Spre Roma, via Luxemburg
În decembrie 2005, muzicianul luxemburghez Jerome Reuter înregistra o casetă demo în studioul unui prieten. Mai târziu, aceasta avea să devină EP-ul Berlin, prima înregistrare oficială a proiectului Rome. Un sound experimental, pendulând în jurul unui martial ambient, uneori mai mult una decât cealaltă, definit prin inserţiile de chitară acustică, sample-urile diverse şi, nu în ultimul rând, vocea profundă a lui Reuter.
Un an mai târziu, în 2006, este lansat primul full-length, Nera, iar albumele aveau să se succeadă mai departe cu o frecvenţă uimitoare, câte unul pe an. Proiectul funcţionează ca un duo începând cu 2008, lui Jerome Reuter alăturându-i-se producătorul Patrick Damiani ca o a doua forţă creatoare. Cu titlul de trivia, Patrick mai are un proiect, trupa Le Grand Guignol, ce abordează un avant-garde metal de toată frumuseţea şi despre care poate am să vorbesc altădată.
De la Nera (2006), trecând prin Confessions d’un voleur d’âmes (2007), Masse Mensch Material (2008) până la cel mai recent, Flowers from Exile (2009), elemente neofolk au început să pătrundă din ce în ce mai mult în muzica Rome, oarecum în dauna influenţelor post-industriale şi martial. Muzica de pe Flowers from Exile poate fi caracterizată, astfel, ca un soi de dark pop/apocalyptic folk, cu o percuţie rock, inserţii de vioară şi mult accent pe chitară şi voce, un sound cu siguranţă mult mai accesibil publicului larg decât oricare din primele release-uri. Tocmai de aceea recomand parcurgerea discografiei în ordine invers cronologică, aceasta servind şi ca o foarte bună introducere în sonorităţile post-industriale.
Universul liric Rome se învârte în principal în jurul condiţiei omului, trăgându-şi sevele din literatură, filosofie şi istorie. Departe de misticismul ce aproape a devenit normă pentru neofolk, versurile Rome vorbesc despre trecerea timpului, dragoste, trădare, moarte la modul puţin bombastic al poeţilor romantici. O altă influenţă puternică este de natură lingvistică, cei doi aflându-se la confluenţa multor culturi europene majore ce şi-au pus fiecare amprenta, în felul ei. De aceea versurile, deşi predominant în engleză, sunt pe alocuri şi în germană sau franceză, pentru a putea exprima sentimente specifice – în cuvintele lui Jerome, “emotions that flow with certain words in a certain language”.
De-a lungul anilor, Rome au reuşit să se impună pe scena martial/neofolk ca un reper foarte important, chiar în dauna unor nume active de mult mai mult timp. Secretul constă nu atât în prolificitate, cât în sinceritatea şi trăirea intensă cu care aceasta este însoţită. Pentru că, înainte de toate, muzica Rome este una sinceră.
De intensitate puteţi să vă convingeţi văzându-i live, sâmbătă, 12 decembrie, în cadrul Dark Bombastic Evening de la The Silver Church alături de Kim Larsen şi alte nume mari ale scenei.
