Cu mocăniţa prin Cardiff
Articolul a fost scris de Filip Standavid şi trimis spre publicare Ginger Group.
Ba chiar mai departe de Cardiff: Inaugural Trams, piesă din prima parte a albumului, pretinde c-ar fi o odă adresată sistemului de transport, „pe deplin integrat”, dintr-un oraş german. Cum trupa poartă numele „Animale superpăroase”, par fireşti titluri precum White Socks/Flip Flops sau The very best of Neil Diamond (baladist uşor trecut, coborât parcă din eurovisioane – eurovisionuri? – optzeciste pe placul mamelor din lumea-ntreaga).
Super Furry Animals sunt fraţi de cruce cu Beck şi copii de suflet ai lui Frank Zappa: babuinii psihedelici de pe coperta albumului (asta cred eu că sunt, dar oricine e liber să mă contrazică) se-adună în cel mai onest afiş pop al ultimelor luni: trupa galeză are poftă de distracţie.
E evident din primele zeci de secunde – Crazy Naked Girls deschide cu percuţie vag retro, à la Gnarls Barkley, iar apoi face o frumoasă reverenţă experimentelor progresive de odinioară. În scris pare complicat, dar aveţi răbare măcar până la Moped Eyes.
Bombardament cu fete nebune. Şi goale
Asta e îmbrăcată sumar, dar eficient: puţină chitară cu fumuri funky, două ciupituri acustice în obraji, o clapă vintage şi – în aproximativ 30 de secunde – ai parte de mai multă inventivitate decât adună alţii în albume întregi. Are stofă de single, dar nu pare să-i pese. Cum altfel să interpretezi versul „zip up and zigzag away”?
The very best of Neil Diamond cochetează cu ritmuri arăbeşti pe care le auzi îndeobşte în colecţii world music de făcut cadou verişoarelor nesuferite. Dar e unul dintre cele mai bune momente ale albumului, amestec de sunete imposibil de identificat, climax aproape tradiţional – chitări aspre, tobă aşijderea – şi final abrupt, fără fasoane.
Vorbeam de înrudirea cu Beck: cântecul ăsta e, din câte îmi dau seama, relatarea unei întâmplări tare nefericite: un domn e surprins de bombardament pe când ascultă Neil Diamond (best of). Din nenorocirea omului iese însă un caraghioslâc fonic aproape dadaist. Cunosc persoane care, puse să aleagă între raiduri de aviaţie şi amintitul Nelu Diamant, nici n-ar clipi: bombele!
Wtf is Lliwau Llachar?
Mai puţin zărghită e Cardiff in the sun. Cum îi spune, aşa e: cântec pentru plimbat agale la peste 20 de grade, confortabil monotonă. Dacă patriotismul local în cheie Super Furry Animals v-a stârnit interesul, Lliwiau Llachar e pentru voi. Cine îi poate pronunţa titlul corect n-a tocit degeaba băncile şcolii.
De reţinut că o trupă consolidată (sunt la al nouălea album, fără să socotesc albumele solo sau proiectele „de vacanţă”) se încăpăţânează să cânte şi în limba de-acasă. Some of the Romanian lead singers with fake British accents are kindly asked to pay attention and get their heads out of their own asses (totul, pronunţat cu cel mai posh accent cu putinţă).
Greu de categorisit, şi mai greu de explicat, Super Furry Animals se joacă mai frumos decât trei sferturi dintre trupele momentului. Dacă vremurile sunt sumbre, iar amuzamentul impecabil ambalat – o raritate, muzica lor e suspect (în vremurile acestea) de elaborată. Te convingi în doar 9 minute şi 56 de secunde, cât durează Pric: triumful albumului şi promisiunea că ceea ce numim „pop” nu s-a epuizat cu totul.
euroviziuni, da.