Facebook Full feed
Twitter News feed
last.fm Comments feed
previous set next set
Get Adobe Flash player

Virginia Zeani – “L’Assoluta”: povestea unei dive

Articolul a fost scris de Andreea Ioana Tudose şi trimis spre publicare Ginger Group.

Cea de-a şasea ediţie a târgului de carte Bookfest, de la sfârşitul lunii mai, m-a surprins din nou plăcut, de data aceasta cu un titlu pe care nu mă aşteptasem să îl văd până acum pe rafturile din România: Canta che ti passa…Virginia Zeani în dialog cu Sever Voinescu. Am aflat ulterior că editura Galaxia Gutenberg a lansat această carte în mod oficial, dar într-o a doua ediţie (sunt curioasă ce s-a întâmplat cu prima şi de ce a fost nevoie să treacă atâta timp pentru ca şi cei mai tineri iubitori ai operei să aibă ocazia să cunoască povestea vieţii unei mari artiste lirice, pe care, ce-i drept, au adoptat-o italienii, dar care nu s-a sfiit niciodată să admită că este româncă), cu o zi înainte de deschiderea Salonului Bookfest, la Opera Naţională din Bucureşti. Se pare că a fost nevoie – din nou – de un context care să o readucă în atenţia publicului românesc, după mai bine de 30 de ani – mă refer la Decoraţia regală “Nihil sine Deo” pe care ea a primit-o din partea Regelui Mihai pentru întreaga sa activitate muzicală.

Coperta2 Virginia Zeani – LAssoluta: povestea unei dive

Poate că nu tuturor le este cunoscut faptul că în perioada anilor 1950-1970, când opera se afla poate la cel mai înalt nivel competitiv, soprana Virginia Zeani, supranumită de fani “L’Assoluta”, împărţea podiumul cu marile dive de secol XX, Maria Callas (“La Divina”), respectiv Renata Tebaldi (“L’Angelo”). Virginia Zeani este în continuare considerată cea mai frumoasă cântăreaţă de operă din toate timpurile, aducând foarte mult cu regretata Elizabeth Taylor. Una dintre cele mai bune interpretări ale Traviatei verdiene, dacă nu chiar cea mai bună, se leagă de numele ei. A interpretat rolul personajului romantic Violetta Valéry de peste 640 de ori, performanţă care nu a mai fost atinsă de alte artistie lirice până în prezent. Cei care nu au avut ocazia să asculte până acum vocea inegalabilei soprane vor fi cu siguranţă dornici să facă acest lucru după ce vor citi, chiar şi din curiozitate, acest volum mai mult decât biografic.

Canta che ti passa… este o carte pe care o citeşti pe nerăsuflate, în primul rând datorită modului în care este concepută şi structurată: o serie de convorbiri, redate într-o variantă sistematizată, admirabil puse la punct printr-o documentare temeinică din partea autorului Sever Voinescu (Consul General al României la Chicago între 2000-2003, funcţie care i-a facilitat întâlnirea cu artista, stabilită de ani buni în Florida). Interesant este faptul că autorul a mers pe ideea de carte-interviu, sau, altfel spus, de biografie provocată, prin care să redea fidel perspectiva Virginiei Zeani asupra carierei sale strălucitoare, asupra întâlnirilor sale cu personalităţi remarcabile (regizori, compozitori, dirijori, actori), asupra vieţii de familie, pe care nu a neglijat-o vreodată (cu toate că a pus mereu cariera pe primul loc), asupra activităţii didactice care a survenit retragerii de pe scenă, asupra deciziilor corecte, dar şi a greşelilor firesc umane, care i-au influenţat destinul şi pe care soprana încă le analizează cu un uşor regret. Dacă Sever Voinescu ar fi optat pentru o biografie pur narativă, cartea ar fi fost cel mai probabil catalogată drept plictisitoare şi banală, iar noi, cititorii nu am mai fi avut acces la autenticitatea trăirilor care au însoţit-o pe Zeani în realizarea misiunii sale artistice.

Virginia Zeani Virginia Zeani – LAssoluta: povestea unei dive

Spuneam că structura cărţii este una foarte inspirată, ea putând fi rezumată în două mari părţi: “Virginia Zeani în dialog cu Sever Voinescu” şi “Fascinaţia vieţii, fascinaţia cântului. Popasuri în Zeaniland” – un colaj de fotografii, texte, mărturii şi impresii ale unor personalităţi care au apreciat-o dintotdeauna pe frumoasa divă. În prima şi cea mai substanţială parte, Sever Voinescu formulează o serie de întrebări inteligente, “provocând” interlocutoarei sale o confesiune cutremurătoare pe alocuri. Nimic nu prevestea în zbuciumata perioadă interbelică în care Virginia Zeani s-a născut şi a copilărit, că fetiţa modestă de atunci (pe numele ei real, Virginia Zehan), născută într-o familie extrem de modestă din satul mureşan Solovăstru, avea să ajungă o mare cântăreaţă de operă. Poate doar încăpăţânarea acesteia de a cânta şi de a lua lecţii de canto, pe vremea când profesori mari acceptau să şlefuiască voci acordând prioritate potenţialului muzical şi mai puţin celui financiar. Animată de poveştile idealiste ale tatălui cu privire la Italia, Virginia Zeani îşi pune la punct un repertoriu solid care să îi garanteze (potrivit îndrumărilor date de legendara profesoară Lydia Lipksovska) succesul debutului în Italia sau Franţa, acolo unde există şi acum cele mai bune şcoli de canto. Reuşeşte să ajungă în Italia (1947), în continuare săracă, dar ambiţioasă şi plină de speranţă, neîntâmpinând prea mari probleme din partea guvernării comuniste care se instala treptat în România. Greutăţile întâmpinate la început în Milano vor fi compensate prin privilegiatele întâlniri ale sopranei cu numeroşi profesori şi artişti care aveau să îi orienteze paşii spre succes. Zeani debutează în mod spectaculos la Teatrul Duse din Bologna în 1948, aproape dintr-o întâmplare: chemată în ultimul moment să o înlocuiască pe cântăreaţa care trebuia să o interpreteze pe Traviata lui Verdi şi care se îmbolnăvise între timp, tânăra de numai 22 de ani acceptă să preia rolul, ascunzându-i impresarului faptul că era prima dată când urca pe scenă. Consacrarea sa internaţională avea să vină abia patru ani mai târziu, atunci când a înlocuit-o pe Maria Callas într-un spectacol la Teatro Communale din Florenţa. Strălucitoarea prezenţă scenică a divei a fost dublată ulterior de întâlnirea cu basul Nicola Rossi Lemeni, alături de care va forma unul dintre cele mai trainice şi discrete cupluri din lumea operei.

Succesul constant în plan profesional nu a alterat însă nicio clipă echilibrul artistei, care a ştiut să rămână modestă, să studieze în continuare cu aceeaşi perseverenţă şi să nu-şi neglijeze familia, afişând întotdeauna o atitudine “anti-divă” – cu toate că pledează în continuare pentru întâietatea carierei atunci când vine vorba de muzică. Au existat, însă, şi câteva momente critice, cum a fost moartea violentă a tatălui, în urma unui accident de maşină, sau moartea soţului iubit, însă Zeani a mers mai departe, găsind întotdeauna un refugiu în muzică. Titlul volumului este, în acest sens, bine ales, reflectând un vechi proverb italian devenit celebru în urma Primului Război Mondial şi care pentru Virginia Zeani a devenit şi un principiu de viaţă: “cântă, că-ţi va trece”, altfel spus, muzica are, într-adevăr, efecte terapeutice.

Soprana povesteşte cu lux de amănunte foarte multe lucruri interesante, oferind simultan perspectiva unui martor care a trăit din plin evenimentele zbuciumatului secol XX. Văzută din afară, viaţa Virginiei Zeani pare perfectă. În mod surprinzător, artista are conştiinţa faptului că nu a luat întotdeauna deciziile corecte, marele său regret rămânând acela că nu a înregistrat suficiente discuri pe care să le lase moştenire, preferând să se concentreze asupra spectacolelor live. Spre deosebire de alţi cântăreţi care combat pirateria, Zeani se bucură de faptul că foarte multă lume are acces astăzi la câteva filmuleţe postate fără drept de autor pe youtube. Unul dintre lucrurile pe care le admir, personal, la Virginia Zeani este faptul că militează pentru menţinerea autenticităţii operei, atunci când vine vorba de punerea ei în scenă, respingând viziunile moderne, care trădează o vădită strategie de marketing menită să pună în umbră vocea în favoarea imaginii. Soprana a demonstrat că are calităţi extraordinare nu doar ca solistă, ci şi ca profesoară, ştiind să se retragă la timp, fără regrete, pentru a-şi canaliza atenţia asupra celor care doresc să îi calce pe urme.

Virginia Zeani locuieşte în prezent în Florida, unde continuă şi în prezent să dea lecţii de canto. Volumul de faţă nu este altceva decât o lecţie despre cum trebuie sărbătorit succesul şi cum trebuie asumat destinul artistic, o lecţie de viaţă, în fond. În final, vă împărtăşesc câteva dintre răspunsurile care mi-au plăcut în mod deosebit, sperând în sinea mea că acest gen de carte va fi încurajat:

“Un talent reprezintă o mare responsabilitate – trebuie să munceşti, să-l slujeşti cu credinţă, să fii gata să i te sacrifici.”

“Scena îţi dă o excitaţie a sistemului nervos, a dorinţei de a împlini ceva extraordinar şi de a obţine răspunsul de la public. Adică, simţi că dai totul, e o fericire a dăruirii totale de care eşti perfect conştient. Poţi să şi mori în momentul acela, că nu-ţi pasă.”

“Nu am crezut niciodată în clasamente. Ele sunt realizate de publicitate, de producători, de agenţi – ei produc o imagine despre un cântăreţ sau altul. Dar un clasament serios, real, nu cred că se poate face.”

“Nu compar niciodată. Mă feresc să compar. Fiecare artist poartă cu el atâta diferenţă faţă de altul, încât comparaţia nu e posibilă.”

“E mult mai uşor să fii soţie şi mamă decât să fii cântăreaţă, e mult mai la îndemână.”


10 people like this post.


Trackback | Aboneaza-te la comentarii
Share on Facebook     Bookmark on del.icio.us     Print This Post Print This Post
Taguri: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasa un comentariu


© Copyright 2009 Ginger Group.   Designed by TokyoToys.   Developed by Creative Media Agency.Sitemap