“Anima”, but with a twist
Nu mai ştiu exact cum şi în ce circumstanţe i-am descoperit pe cei de la Aenima, dar precis a fost datorită numelui, atât de similar cu cel al extraordinarului album Tool din 1996, Ænima. Fiind un avid ascultător de Tool şi descoperind că există o trupă cu numele de Aenima am făcut, fireşte, presupunerea că fie este vorba de un proiect-tribut, fie e o trupă aflată pe coordonate similare, inspirată de către cei patru americani. Nici că puteam fi mai departe de adevăr.
Aenima este un proiect pornit în 1997 în Almada, Portugalia, de către chitaristul Rune şi vocalista Carmen, amândoi cu ceva experienţă anterioară în underground-ul portughez. În Aenima, cei doi se distanţează de influenţele metal ale proiectelor precedente, explorând un sound melancolic, atmosferic, cu rădăcini puternice atât în gothic rock-ul britanic de la sfârşitul anilor ’80 cât şi în darkwave-ul ezoteric al unor Dead Can Dance.
piesa “Silently There” de pe albumul Sentient (2003)
În ciuda unei componenţe fluctuante, muzica portughezilor a evoluat constant şi coerent pe nişte coordonate ce fac dificilă o descriere sau o clasificare. Albumul de debut, Revolutions din 1999, este foarte aproape de gothic rock şi post-punk, semănând pe alocuri cu ce făceau Cocteau Twins cu vreo 10 ani mai devreme (Blue Bell Knoll) dar fără aura pozitivă, naivă. Pentru o imagine mai grăitoare, imaginaţi-vă cum ar suna The Cure din perioada Disintegration/Wish dacă ar avea la voce o soprană. Trupa experimentează foarte mult şi reuşeşte să creeze o atmosferă aparte, nocturnă, melancolică şi totuşi foarte soothing, prin melodiile reverberante de chitară, accentul pus pe bass şi vocea cristalină a lui Carmen care din când în când se înalţă prin alte sfere devenind textură sonoră. Iar percuţiile, pianul şi diferite elemente electronice folosite sporadic vin şi completează peisajul sonor foarte divers pe care reuşesc să-l creeze portughezii.
piesa “Skies” de pe albumul Revolutions (1999)
Câţiva ani mai târziu, pe EP-ul Never Fragile din 2002, trupa renunţă la o parte din influenţele darkwave şi ambientale (oarecum în ton cu titlul discului) şi coteşte către un rock alternativ/atmosferic nu foarte diferit de ce făceau The Gathering prin aceeaşi perioadă sau The 3rd and the Mortal cu câţiva ani mai devreme. Elementele electronice capătă proeminenţă, bass-ul trece mai în fundal iar vocea lui Carmen îşi pierde din aerul eteric, câştigând însă în amplitudine şi în claritate. Din acea perioadă ne rămâne şi singurul, din câte-mi dau seama, videoclip oficial în care îi putem vedea pe Aenima în formula clasică.
videoclip la piesa “At the Edge of a Cliff” de pe EP-ul Never Fragile (2002)
Apogeul trupei consider însă că a fost atins odată cu albumul Sentient din 2003, unde Aenima îşi regăsesc influenţele darkwave iar rezultatul este o bijuterie atmosferică, melancolică şi pătrunzătoare. “Limpede” cred că e cel mai potrivit cuvânt pentru a descrie albumul, atât compoziţional cât şi ca sound. Aenima reuşesc aici să-şi găsească o identitate proprie, greu de clasificat, undeva la intersecţia tuturor rădăcinilor şi influenţelor pe care le-am menţionat până acum şi totuşi parcă dincolo de ele, într-un univers sonor numai al lor în care se manifestă şi pe care îl stăpânesc cu măiestrie. Ai putea zice că sunt o trupă de rock ce cântă muzică ambientală şi ai fi pe-aproape, pentru că oricât de atmosferică şi de uplifting ar fi muzica uneori, o extrem de enjoyable esenţă rock – dată de instrumentaţie – se simte mereu.
piesa “Eclipse”, de pe Sentient (2003)
De altfel, ca abordare, aş îndrăzni să zic că aici Aenima se apropie deja de post-rock, folosind instrumentele convenţionale din rock pentru a cânta altceva. Chitara electrică creează soundscapes şi explorează în solo-uri atmosferice, bass-ul revine în plan principal oferind muzicii o textură foarte bogată iar percuţia este în plan secundar, neintruzivă, instrument acompaniator mai mult decât sursă de ritm, aproape ca într-o piesă de jazz unde ritmul este ţinut mai degrabă de către bass. Elementele electronice sunt şi ele folosite din când în când, dând pieselor o culoare aparte, iar piesele îţi dau nu o dată senzaţia că oamenilor le place foarte tare rock-ul progresiv. Toate acestea fac din Sentient un album bogat, divers, cu multe straturi şi foarte rewarding la ascultări succesive.
piesa “The Lighthouse”, de pe Sentient (2003)
Din păcate filmul s-a rupt la scurtă vreme după lansarea în 2004 a single-ului Puppet Circus şi a turneului ce i-a urmat. Carmen Simões părăseşte trupa pentru a înfiinţa un nou proiect metal, Ava Inferi, alături de Rune “Blasphemer” Eriksen, fost chitarist la Mayhem, iar Pedro, al doilea chitarist din Aenima, pleacă şi el către alte orizonturi. După o perioadă de “soul-searching” formaţia revine şi în 2005 o cooptează la voce pe Susana, absolventă a Conservatorului de la Lisabona. În formula asta se apucă din nou de compus iar în vara lui 2006 intră în studio pentru a înregistra un nou album, scoţând şi un videoclip menit a fi un fel de “preview” al noii direcţii abordate.
Apoi nimeni n-a mai auzit nimic de ei. Pe Myspace n-au mai intrat din 2009 iar minunatul lor site (foarte creativ şi reuşit ca estetică) a intrat in paragină, devenind o pagină plină de link-uri spam (UPDATE: se pare că între timp site-ul a revenit online. Fără noutăţi, dar tot e un semn bun).
videoclipul piesei “Shooting Star”, unreleased
Poate vor reveni cândva în peisaj, atunci când nimeni nu se va mai aştepta. Poate că măcar piesele înregistrate acum 5 ani vor ieşi la lumină, într-un fel sau altul. În orice caz, Aenima va rămâne consemnată, undeva, ca o prezenţă vie, inspirată şi aproape miraculoasă în muzica europeană.
