7 remedii împotriva caniculei
Weekend-ul ăsta torid m-a prins în Bucureşti. Nu-i nimic, îmi place oraşul tăcut şi gol, unde poţi auzi chiar şi ziua pescăruşii croncănind a dor de mare. Numai că singura preocupare a fost să scap cumva de senzaţia celor aproape 40 de grade ataşate de pielea mea. Şi, într-un fel, am reuşit.
Dreamcatcher [by Jody Rogac]
Qu’il est difficile de se taire quand on n’a plus rien à se dire*
Probabil ţi’a zis să taci, că nu’i frumos să vorbeşti cu gura plină. Cum să nu’l asculţi, ţie îţi plac ordinele, te fac să te simţi utilă. Şi rea. Ce bine acum, e linişte. Tac şi eu.
Noaptea pe bulevard trec numai taxiuri şi maşini somptuoase, sau electrice, care să’mi aline dorul de gară şi de tren. Fumul mi se întoarce împotrivă, bate vântul, iar deasupra clădirilor mari gâjăie a ţărm pescăruşii. Rezem picioarele de perete şi m’aplec să văd metrii care despart asfaltul de mine. Să fie vreo 10, ca ţigările pe care le sting una câte una, în scrumiera care nu le mai încape.
Poveştile de la Street Delivery
Vă povesteam acum ceva vreme cam ce o să facem la Street Delivery #5. Că vă aşteptăm cu ginger cookies, stickere şi poveşti. A venit şi momentul să (vă) vedeţi poveştile inspirate de cartolinele pe care le-am avut „pe tarabă”.
dolce far niente. sicilia.
„Te-ai întors din Sicilia, Mimi? Ai aflat că a murit Saramago sau deja i-ai pregătit necrologul?”, mi-a apărut pe ecranul calculatorului de îndată ce m-am logat pe mess. Aflasem, da, că murise Saramago, deşi eram în Taormina, unde timpul pare că stă pe loc întru eternitate.
Curtea unui palazzo, Siracusa [by Francesca Pandozy]
People on TIFF
Musai să te ţii tare la TIFF, senzaţii zilnice şi nocturne la tot pasul. Şi nu de filme vreau să vorbesc, pentru că au făcut-o alţii mai bine.
Dragă jurnalule,
Ieri a fost iar o zi lungă.
A început cu greu de dimineaţă, cu o trezire opintită şi constatarea că da, genunchii sunt tot buliţi şi afară tot rece; dar barem e soare, maică. În casă miroasea a frig şi a umezeală de rufe. Uşa de la baie scârţâie tânguitor şi oglinzile au amprente pe ele, iau o gură de ceai rece cu ghimbir şi ies pe uşă.
Îmi place că pe drum e toată strada aia unde au spart dalele şi s-a umplut de zgură roşie. Merg mai apăsat pe acolo, îmi scrâşnesc tălpile de la cizme pe ea. Iar era un corb pe stâlp.
E un miros în metroul de la Unirii2 pe care nu reuşesc să’l identific, îmi aduce aminte de nişte ghivece de flori din copilărie, de nişte tulpini poate. Un miros ascuţit şi clorofil, puţin putrefact.
În Romană nu aveau covrigi cu stafide.
Absint pentru copii teribili
Era de o culoare tulbure şi mlăştinoasă, dar beam toţi cu nesaţ şi mai ceream câte unul. Savoarea licorii de mentă neagră şi caramelizată ne-a învârtit minţile în jurul propriilor axe, din 2009 spre 2010. La 4 dimineaţa, fredonam cântece de tabără pe strazile ude ale Timişoarei. Am botezat băutura „noroi”.
Viktor Oliva, Piják absintu (Absinthe Drinker)
Absolut chill with a touch of cinnamon
Articolul a fost scris de Roxana Dobrin şi trimis spre publicare Ginger Group.
Acum o lună aterizam în Göteborg. Ea îmi spusese că e “raiul pe pământ”. Eu eram sceptică pentru că “raiul” nu s-ar afla la o latitudine mai nordică de 50° şi mă aşteptam să găsesc un fel de Germanie mai scumpă, cu oameni destul de reci şi conformişti, unde totul funcţionează şnur, încât începe să te calce pe nervi. Ei bine, în ciuda aparenţelor, îmi place când nu am dreptate.
Mini ghid de utilizare al oraşului Bruxelles, primăvara
În martie am revenit la Bruxelles, oraşul care în urmă cu cinci ani mi-a aparţinut pentru patru luni. În toţi anii ăştia l-am visat şi am trăit în gând reîntâlnirea cu el. Ştiam pe ce străzi aveam să merg, unde aveam să mănânc, de unde aveam să cumpăr cadouri pentru prieteni şi ce bere aveam să beau. Doar că uneori nu iese aşa cum vrei tu, ci ceva mai bine.
.