sexy dancer
Pe Jessica Biel o plăceam tare mult cînd juca în 7th Heaven; îi ghiceam feminitatea dincolo de comportamentul băieţos, de ţoalele lălăi de baschetbalistă înfocată şi asta mi se părea sexy. Şi pentru că din cînd în cînd îşi arăta picioarele lungi şi zvelte, aşa cum visam să le am şi eu. N-a fost să fie.
După ce a început să tot apară prin reviste, drept super-femeie, cu feminitatea la vedere adică (rujată, fardată, pozînd cu buzele întredeschise etc) mi-a mai scăzut interesul şi deja nu mă mai uitam nici la prestaţia actoricească; mi s-a părut o figură neinteresantă în The Illusionist sau total aiurea în Next (deşi tot filmul ăsta e cam aiurea, dar asta e vina regizorului, nu a actorilor).
A mai trecut timp. Şi acum cîteva luni am revăzut-o în Powder Blue, unde în afară de faptul că face un striptease dance de îţi lasă gura apă, fie că eşti bărbat, fie că eşti femeie, am descoperit că Jessica Biel e o actriţă care e în stare să facă orice şi să te facă s-o crezi atunci cînd ea face orice. E bine să regăseşti pe cineva care ţi-a plăcut cînd erai mic şi mai fraier şi să vezi că a evoluat. Şi e şi mai bine că am şters prejudecăţile care m-au făcut să cred că Biel e o faţă numai bună de pus pe copertă, nimic mai mult.
E o faţă care dă bine şi pe film şi care pusă în contextul potrivit, îţi cam taie respiraţia. Dacă o pui să danseze, poţi să te pregăteşti de salivat.
În 2006, Biel a jucat într-un film care rulează la Scala săptămîna asta. Nu e vreo măiestrie de film, dar nici prost nu e. O comedie romantică pentru atunci cînd nu ai chef de toate clişeele de comedie romantică. L-au tradus Secrete din trecut, pe numele lui adevărat Easy Virtue. O fi greu de tradus în română, dar tot ar fi trebuit făcut un efort ca să respecte ideea filmului. Nu zic că secretele din trecut nu au nimic de-a face cu acţiunea, dar nu ele pun motorul în acţiune.
Jessica Biel joacă rolul unei americance, Larita, proaspăt căsătorită cu un tînăr englez, John Whittaker, ce provine dintr-o famile înstărită şi snoabă, cu pretenţii de nobilime din Marea Britanie. Acţiunea are loc prin anii ’20, cînd femeia încă trebuia să aibă locul ei, limitat, în societate, nicidecum să fie cîştigătoare la curse de maşini, aşa cum este Larita. Iar mama lui John, interpretată de Kristin Scott Thomas, ţine la toate chichiţele care definesc o femeie respectabilă şi o respinge pe nora sa de dinainte ca aceasta să pună piciorul în conacul său. Era americancă şi era de-ajuns să fie piază rea.
Larita nu e femeia care să nu simtă că nu e plăcută şi de dragul soţului său va încerca să intre în graţiile mamei soacre, pe diferite căi. La început e singură în toată lupta asta, pentru că John e orb la subtilele înţepături pe care şi le tot împart mama şi soţia sa, dar un membru al familiei Whittaker, retras, blazat, indiferent la prestanţa pe care o afişează dna Whittaker, vede şi admiră din umbră caracterul Laritei; chiar şi atunci cînd secretele ei din trecut ies la iveală. E capul decapitat al familiei Whittaker, tatăl lui John (Colin Firth în rol).
Filmul e adaptat după o piesă de teatru şi asta se cam simte în unele dialoguri, prea “puse în scenă”. Personajele sînt bine definite, prin tuşe fine dar puternice şi cred că cel mai important e că s-au ales actorii potriviţi, adică feţe expresive. Te uiţi la surorile lui John şi îţi dai seama că una e tristă pe viaţă iar cealaltă e o copilă visătoare cu gura mare dar lipsită de curajul de a fi ea însăşi.
Larita contrastează cu toata Anglia începutului de secol. Îndrăzneaţă, frumoasă, conştientă de asta, liberă, Larita e luată drept o uşuratică. Şi cum altfel, după ce face dansul ăsta (remember, sînt anii ’20 în Anglia):
Apropo de titlurile romanesti neinspirate (eufemistic vorbind): lui “A History of Violence” al lui Cronenberg i-a zis distribuitorul “Umbrele trecutului”, ceea ce nu-i deloc departe de “Secrete din trecut”. Sunt titluri care se potrivesc la orice gen de filme, de la thrilleruri noir la comedii romantice si… telenovele.
tot apropo de titluri: cînd m-am făcut mare am căutat şi eu “Doctor în Alaska”, fără nici o şansă. Cine naiba şi-ar fi dat seama că în engleză se zice “Northern Exposure”?