Senzaţional vs Real
Şi iar despre filmele pe care le fac străinii în România.
Filmul care a deschis ASTRA Film Festival, ediţia cu numărul 10, regizat de olandeza Mercedes Stalenhoef, este un film foarte reuşit, ce a avut noroc de un subiect cum rar se găsesc. Execuţia e admirabilă, camera e un observator tăcut al faptelor şi, deşi ajunge să urmărească mai multe fire narative, e clar de la început că e o poveste despre oameni şi nu urmărirea snezaţionalului, peste care a dat accidental.
Filmul începe cuminte şi lent de la Ionela Carmen, fiica unuia dintre localnicii mai înstăriţi din satul Glod, al cărei vis este să plece de acolo, poate chiar în Spania, unde cel de-al doilea nume al ei, Carmen sună atît de natural.
Părinţii ei însă n-ar lăsa-o. Are o zestre considerabilă, fie magazinul, fie barul, ambele administrate de tatăl ei, iar la vîrsta ei de 17 ani, mai bine s-ar mărita decît s-o strige tot satul „babo”. Tatăl ei, Spiridon Ciorebea, e un personaj: fost electrician pe vremea comunismului, imediat după 89 a prins repede tainele negoţului iar acum visează la modernizarea satului, pentru că are ceva mijloace financiare. În faţa camerei de filmat, îşi expune ideile curat, ca un om cu scaun la cap, care şi-a dat seama ce nu a mers bine în România, dar îşi ratează momentul de glorie cînd declară că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu.
În timp ce echipa olandeză îşi vedea de filmările sale, în satul Glod au apărut şi alte camere de filmare: Sacha Baron Cohen&20th Century Fox au venit să filmeze pelicula Borat. E notoriu deja scandalul ce a izbucnit cînd localnicii şi-au dat seama că s-au lăsat batjocoriţi de Borat şi pe bani foarte puţini.
Mercedes Stalenhoef se concentrează în continuare pe Ionela, dar incorporează mult material auxiliar din ceea ce li se întîmplă sătenilor: venirea avocaţilor în sat, discuţiile în care le promit că îi vor ajuta, ajunge chiar pînă la birourile 20th Century Fox de la Londra unde cîţiva săteni s-au dus personal să depună actele prin care anunţă că dau în judecată studioul.
Între timp, Ionela e presată de familie să-l accepte pe unul dintre pretendenţii la mîna şi averea ei, vecinul Cristi. Şi-a cumpărat rochia de nuntă, dar o agaţă în cui după ce-l surprinde pe Cristi furînd bani din magazinul tatălui ei.
Eşecul localnicilor de obţine cîteva milioane de dolari de pe urma procesului împotriva 20th Century Fox şi nefericirea fiicei sale, îl aduc pe Spiridon în pragul depresiei. Regizoarea olandeză îşi încheie minunat filmul, după ce vrajba sătenilor s-a mai potolit iar Ionela şi-a găsit un soţ pe potriva ei. Scena finală îi arată pe cei doi la ecografie, cînd află că urmează să li se nască o fetiţă. Ionela e toată un zîmbet: „O s-o cheme Carmen.”
E adevărat că media din România s-a interesat de subiect la vremea respectivă, dar numai ca să hrănească un apetit fals pentru senzaţional al spectatorilor. În schimb, de ce nimeni nu s-a gîndit să meargă în sat şi să intre mai adînc în subiect, aşa cum au făcut olandezii ăştia?
