Câteodată, prin cosmos
Articolul a fost scris de Eliza Zdru şi trimis spre publicare Ginger Group..
Filmul Out of the Present / Rupt de prezent (Germania, 1995) de Andrei Ujică începe cu o poezie. Într-o imagine atemporală, luată undeva, într-o navă spaţială, obiecte şi corpuri plutesc.
Nu ştiu câţi oameni şi-ar dori să se afle, măcar pentru un interval scurt, în afara timpului, înţeles ca istorie, ca succesiune a realităţilor cotidiene care influenţează cursul vieţii tuturor celor prinşi în el. S-ar putea să fie puţin angoasant. Să fii conştient că acolo, în prezent, se inventează o mulţime de aparate tehnice care schimbă faţa cotidianului, aşa cum îl ştiai tu. Sau că acolo, în absenţa ta, copiii tăi bifează etape esenţiale ale vieţii. Sau că, în timp ce tu eşti în afara prezentului, ţara ta îşi schimbă numele, înfăţişarea, structura politică, posibil şi cea socială. Sau, dimpotrivă, poate că la asta sperăm cu toţii, copleşiţi aşa cum ne găsim sub presiunea timpului.
Out of the Present este probabil cel mai surprinzător şi mai emoţionant document vizual care poate pune această problemă, filosofică şi mistică în acelaşi timp, prin perspectiva unui eveniment istoric uşor localizabil. Este vorba de expediţia spaţială rusească din anul 1991, în cadrul căreia un grup de cosmonauţi ruşi au fost trimişi pe staţia spaţială MIR pentru cercetări. În mai 1991, cosmonauţii părăseau URSS-ul pentru a se aventura în cosmos. Zece luni mai târziu, aterizau în nou-înfiinţata Federaţie Rusă, proclamată astfel în urma loviturii militare din august 1991 şi a disoluţiei finale a Uniunii Sovietice, din decembrie 1991. Între timp, din fruntea ţării-mamă fusese înlăturat Gorbaciov, cel care încercase să schimbe faţa Europei prin glasnost şi perestroika, în locul lui fiind aşezat Boris Elţîn.
În timp ce tancurile invadează Moscova şi lumea se reconfigurează sub prăbuşirea Războiului Rece, undeva în univers, cosmonauţii de pe MIR se aventurează în expediţii spaţiale, sfidează gravitaţia, îşi exersează musculatura pentru a nu se întoarce anchilozaţi pe Pământ, încearcă să prindă picăturile de Coca-Cola care levitează în navă şi îşi omoară timpul liber prostindu-se ca nişte copii care au rămas fără jucării.
Povestea, care urmăreşte în principal traiectoria lui Serghei Krikalev, cosmonautul care a rămas cel mai mult timp pe MIR, e impregnată de un soi de metafizică SF care îl invocă automat pe Tarkovski (din Solaris, evident) sau pe Kubrick din 2001: O odisee spaţială. O să îl aprob pe Corneliu Porumboiu atunci când citează Out of the Present (pe care l-a prezentat recent la Astra Film Festival din Sibiu) în vârful unei liste a celor mai semnificative filme documentare ever made, din mai multe motive. În mod evident, datorită conţinutului absolut surprinzător al imaginilor. Nu vezi în fiecare zi cadre filmate într-o navă spaţială. Şi asta încă nu ar fi prea mult. Imaginile ilustrează detalii intime din cotidianul cosmonauţilor, oricât de exagerat ar suna asta: ai şansa să observi îndeaproape substanţele dubioase pe care le ingerează ca scuză pentru mâncare, felul în care trebuie să înveţe să plutească şi să îşi manipuleze muşchii pentru a ajunge dintr-un colţ în altul al navei; plictiseala care intervine când nu au de lucru şi modurile infantile de o rezolva. A da, şi expediţiile spaţiale, nici asta nu vezi în detaliu în fiecare zi. Încă şi mai mult, documentarul conţine primele imagini pe peliculă de 35 mm care au fost vreodată luate în spaţiu, ceea ce face ca efectul cinematografic să fie şi mai mult plusat.
Însă, dincolo de conţinutul propriu-zis al imaginilor, e ceva ce te uimeşte pur şi simplu la filmul ăsta, şi aş risca să zic că e chiar vorba de o uimire mistică. Acolo, în spaţiu, dincolo de frontiere, de schimbări politice, fricţiuni sociale, războaie mondiale sau reci, un grup de oameni trăieşte în afara timpului cu prospeţimea şi inocenţa unui paradis pierdut. În timp ce pe străzile Moscovei, oamenii sunt călcaţi de tancuri, pe MIR, Anatoli şi Serghei îşi taie unul altuia părul, chinuindu-se cu gravitaţia, şi se distrează încercând să obţină tunsori similare.
Numai că, după toate astea, nu ceea ce se petrece pe Pământ este latura dramatică şi gravă a monedei. Dimpotrivă. Din cosmos, din afara timpului, prezentul şi istoria arată absurd, ca joaca unor copii care se străduiesc să pară adulţi.
Andrei Ujică se joacă cu imagini care nu au fost filmate sau regizate de el. Foloseşte cadrele luate pe navă cu o camera controlată de pe Pământ, din centrul spaţial Energia, şi le contrapunctează cu imagini de arhivă TV ce documentează evenimentele stradale care au provocat dezmembrarea URSS-ului. Rezultatul este, inutil de insistat, fascinant.
Ujică s-a născut şi a studiat în Timişoara. În prezent, trăieşte în Germania şi, pe lângă Out of the Present, este creditat cu realizarea unui documentar recunoscut ca fiind unul dintre cele mai semnificative filme ce tratează relaţia dintre mass-media şi puterea politică în Europa ecuaţiei post-comuniste – Videogramme einer Revolution (1992).
