…ja nukkuu Eurooppa!
Teatrul Luni de la Green Hours a fost, pentru câteva zile, locul de desfăşurare al unui spectacol deosebit. Pe 7, 8, 15 şi 16 decembrie au avut loc reprezentaţiile Finnphonia no. 5.0, un spectacol produs de European Theatre Collective cu sprijinul Biroului pentru Cultură al oraşului Helsinki şi al Consiliului Central Artistic al Finlandei. În cuvintele organizatorilor, “o prezentare vocalo-vizuală-tematică ce combină muzica şi imaginea cu poezia finlandeză”.
Finnphonia no. 5.0 e un spectacol visceral, disonant şi profund liric. Pe un plan, aproape că s-ar putea constitui într-o scurtă istorie naţională – începând cu tradiţiile ancestrale, puternica legătură cu natura şi relaţia ieşită din comun cu ciclul anotimpurilor, continuând cu lupta pentru independenţă naţională, ura faţă de ruşi (care sunt buni numai prăjiţi în unt!) şi începuturile procesului de “occidentalizare” până în ziua de azi, când societatea de consum pătrunde tot mai adânc în sistemul de funcţionare al oamenilor şi reuşeşte să facă ce secole de opresiune politică şi de ierni interminabile nu au reuşit – să distrugă identitatea indivizilor şi, la o scară mai largă, pe cea culturală.
Spectacolul regizat de David Kozma este unul mai degrabă minimalist – protagonişti sunt Salla Kozma, ce cântă şi recită într-o varietate uimitoare de registre şi cu o implicare emoţională tulburătoare, şi Romulus Chiciuc, care cu ajutorul unei viori şi a încă unor ustensile asigură fundalul sonor. Finnphonia se constituie, de fapt, într-o serie de poeme în finlandeză – cam 10, 12 la număr – interpretarea cărora e însoţită de un suport vizual şi muzical. Iar muzica lui Romulus Chiciuc (care, pe scena românească, a colaborat printre alţii cu Blănoz, Silent Strike şi Ada Milea) este excepţională, variind de la loop-uri disonante de vioară (care suprapuse peste interpretarea intensă a Sallei au un efect psihologic devastator) la fragmente electronice puternic accentuate sau, dimpotrivă, ambientale.
Provocarea este de a prezenta Finlanda aşa cum cărţile poştale nu o fac. Astfel, în spatele frumoaselor lacuri albastre sunt adulţi măcinaţi de băutură şi tineri sinucigaşi despre care nici o broşură turistică nu vorbeşte. Pentru un finlandez, însă, tangoul poate dura şi nouă luni, iar locul unde lumea începe şi se sfârşeşte este sauna – un loc încărcat de semnificaţie rituală şi, de ce nu, de erotism.
În spiritul finlandez reuşesc să coexiste, aşadar, atât depresia cronică cât şi pasiunea nestăvilită, atât respectul faţă de natură cât şi valorile modernităţii; ambivalenţă ce se regăseşte şi în limbă, care poate suna când ca o incantaţie din vechime, când ca o alintare, când ca o melodie bogată, îngemănată cu notele de tango. Din aceste puncte de vedere, abordarea pe care o propune Finnphonia no. 5.0 mi se pare una câştigătoare, chiar dacă spectacolul e poate prea dens pentru a i se recepta întreg mesajul dintr-o singură vizionare.
Unele peste altele, o iniţiativă culturală din genul cărora nu poţi niciodată avea prea multe. Iar eu continui să visez la momentul când se va deschide şi la noi un institut cultural şi academic finlandez.
clar suntem doi care asteptam asta!
Hei, Kozminovici!
Am dat abia acum peste cronica ta despre Finnphonia si vreau sa-ti multumesc pentru cuvintele frumoase.
David
Hei
multumesc si eu, sa mai avem ocazii din astea. am pus si video-ul de pe youtube in articol, nu gasisem nimic pe net cand l-am scris.
[...] Putem aproape să zicem că trupa joacă la trei capete, piesele putând fi oarecum grupate în trei categorii. Avem mai întâi piesele cu o secţie ritmică puternic inspirată din rock (la nivel de percuţie, în special) ce ar putea fi clasificate chiar ca dark pop sau rock alternativ. Avem apoi piese mai subtile, cu o construcţie amplă, progresivă, ce pun accent mai mult pe atmosferă şi pe soundscapes şi unde rolul percuţiei este adesea mult diminuat. O a treia categorie, ceva mai eterogenă, ar cuprinde piesele descifrabile ceva mai greu, cu o atmosferă puternic telurică, primordială, tribală, unde tobele clasice sunt înlocuite cu alte instrumente de percuţie iar vocea pune în valoare calitatea aceea de “incantaţie” a limbii finlandeze despre care am mai vorbit. [...]