Swimé by Makunouchi Bento
Makunouchi este un tip de mâncare japoneză ce conţine peşte, carne, murături, ouă şi legume, împreună cu orez şi se serveşte sub forma unui bento (pacheţel, tradus european un fel de “to go”). Încă de când am auzit prima dată de Makunouchi am fost atras de nume. După ce un prieten mi-a povestit de artist, pe care l-a descoperit la un TMbase am dat şi eu un search pe net (acum ceva ani se întâpla asta) şi am găsit şi muzica. Am fost şocat de cât de bine se potriveşte numele cu muzica. Un pacheţel de sunete bine aranjat, cu rigorizate şi atenţie japoneză. Oricât de multe alăturări de sunete se pot regăsi în piesele şi seturile lui, armonia iese întotdeauna la suprafaţă.
Ultimul material semnat Makunouchi Bento are o indicaţie precisă Headphones listening recommended. Şi m-am comformat. După ce am dat jos albumul (liber la donwnload), mi-am pus cuminte căştile pe urechi şi am început o incursiune în lumea sunetelor aranjate într-un pacheţel (bento).
A venit, a venit toamna
Cu tot cu minunăţiile ei culturale, care de fiecare dată vin şuvoi-vâlvoi. Şi deşi aş vrea să păşesc pe vârfuri printre discriminări şi să cuprind mult şi multe din cele care se vor întâmpla în această toamnă, mă las condusă de tentaţia de a mă opri la evenimentele care îmbrăţişează clasicul, unele pentru a-l transpune neschimbat în prezent, altele pentru a-l modela, făcându-l compatibil cu modernul.
Autumn OST
Recunosc că oricât de tare mă entuziasmează venirea verii, cu tot switch-ul de garderobă, mare, soare, nisip, ochelari de soare, bicicletă, maiouri albe din bumbac, loţiuni, limonade, cafele cu gheaţă, pălării, pepene şi flip-flopşi, tot anul numai la primele zile de toamnă îmi stă gândul.
By Wendy Bevan
De vorbă cu Dan Byron, partea a doua. On the road
Andrei Zamfir şi Kozminovici continuă conversaţia cu Dan Byron începută mai demult. În această a doua parte vor vorbi, printre altele, despre muzică, literatură, conspiraţii şi actuala trupă byron.
Kozminovici: Când te-ai întors din turneul cu Agathodaimon, tu aveai aici în continuare trupa Byron, care era pe un fel de hold.
foto: Alexandru Trifan
Dan Byron: Aveam şi n-aveam. În 2000 au fost nişte schimbări foarte mari în trupa de atunci. Eu am avut o pauză. Ei între timp îşi făcuseră trupă cu managerul la voce, care mai cântase prin ceva trupe în anii ‘80. Apoi m-am întors eu şi am întrebat „Mai vreţi să cântăm împreună?” Şi au vrut.
De vorbă cu Dan Byron, partea întâi. The early years
Dan Byron este unul dintre muzicienii care au influenţat decisiv mersul rock-ului alternativ românesc în anii 2000. După o perioadă în care a activat în trupele Kumm şi Urma, principalul său proiect este în prezent trupa byron cu care va ajunge, în toamnă, la al treilea material de studio. În prima parte a acestei întâlniri, Andrei Zamfir şi Kozminovici vor vorbi cu el despre formarea sa ca artist, background-ul său şi primele experienţe muzicale.
Andrei Zamfir: Cine e Dan Byron şi ce vrea de la noi?
Se aud cercuri concentrice care se lovesc şi creează dependenţă
Ştiu că abia aşteptaţi Friday Music Pick (I know I do), dar nu m-am putut abţine să nu vă servesc până atunci o pastilă muzicală cu un duo din Vancouver a căror muzică mă unge pe suflet, aşa tăioasă şi electrică. Ladies and gents, meet Cosmetics!
Când ai cu ce, ai avea şi cu cine, dar n-ai unde
(Bancul zicea că asta ar fi situaţia când eşti tânăr. Oare noi, ca societate, cât de tineri suntem?)
E criză, normal. De unde bani pentru orice, darmite pentru concerte. Treburi triviale, la urma urmei. Şi printr-un delicios lanţ cauzal, tocmai acum suntem bombardaţi de concerte mari, eventual cu trupe care s-au reunit după muuulţi ani de inactivitate. Ever wondered why?
Dar nu asta contează, important e că vin! Iar noi ar trebui să avem unde-i primi. Noi, în schimb, chiar zilele astea punem cruce unei arene de concerte – o pierdere inestimabilă pentru un Bucureşti în care locurile de acest fel se pot număra pe degetele de la o mână.
De la Hermann Hesse la rock sloven
Povestea începe acum destui ani, pe vremea când fie pe MTV se dădea cu adevărat muzică mai bună fie aveam eu vârsta la care mai puteam găsi pe-acolo ceva demn de ascultat. Săptămânal se difuza o emisiune gen “Rock Chart” şi de multe ori nici una din cele 10 piese din top nu-mi plăcea mai tare ca jingle-ul de 5 secunde din generic. Jingle despre care multă vreme am avut impresia că e ceva de sine stătător, încropit ad-hoc, să “meargă” cu tematica emisiunii: ceva chitară cu distors, ceva sintetizator, melodie catchy.
Întâmplarea a făcut ca mult mai târziu, într-o noapte oarecare, zapând aiurea printre posturile de muzică, să dau peste un videoclip. M-a atras iniţial stilul de filmare – puţin dark, cu ceva efecte speciale. Piesa nici n-am sesizat-o până nu m-a lovit fix în creştetul capului melodia jingle-ului de la MTV. Aşadar ăla chiar era un fragment dintr-o piesă adevărată. Cât de tare! Am aşteptat apoi finalul piesei pentru a vedea cine cântă. Am luat cea mai apropiată bucată de hârtie (ceva factură de Romtelecom) şi în întuneric am mâzgălit pe ea: “Siddharta – My Dice“.
A doua zi, căutând pe Internet, descopeream trupa ce avea să-mi fie obsesie muzicală pentru următorul an şi ceva.
UNKLE is back
Pe 10 mai UNKLE a lansat un nou album – Where did the night fall. Două din piesele de pe material sunt libere la download.
Una din cele două piese, Natural Selection – o colaborare cu Black Angels, m-a dat pe spate. Instrumentalul m-a dus undeva în mid-tempo drumbeat. Trebuie ascultat cu boxele la maxim. E prima piesă care mi se pare că se apropie de Rabbit in your headlights. Piesa are tot ce îi trebuie, început, bridge, final, distors, bass puternic, tobe agresive. Hell ya, UNKLE is back.
A Sound Relief
Mi-am adus aminte alaltăieri, mulţumită în parte şi colegului Andrei cu al lui super concert Elbow, de una dintre înregistrările mele preferate ale unui concert. Am folosit sintagma asta greoaie pentru că dacă aş fi zis “unul din concertele mele preferate” s-ar fi înţeles, desigur, că am luat parte la el şi l-am trăit pe viu, lucru care din păcate nu se poate spune. Însă m-am uitat la el de atâtea ori încât mi-l amintesc mai bine decât alte concerte la care chiar am fost 
. Funny how this works. De asemenea, funny cum mi-am amintit de el tocmai acum. Ai putea zice că a fost predestinat.
Azi se fac cinci ani de când olandezii de la The Gathering au cântat la Paradiso, în Amsterdam.