La etajul 10 lângă cer
Noi căutăm nefericirea autentică, născută din experienţe reale! Şi o transmitem live. Pentru că putem. Pentru că ne permitem. Suflete care să se deschidă în faţa camerei se găsesc, iar de bani nu ducem lipsă. Pentru că e ultimul lucru care mai poate ţine ochiul lipit de ecran. Ecran? Care ecran? Vorbim despre o piesă de teatru!
De la stânga la dreapta: Doris Ciortan, Anda Saltelechi şi Simona Năstase (foto: Adriana Crăciunescu)
O tânără în rochiţă roz intră timid pe scenă şi cască ochii mari, albaştri. Se aşază pe canapea cu reţinerea copilului sărac picat în lux, cu grijă să nu deranjeze ceva. Melania Mărdulce, 30 de ani, nefericită. Din poşetuţă scoate un ziar împăturit şi aflăm de anunţul care a adus-o în incintă: se caută femei nefericite pentru un film. Şi, cum cuvântul scris la ziar e luat de bun, ea e candidata ideală, omul potrivit la locul potrivit, gata să-şi etaleze rufele murdare cu zâmbetul pe buze.
Intră şi Alexandra (Anda Saltelechi), woman with red boots, lucrătoare în petrochimie. Sau taximetristă. Sau profesoară de chimie industrială. La seral. Sau paraşută. Ea nu se încurcă cu iluziile, e femeia de benzinărie care îşi asumă uniforma (în situaţia puţin probabilă în care, după atâtea metafore, nu te prinzi cu ce se ocupă, hainele sunt mai mult decât grăitoare). Melania, cu feţişoara ingenuă, foarte expresivă a actriţei Doris Ciortan, se sperie la început, dar o vede ca pe o protectoare mai târziu. Mare greşeală!
Minodora Fluieraş apare în negru, cu demnitate şi cu perdeluţa de superioritate peste ochi. Nu întâmplător există un loc separat, doar n-o să stea ea pe aceeaşi canapea cu restu’ lumii. Se prezintă ca fostă bibliotecară, şomeră, singură şi teoreticiană a imperfecţiunii umane. Melania, în naivitatea ei, o explică foarte sincer: îi muri practica! Iar în lipsa practicii, suferă pentru toate suferinţele umanităţii; ce contează că nu o afectează în mod direct? Dă bine să îţi pese şi să suferi. La fel ca şi celelalte două personaje, ea reprezintă o tipologie. Mausoleul, interpretat de Simona Năstase, e intelectuala autoproclamată; pentru ea, semenii nu sunt decât specimene inferioare, care habar n-au cum se trăieşte, cărţi deschise, uşor de interpretat şi de manipulat.
Spectacolul se numeşte Românie dragă, Elveţia mea, are la bază un text de Cornel Udrea şi este regizat de Crista Bilciu. A fost miercuri, cu două zile înainte de Crăciun, pe scena din podul Casei de Cultură a Studenţilor (Preoteasa). Totul se desfăşoară sub forma unei emisiuni TV stil reality show. Moderatoarea face legătura între cele trei sortimente diferite de feminitate. Rodica, graţie blondă jucată cu delicateţe de George Creţu, cere poveşti şi oferă recompense, totul la indicaţiile unui regizor absent. Rodica interacţionează şi cu publicul: spectatorii care răspund corect la întrebare primesc cadou o poză cu autograful uneia din concurente. Cele trei dame sunt lăsate să fiarbă în suc propriu sub privirea publicului. Se râde. Se râde din nou. Se râde mult. Într-o situaţie fără scăpare, colegele mai cu picioarele pe pământ o lasă pe Melania să spere singură: ţipă tu şi pentru noi.
Cu toate astea, piesa nu este despre cât teatru e în emisiunile de la televizor, ci despre vise. Despre Elveţia-în-care-oamenii-iubesc-pentru-că-aşa-se-întâmplă-în-filme, despre baia publică pentru femei, despre o mie de romanţe. Şi despre cât e de uşor să pierzi când nota cu care termini liceul e dovadă suficientă că nu eşti proastă şi, mai ales, când crezi tot ce ţi se spune.
Doris Ciortan (foto: Adriana Crăciunescu)
