Vlaicu Golcea. O excursie muzicală. Partea a doua
După ce am postat săptămâna trecută prima parte a călătoriei muzicale alături de Vlaicu Golcea, e timpul să mergem către luminiţa de la capătul tunelului. Trecând prin ultimul proiect Aievea şi ajungînd până la situaţia muzicianului român din ziua de azi, Vlaicu povesteşte cam aşa:
Vlaicu live set up – Franţa, 2008
Codin Orăşeanu: Ultimul proiect Aievea, “Cinema”, a fost lăsat liber la download. Se termină era caselor de discuri?
Vlaicu Golcea: Eu sper că da. Pentru că o casă de discuri e o afacere, iar în România e o afacere condusă printr-un amatorism demn de lacrimi. O casă de discuri e o afacere ca orice butic. Numai că nu vinde orice en gros, ci vinde muzică. Muzica comercială de afară aşa se face, dar peste tot trupele obţin foarte puţini bani de pe urma produsului lor. Aici discuţia poate continua la nesfârşit. De la cât de puţini bani câştigă trupele din produsul lor, până la modul în care e tratat un artist de casele de discuri.
Casele de discuri controlau tehnologia. Dar acum, când toată lumea face muzică mi se pare absurd ca ele să mai existe.
Cred că asistăm în anii aceştia la o revoluţie în ceea ce priveşte comunicarea muzicală.
C.O: Care e mesajul Aievea? Sau are mesaj Aievea?
V.G: E pur şi simplu muzică făcută de dragul muzicii. Nu e un mesaj global. Cântăm că ne place muzica. Suntem ca orice român, trist, în căutare de identitate, de stil şi de expresie. Nu suntem o trupă cu mesaj, suntem mai mult o trupă care ar vrea ca urechea să fie mult mai atentă cu muzica. Sigur că fiecare piesă are un mesaj al ei, dar mi se pare ceva mai mult urban, un fel de viaţă pe care o are fiecare, o viaţă personală urbană.
foto credit Camil Dumitrescu
C.O: Cred că sunteţi prima trupă românească ce a pornit, încă de la început, cu un artist vizual în componenţa ei. Lucru de aplaudat.
V.G: Aşa am început şi aşa vrem să continuăm. Gontz este parte din trupă. Dincolo de orice alt gust la care este supus şi la care suntem supuşi şi noi, pe plan personal dar şi ca grup, ceea ce apreziez enorm la el, spre deosebire de alţi artişti video cu care am intrat în contact (iar aici nu generalizez în nici un caz) este că Gontz a înţeles că nu poţi fi un artist video şi să însemni ceva până nu ai propriul material. Nu poţi face visual cu sample-uri luate de pe net pe care le are toată lumea. E la fel şi în muzică. Nu poţi face muzică cu primul pachet de sample-uri cu care vine Acid sau Ableton Live. Gontz are o estetică a lui care intră foarte bine în rezonanţă cu muzica Aievea. Fiecare membru al trupei are toată liberatatea lui ca artist să facă ce vrea. Poate părea ciudat, dar două sau trei clipuri sunt foarte personale. Dar de fapt ele nu sunt clipuri. Este mai mult comentariul complementar sau nu al piesei, la textul Martei. Am auzit oameni care zic ”iar vedem blocurile?”. Dar le vedem pe acelea pentru că sunt ale lui. Este un material extrem de propriu. Iar faptul că el apare împreună cu soţia şi copilul mi se pare extrem de intim şi personal. La fel suntem şi noi în momentul în care cântăm.
Gonţ şi Vlaicu Golcea
C.O: Legat de ideea de sample, discuţiile sunt interminabile. Contează până la urmă dacă samplezi sau contează ce faci cu sample-ul respectiv?
Uţu Pascu: Nu e rău deloc, dar ideea e să duci mai departe. E ceva foarte frumos. Dacă cineva ar sampla din Aievea ar trebui să ducă mai departe şi să îmbunătăţească ce a luat. Cum spuneam, depinde ce faci cu acel sample. Oricum, cei care fac muzică nu samplează din piese făcute după anii 70.
C.O: Aievea samplează?
U.P: Nu prea. În ultimul proiect sunt câteva sample-uri. Un chit de tobe care este remodelat şi reaşezat. Programming mai mult.
V.G: Se vorbeşte mult prea mult despre lucruri care ţin în viaţă chestia asta. Nimic nu e mai important decât momentul în care cineva ascultă o muzică ce-i place. Acolo se termină tot. De unde e luat sample-ul nu interesează pe nimeni. Poate pentru profesionişti să conteze cu ce microfon a tras trupa, cu cine a masterizat sau ce echipamente au folosit. E prea multă vorbărie despre ceva prea intim. Gestul de a asculta muzică, aşa cum văd eu, este foarte intim. Ea poate fi împărtăşită când e un concert, dar tot procesul e unidirecţional şi egocentric. Fiecare om rezonează cu un tip de muzică şi nu poţi da legi despre asta.
Pages: 1 2
