda partidului, oameni despre care am avut convingerea că ştiu a folosi puterea cuvîntului cum trebuie şi argumentat.
Categoria aparte însă e formată din susţinătorii lui Traian Băsescu, gazetari mai ales. Andreea Pora şi Dan Tapalagă sînt doar două exemple care au preluat atitudinea echipei de campanie băsesciene şi o duc mai departe (Radu Moraru nu merită comentariile mele). Am remarcat că, deşi au creiere dechise înspre litere şi diversitatea discursului, cîteva trăsături sînt totuşi bine definite (atrag atenţia pe această comparaţie, deoarece se potriveşte perfect cu atitudinea membrilor de partid menţionaţi anterior):
1. Vehemenţa nejustificată. Dacă tot eşti invitat la un dialog, respectă regulile, nu te năpusti asupra adversarului ca şi cînd întreruperile constante şi tonul ridicat sînt singurele moduri de a obţine credibilitatea spuselor. Ba dimpotrivă, un bîlci ordinar în care sînt atraşi şi restul participanţilor.
2. Victimizarea constantă. Asta se practică pe două niveluri: unul faţă de ziarişti, care nu-i lasă să se exprime şi sînt vînduţi mogulilor şi al doilea, faţă de orice partener de dialog politic. Nu ştiu cît poate prinde atitudinea asta la electorat, dar repetarea continuă nu cred că aduce puncte. Ca să nu mai vorbesc că n-au putut niciodată să termine ce au început, fiindcă nu au fost lăsaţi. (Mai schimbaţi, dragilor, că de la alegerile pentru primărie încoace, tot asta auzim.)
3. Realizările. De fiecare dată cînd sînt luaţi la întrebări cu privire la eventuale greşeli trecute, dau năvală cu ce-au făcut, cum au respectat legea şi cît de corecţi au fost.
M-am referit strict la PDL-işti pentru că cei din PSD nu-mi oferă suprize, poate pentru că sînt atît de siguri de victoria lui Geoană şi, pe de altă parte, pentru că întregul discurs al candidatului lor e bazat pe mediere şi toleranţă, nu pe conflict şi atac.
Ştiu că e imposibil, dar mi-aş dori, din cînd în cînd, o cît de mică relaxare a discursului. Mi-aş dori un zîmbet, că tot oameni sunt şi ei, chiar o glumă bună la casa omului. Oricum nu cred o iotă din seriozitatea afişată, aşa că aş prefera firescul unui om în loc. A nu se înţelege hăhăielile cretine ale preşedintelui şi nici ironiile grosolane ale ambelor tabere. Dar cred că am pretenţii mari, chiar şi pentru un alegător normal, sau reprezentant al poporului la care tot face referire preşedintele nostru.
Look at the bright side: Filip, oricat a dat-o cu constiinta civica, cu datoria, cu chestii, n-a reusit sa ma convinga ca votul, actul de vota, conteaza.
Tu, in schimb, cu cele doua texte scrise aici, m-ai convins sa ma duc si sa-l stampilesc pe Basescu iar.
Isteria portocaliilor ma scarbeste. Isteria galben-rosiilor ma lasa rece. Atitudinea de felul asta a “neutrilor” ma mobilizeaza.
Exemplul de ieri, Daniela, cand s-a nascut o reactie publica (ca erau nebuni uitati din timpuri nouazeciste, ca erau pusti pusi pe distractie, ca era galeria lui Poli, ca erau organizati pe Facebook de catre PDL – e irelevant) la un gest politic, reactie ignorata – ba chiar negata – de catre televiziunile principale , mi-a adus aminte, ca unui naiv ce sunt, de anii 2000-2004.
Nu e normal sa-mi iau stirile e la OTV. E absurd. Si, de asemenea, nu cred ca sute de oameni chititi sa iasa in strada nu e stire.
Tu iti mai amintesti de consensul mainstream al acelor ani, ani in care unele stiri trebuiau justificate in fata sefilor de catre cei care le dadeau? Sunt sigur ca iti amintesti de nervi, de frustrari, de injuraturile auzite. N-am chef de consens la TV.
Think about it.
N-am contestat reacţiile publice de ieri, nu doar din Bucureşti, de la Piaţa Universităţii. Îţi dau dreptate că, de data asta, a fost o dezinformare. Nu la asta m-am referit mai sus. Am spus doar că din ce în ce mai multă lume e cuprinsă de fanatism şi nu pot fi de acord cu asta. Think about it!
Fanatismul se naste si el din ceva. In cazul asta, din ce? Ce ne-a facut pe noi sa ne ducem marti seara, la ora 7, in Piata Universitatii? Ce i-a facut pe timisoreni sa iasa din casa si sa mearga in Piata Operei si sa dea cu “hua?
Toti am deplans absenta unor idei, a unor poiecte clare, absenta asumarii unor actiuni viitoare ale candidatilor. Nu le avem, asta e. Lucram cu materialul clientului.
“Relaxati-va!” zice si nenea Plesu. As vrea si eu, asa cum am fost la primul tur, sa fiu relaxat, insa vad ca nesimtirea nu-si ia concediu, iar cativa abia asteapta relaxarea asta.
Mă abţin să comentez ghilimele tale cu privire la neutralitatea mea. Am spus de multe ori că ţin cu liberalii, nu şi de cînd cu noua alianţă, iar de partizanat pesedist nu pot fi acuzată deloc.
Acuma, că tu confunzi fanatismul cu dorinţa de apartenenţă la nişte proiecte care încă nu există e altceva. Tind însă să cred că, de fapt, suferi (ca şi mine) de lipsa unor proiecte şi a unor încă libertăţi. Diferenţa e că m-am săturat să mă alătur unui grup pe care mai tîrziu să-l contest şi în care să nu mai cred. Aşa că îmi asum laşitatea de a nu mai participa la manifestări de orice fel, dar şi vanitatea de a-mi da cu părerea din cînd în cînd.
Well… poti sa-ti asumi asta, insa nu uita ce mi-ai spus acum vreo 5 ani in Colony: “Cu ce drept vorbesti si te plangi? Ce ai facut ca sa indrepti lucrurile?“. Ti-am insiruit cateva chestii pe are le facusem si care, credeam eu, conteaza. Daca ne intrebam iarasi, peste cativa ani, ce ne raspundem?
o spui ca şi cînd trebuie să mă simt responsabilă că nu particip, de exp., la fenomenul Piaţa Universităţii reloaded. nu mă simt. pentru că nu e nici vina mea că nu mai pot ţine cu nimeni acum şi că nu mă regăsesc în ce-mi propun mai-suşii. dacă nu faci parte din nici una din tabere, trebuie să fii arătat cu degetul?
Nu, insa eu cred o sa te arati cu degetul singura, mai devreme sau mai tarziu.
Nu participarea (alaturi de bietii patetici anticomunisti) la Piata Universitatii Reloaded e cheia in care trebuie citita povestea.
1. Principalele televiziuni sunt subiective, unele fara sa-si asume asta, ba chiar ele denatureaza adevarul.
2. Coalitia anti Basescu e urata.
3. Nu-i normal sa ne informam de la OTV sau numai de pe net.
4. Exista sansa ca opinia decenta sa ia fata isteriei.
dincolo de (ne)ataşarea mea la mişcările recente, sînt de acord cu toate cele 4 puncte. şi mă întreb, totuşi, pe final: şi atunci de ce vorbim nemţeşte?
voi vorbiti ca si cum astia ar fi politicieni, si nu o sleahta de marlani pusi pe imbogatit. toate actiunile lor ii califica la atributele astea, de la hahaiala la coalitii bolnave, de la udrea la vanghelie, de la otv la realitatea, trecand prin antena si tvr. stirile si emisiunile politice sunt un fel de freaky show. abia astept sa se termine alegerile, sa ma pot uita si eu linistit la fereastra de TV over IP.
of, şi noi!