Primăveri de smarald, zăpadă şi metale negre
Mă gândeam să încep articolul ăsta cu un joc de cuvinte în franceză, însă am ajuns la concluzia că până la urmă ar fi sub demnitatea mea – mai ales că respectivul joc de cuvinte ar fi implicat şi ceva referinţe meteorologice. Iar zilele astea subiectul “vremea” e unul destul de sensibil.
Ca orice scenă muzicală care se respectă, şi black metal-ul franţuzesc e într-o preschimbare continuă – cu trupe şi proiecte apărând şi dispărând rapid, cu muzicieni plecând de la o trupă la alta sau, dimpotrivă, activând în câte 4, 5 proiecte deodată. În felul ăsta, e ceva mai productiv să vorbim de muzicieni decât de formaţii, pentru că cele din urmă au o existenţă mai degrabă efemeră. Iar dacă vorbim de muzicieni, unul din cele mai rezonante nume în acest context este Neige (probabil acum v-aţi dat seama cam la ce soi de joc de cuvinte mă gândeam la început). Pentru a vă îndemna să citiţi în continuare (conştient fiind de prejudecăţile din jurul acestui gen muzical) trebuie să spun că pentru articolul ăsta black metal-ul nu e decât un pretext, cam în aceeaşi măsură în care pentru muzica lui Neige şi a trupei sale Alcest black metal-ul este, cel mult, un punct de plecare. Care ar fi punctele de sosire, atunci? Dintre cele mai neaşteptate.
Pentru puţin context, să spunem că black metal-ul franţuzesc a cunoscut două valuri majore – cam ca şi cel norvegian, de altfel, dar cu un decalaj destul de mare în timp. Primul din ele, în prima jumătate a anilor ’90, avea nucleul în Britania şi s-a constituit în jurul unor trupe cunoscute colectiv ca “Les Légions Noires”, din care cea mai celebră este Vlad Tepes (:D) şi din care aproape nici una nu mai este activă astăzi. O particularitate interesantă a acestora este că toate înregistrările de studio sunt demo-uri sau cel mult split-uri în ediţii super-limitate (fără albume în adevăratul sens al cuvântului), care acum circulă pe bani destul de grei printre colecţionari.
Al doilea val începe în jurul anului 2000 – de data asta în sud, pe coasta Mediteranei. Deşi cea mai veche trupă din acest val este probabil Celestia (ce era activă încă de prin ’95), cea mai reprezentativă este cu siguranţă Peste Noire, în jurul căreia au gravitat cam toţi muzicienii scenei. Neige, pe numele lui adevărat Stéphane Paut, îşi începe cariera în Peste Noire, însă ajunge destul de repede să se dedice proiectului său solo, Alcest. Eeei, aici voiam să ajung.
Alcest pe demo-ul din 2001; Neige este în mijloc. Na, erau şi ei tineri.
Alcest, devenită trio după cooptarea a încă doi membri Peste Noire, începe ca un outfit destul de comun de black metal – demo-ul Tristesse hivernale din 2001 prezintă nişte elemente melodice destul de stângace şi cu ceva aplecare spre sound-ul norvegian (Ulver de la început sau chiar Immortal – lucru interesant de vreme ce black-ul francez îşi croise o identitate destul de aparte). Neige îşi dă seama repede că nu tocmai asta e direcţia care-i convine, aşa că-i dă afară pe ceilalţi doi (sau mă rog, “încetează colaborarea”) şi îşi continuă căutările muzicale de unul singur. Ajunge în 2005 la un punct de răscruce prin EP-ul Le secret, pe care încep să se facă simţite influenţe post-rock şi ambientale. Însă nu-ţi dai cu adevărat seama de cotitura fantastică pe care a făcut-o Alcest până n-asculţi albumul din 2007, Souvenirs d’un autre monde. Acesta e momentul când trebuie să faci un pas în spate, să respiri adânc şi să te minunezi.
Într-un excelent exemplu de evoluţie convergentă, Souvenirs d’un autre monde, ce a marcat începutul colaborării cu label-ul german Prophecy Productions, e un album post-rock ce trimite uneori către shoegazing-ul şi dream pop-ul unor trupe ca Slowdive sau My Bloody Valentine, cu o abordare vocală ce aminteşte puternic de Sigur Rós. Pe partea post-rock, aproape ai putea zice că asculţi cu încetinitorul un album God Is an Astronaut. Şi totul e cu atât mai surprinzător cu cât Neige susţine că n-a ascultat niciodată chestii de-astea, el ajungând la acest sound prin prelucrarea esteticii black metal în felul lui propriu. A dat afară militantismul, grimness-ul şi “răutatea” gratuită şi a păstrat latura spirituală, apropierea de natură, introspecţia. Şi sună extraordinar.
Piesa “Tir Nan Og” de pe Souvenirs
Elementele black mai pot fi recunoscute pe Souvenirs doar de o ureche destul de antrenată – tonul chitarelor (ce poate fi puţin enervant, la început) sau, din când în când, percuţia. Piesele au însă o melodicitate profundă iar sound-ul, în ansamblu, este foarte aerisit. Şi muzica este plină de acorduri majore – aproape totul sună optimist, uplifting, chiar naiv de la un punct. De fapt Neige zice că asta ar fi fost şi intenţia lui, Souvenirs d’un autre monde fiind de fapt o călătorie către inocenţa copilăriei (vezi şi coperta albumului, de altfel), o redescoperire a acestei perioade prin punerea cap la cap a multe, multe cioburi de amintire, ca un puzzle. Rezultă un album pozitiv, “bucuros” şi totuşi nu chiar “vesel”, cu câteva tuşe melancolice datorate, probabil, conştientizării faptului că toate nu sunt decât amintiri.
Ca un mic amănunt, pe piesa “Sur l’autre rive je t’attendrai” este invitată la voce Audrey Sylvain, şi ea membră Peste Noire mai de curând, care a colaborat cu Neige la proiectul de scurtă durată Amesoeurs (despre care, poate, am să scriu cândva separat).
Ulterior albumului de debut, în 2009 Alcest a mai scos un split alături de altă trupă franceză foarte promiţătoare, Les Discrets. Materialul prezintă o schimbare în sound-ul trupei, cu o nouă infuzie de metal dar de data aceasta de factură mai degrabă progresivă. Al doilea full-length, Écailles de lune, urmează să apară chiar primăvara asta, iar cronicile de până acum au căzut de comun acord că noul album nu este, cu siguranţă, un “Souvenirs, part II”. Asta poate fi bine, poate fi rău, cert este că până să ascultăm şi să ne facem o părere despre noul album avem bijuteria astalaltă, puţin mai veche dar strălucitoare, de care să ne bucurăm.
Piesa “Ciel errant” de pe Souvenirs
Neige va veni la Bucureşti, alături de o serie de invitaţi, pentru primul show live din istoria Alcest. Concertul va avea loc în cadrul Elite Dark Metal Evening II, alături de americanii de la Agalloch – un eveniment marca Kogaionon & DonisArt ce va avea loc pe 21 martie în clubul The Silver Church.
J’aime alors contempler le ciel,
avoir l’impression de m’envoler
vers les nuages qui passent puis s’effacent
dans le bleu d’une mer sans fin.
Myspace Alcest
Alcest @ Prophecy
