Rembrandt în formula „head and shoulders”
Pentru că ne-am săturat cu toţii de exemplele publicitare “Înainte/După”, ne-am propus s-o luăm invers:
Aşadar: Rembrandt van Rijn „După/Înainte” adică la 63 de ani, în pragul morţii şi la 22, în pragul vieţii. Ambele tablouri sunt în formula „head-and-shoulders” şi oricât de anacronic ar putea părea, sintagma englezească nu se referă la vreun şampon ci la formatul autoportretelor.
Fire in the hole. Diana Al-Hadid
Începusem să scriu acum ceva timp, când aveam, ce e drept, și mintea mai limpede, despre artiști arabi. Seria de posturi am denumit-o Fire in the hole. Spuneam atunci că am ales acest titlu din dorința de a prezenta arta arabă ca o contra-pondere la frica arabă. Sintagmei fire in the hole i-am metaforizat semnificaţiile, sugerînd explozia, nu a unei bombe, ci a artei arabe, în sensul său larg.
După ce am vorbit despre Hassan Khan (muzician și scriitor) și despre Reem Al Faisal (fotograf), acum îmi face plăcere să vă vorbesc și despre Diana Al-Hadid.
The Tower to Infinite Problems [2008]
Faire le mur. Jouer la fille de l’art: Miss Tic
.
Kees van Dongen în câteva cuvinte
Prima oară am auzit de Kees Van Dongen într-o biografie a lui Gainsbourg. Serge spunea că dacă ar fi fost un tablou, Catherine Deneuve nu putea fi decât un Van Dongen. Pe Google Images, asemănărea se traducea într-o atmosferă de cafenele pariziene de care erau impregnate tablourile necunoscutului cu 3 nume.
Le Coquelicot, 1919
“Oh, odds and ends”. Efervescenţe cu Ronald Searle
Şampania. Dintotdeauna mi s-a părut trist că este rezervată marilor ocazii şi nu degustată mai des. Cât mai des. De pildă, duminică dimineaţa, la micul dejun, cu croissant şi gem de zmeură, sau în loc de un pahar de vin, la desert. Şi de ce nu, în timpul actului creativ, oricare ar fi acela, când o suspectez a fi un excelent catalizator. Mai pe şleau, pentru Ronald Searle, şampania este ca uleiul de motor. “The bubbles start giving you ideas”, spune el, sorbind din soiul lui preferat, rosé-ul Billecart-Salmon.
Domnul Searle a împlinit pe 3 martie 90 de ani, adică un fleac. A fost luat prizonier timp de 3 ani în Singapore în cel de-al Doilea Război Mondial, dintre care a petrecut o parte în închisoarea Changi şi alta în jungla Kwai, la construcţia forţată a Căii Ferate a Morţii, Siam-Burma.* A supravieţuit, evident, şi nu numai: a desenat. Din 1975 s-a retras cu cea de-a doua soţie, Monica, în satul Tourtour din Haute Provence, unde duc în continuare o existenţă care aminteşte puţin de Vladimir Nabokov şi a lui Vera. În jurul lui sunt 20 de borcane cu creioane şi pensule, un raft plin de stilouri Mont Blanc şi multe călimări cu cerneală.
Erotisme à la Hollandaise
Evenimentele anului 1967 s-au succedat cu o viteză amețitoare, nelăsând loc pentru prea multe comentarii la timpul lor.
.
Uite-un tort şi-o şmecherie!
Bucătarul trebuie să primească cele mai înalte, măreţe şi consistente onoruri naţionale. Cofetarul, tovarăş de breaslă cu cel dintâi, iese la înaintare de astă dată.
Eu renunţ la poveşti vânătoreşti cu urşi prăjiţi, peşti în cârlig şi legume fierte-n sos şi scot din cămară torturi, tortuleţe şi alte invenţii cu blat pufos, frişcă, cremă şi culoare.
De ce-aș vorbi despre Sally Mann?
“I mean, the parking lot here. Not much to see. It is a different angle on the same parking lot we saw from the Hebrew school window. But if you imagine yourself a visitor, somebody who isn’t familiar with these… autos and such… somebody still with a capacity for wonder… Someone with a fresh… perspective. That’s what it is, Larry. (…) It sounds to me like you’re looking at the world, looking at your wife, through tired eyes.”
Noaptea fără paranteze
Caulfield ar fi vrut să-i poată suna pe Dinesen şi pe Hardy, aşa cum eu mi-aş topi telefonul cu serii de apeluri către câţiva dintre vizuali. Pe unii i-aş suna să le urez toate bune la aniversări, pe alţii i-aş anunţa că lucrările lor sunt expuse nu-ştiu-pe-unde-prin-lume. Şi spre deosebire de Holden, nu văd un obstacol în faptul că unii dintre ei sunt morţi, eu dau spiritismului ce-i al spiritismului. Nu i-aş nedreptăţi, aşadar, nici pe cei care nu mai sunt.
Pe el l-aş suna marţi, 23 februarie.
Femeile mării
Gazing out to sea
De peste 2.000 de ani, conform tradiției, femeile se scufundă în apele reci din Golful Tokio pentru a culege alge și scoici. Prima imagine pe care mi-am creat-o mental despre ama, femeile mării în japoneză, a fost legată de spectacolul lui Robert Wilson, văzut acum doi ani la TNB. Femeia mării lui Ibsen mi-a făcut sufletul flenduri cu țipetele ei de pescăruș. Dar era o imagine eronată, din moment ce Ibsen e norvegian, iar ama japoneze își duc traiul pe alt continent, într-o cu totul altă cultură.