De vorbă cu tăcerea
Articolul a fost scris de Eliza Zdru şi trimis spre publicare Ginger Group.
Una dintre multele apariţii enigmatice cu care nenumitul personaj principal Lone Man se întâlneşte pe parcursul călătoriei sale are asupra sa, pe lângă obişnuitul mesaj încriptat strecurat într-o cutie de chibrituri, o vioară. Îi spune că muzica continuă să rezoneze într-un instrument, mai ales dacă acesta este construit din lemn, multă vreme după ce muzicianul a încetat să cânte la el. Dacă găseşti resurse în tine, o poţi auzi. “La fel ca orice altceva, presupun că e o chestiune de percepţie”. Pe undeva, înţelegerea acestui aforism este echivalentă cu înţelegerea muzicalităţii filmului în sine şi înseamnă că probabil vei continua să îl “auzi” rezonând multă vreme după ce acesta se va fi terminat.
Destinaţia e acolo unde harta e îndoită
Articolul a fost scris de Roxana Dobrin și trimis spre publicare Ginger Group.
În sfârşit!!! Nu aveam nicio idee despre ce e vorba, iar titlul era prea abracadabrant ca să fac vreo presupunere. Aşteptam însă filmul ăsta de câţiva ani, pentru că de la Delicatessen la Amélie şi Un long dimanche de fiançailles, filmele lui Jeunet creează dependenţă. Ludicul reînvie acum în universul realisto-magic din Micmacs à tire-larigot.
Din Oceanul Pacific a ieşit un serial mic…
Despre ce vorbim, de data asta pe (doar) două voci: Pacific (The Pacific), miniserie HBO în zece episoade, avându-i drept producători executivi pe Tom Hanks, Steven Spielberg şi Gary Goetzman. Premiera românească vine la numai o zi după cea din SUA: pe 15 martie, de la ora 20:00. Apoi, fiecare seară de luni ne va aduce un nou episod.
De ce vorbim despre un film care nu s-a lansat încă: pentru că HBO România a organizat o avanpremieră extraordinară pentru ziarişti, eveniment în cadrul căruia am putut vedea primele două episoade ale miniseriei. Asta ca să nu credeţi că încurajăm pirateria…
Suntem Adela Marcov şi Mihai Fulger şi vă invităm în Pacific….
Casanova – identitate dubioasă
Apărut pe furiş pe ecrane şi dispărut la fel, văzut într-o sală aproape pustie, “Casanova – identitate feminină“, ultima creaţie a lui Marius Th Barna, a fost atât de nesărat că nu mi-a stârnit nici măcar un rânjet. Doar varii grimase, undeva între uimire şi revoltă. Uimirea că se pot produce pelicule atât de plate, revolta că se produc pe banii noştri. Via CNC.
Dacă e să ne luăm după blogul regizorului, titlul original al proiectului pare să fi fost “Casanova-identitate blestemată“. Un titlu de roman-kitsch cu coperte ieftine apărut la o editură falimentară. Ceea ce s-ar fi potrivit de minune cu subiectul: o fătucă (Maria Dinulescu), funcţionară pe la instituţii bugetare, apare într-un spot publicitar pentru prezervative, atrăgându-şi oprobriul public, afuriseniile familiei şi invidia prietenelor mai puţin dotate cu secs ăpil.
Din tunel
Claireece Precious Jones e orice, mai puţin o persoană fericită. Totuşi, dacă are de ales, se recomandă Precious când toţi cunoscuţii îi spun Claireece.
kathryn.bigelow.the.hurt.locker
Jeremy Renner, The Hurt Locker (2008)
If I’m gonna die, I want to die comfortable
Kathryn Bigelow has made history by becoming the first female best director winner at the Oscars. Her Iraq war drama The Hurt Locker won six Academy Awards including best film. Cel mai recent film semnat Kathryn Bigelow explorează atent una din nenumăratele dimensiuni ale războiul din Irak; dar drama despre care vorbesc criticii nu se consumă neapărat în zona de conflict, centrul de greutate al filmului reprezentându-l mai degrabă vizita de trei minute, cinematografice, petrecute de eroul principal – Sergeant William James, în mijlocul familiei, alături de soţia şi fiul său.
O dezbatere halucinantă despre esenţa ficţiunii şi un tur de forţă hipnotic prin suprarealitate
Articolul a fost scris de Simona Mantarlian şi trimis spre publicare Ginger Group.
Ultimele filme vizionate la cinema, venite după calupul de trailer-uri care includeau şi Imaginariumul Doctorului Parnassus, păreau, inevitabil şi subconştient, fără sare şi piper. Câteva imagini din filmul lui Terry Gilliam, pe vremea aceea coming soon, editate în câteva fracţiuni de secundă reprezentative şi urmărite în sala întunecată, pe un ecran mare, au fost de ajuns cât să-mi taie respiraţia doar printr-un trailer şi aproape să uit de filmul pentru care plătisem de fapt biletul.
Alice is me and you
Ginger Group este nu doar un proiect cultural, ci şi o reţea umană, alcătuită din persoane cu gusturi şi opinii diverse, însă deopotrivă interesate de ce se întâmplă în arta contemporană, înţeleasă în sensul cel mai larg. Materialele semnate Ginger Joint sunt rezultatele unor discuţii purtate de 2, 3, 4… dintre membrii grupului, pe marginea unor creaţii artistice şi subiecte de actualitate.
Azi vorbim despre Alice în Ţara Minunilor (Alice in Wonderland), cel mai recent film al cineastului american Tim Burton, lansat pe marile ecrane din România şi din întreaga lume pe 5 martie.
Ne povestesc Mimo, Codin Orășeanu, Smaranda și Mihai Fulger.
A rat in a maze: “Shutter Island”
Articolul a fost scris de Anca Merce şi trimis spre publicare Ginger Group.
“Ca un şobolan într-un labirint”, replica unuia dintre personaje. Aşa te simţi la noul film marca Scorsese. Shutter Island nu e recomandat claustrofobilor sau nevricoşilor. Pentru că-ţi pune simţurile la încercare. Ceea ce orice thriller psihologic reuşit ar trebui să facă.
Sixteen in London’s 60s
Articolul a fost scris de Monica Mihai și trimis spre publicare Ginger Group.
An education este, fără îndoială, unul dintre cele mai apreciate filme britanice ale anului trecut şi, fenomenală rampă de lansare pentru tânăra Carey Mulligan considerată deja the next big thing. Filmul, regizat de Lone Scherfig, are la bază un scenariu de Nick Hornby, o adaptare dupa istorisirea jurnalistei Lynn Barber despre prima ei poveste de dragoste.
“The way she’s bursting with energy for a future she can’t describe because she doesn’t know what it is yet is the way London was shaking the war off its shoulders, wanting to do things for fun and to have much more appetite for life, for art and for literature — and music in particular.” (Lone Scherfig)
