Insuportabila efemeritate a fiinţei (Palme d’Or la BIEFF)

Joi (17 noiembrie) începe Festivalul Internaţional de Film Experimental de la Bucureşti (BIEFF), iar competiţia acestui important eveniment cinematografic include, în premieră naţională, scurtmetrajul distins cu Palme d’Or la Cannes 2011. Cross (sau Cross-Country) este o coproducţie franco-ucrainiană cu scenariul şi regia semnate de Maryna Vroda. Sinopsis-ul scurt al acestui coming-of-age film sună cam aşa: “Mai întâi, un băiat e obligat să alerge. Apoi, el aleargă din proprie iniţiativă. Mai târziu, îl observă pe un altul cum aleargă.”

Vă gândiţi, poate, că este prea puţin pentru un film de Palme d’Or. Vreţi ca distincţia supremă pentru scurtmetrajele selecţionate la cel mai important festival de film al planetei să recompenseze o poveste închegată, cu semnificaţii revelate gradual, prin intermediul unor imagini impecabile. Ei bine, deşi are o naraţiune nu tocmai clasică, filmată cu hand-held camera, Cross te pune serios pe gânduri.

 

Nebănuitele primejdii ale pescuitului nocturn

Night Fishing (Paranmanjang) este un mediumetraj filmat integral cu un Apple iPhone 4. Probabil că Steve Jobs, dacă ar fi aflat că acest film a primit Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin de anul acesta, s-ar fi bucurat. Eu unul nu am avut niciodată iPhone şi nici nu ţin să deţin vreun Smartphone, aşa că acest detaliu de marketing mă lasă rece. Mai ales că imaginea mediumetrajului menţionat este atât de minunată, încât el ar fi putut fi filmat, din punctul meu de vedere, şi pe clasica peliculă de 35 mm.

 

Exorcizarea xenofobiei prin sadomasochism

Ela (25) şi Yoana (32) sunt două practicante BDSM (Bondage&Discipline, Dominance&Submission, Sadism&Masochism) din Israel. Amândouă îl admiră pe Avigdor Lieberman, ministru de Externe şi liderul formaţiunii politice “Israelul este casa noastră”. Lieberman, politician extremist de dreapta născut în Chişinău (unde şi-a petrecut copilăria şi tinereţea), este susţinătorul retragerii cetăţeniei şi al “transferului” forţat în cazul arabilor care nu-şi demonstrează loialitatea faţă de Statul Evreiesc.

 

Filmele 48 Hour Film Project Braşov 2011 vin la Bucureşti

Veniţi la o seară unică de scurtmetraje şi de film independent:

Club Berlin, str. Constantin Mile nr. 4

10 noiembrie 2011, orele 20:30

Intrare liberă!

Aftertparty: Huzur, Liar, Arapaima

Eveniment prezentat de Claudiu Revnic (48 Hour Film Project Edinburgh)

 

Cum îţi vei petrece sfârşitul lumii?

Vinerea trecută, în cinematografele româneşti a aterizat un meteorit. Numele său: Melancholia. Creatorul său: Lars von Trier, unul dintre cei mai apreciaţi – şi, totodată, dintre cei mai detestaţi – regizori europeni contemporani. Şi cu acest film, LvT rămâne “autorul uneia dintre operele cele mai incitante & mai provocatoare din clipa de faţă; singura, dacă e să fim cinstiţi, care nu lasă pe nimeni indiferent…” (i-am citat pe Ştefan Bălan, Mihai Chirilov şi Alex. Leo Şerban, care i-au dedicat o carte cineastului danez, tocmai în 2004).

 

Selecţia Filminute 6, cea mai puternică de până acum

Cea de-a şasea ediţie a festivalului internaţional de filme de un minut, Filminute, prezintă cel mai puternic program al său de până acum. Cei 25 de finalişti ai concursului provin din 18 ţări ale lumii. Până vineri, 30 septembrie, mai puteţi vota, pe site-ul festivalului, în vederea desemnării filmului favorit al publicului.

 

Încep Zilele Filmului Austriac

De azi şi până joi (22 septembrie), în fiecare seară, la Cinema Studio putem vedea patru pelicule aparţinând unei cinematografii naţionale puţin cunoscute la noi – cea austriacă. Zilele Filmului Austriac (eveniment organizat de Forumul Cultural Austriac în parteneriat cu Uniunea Cineaştilor din România) propune producţii cinematografice remarcabile nu doar prin calităţile lor artistice (care le-au asigurat recenzii favorabile şi distincţii importante), ci şi prin marele lor succes la public (atât austriac, cât şi internaţional).

Trei dintre cele patru filme din program ne prezintă Austria contemporană, dând mărturie despre probleme sociale din ultimii 15 ani, în timp ce ultimul, cel mai cunoscut dintre ele, se opreşte asupra unei poveşti captivante din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, având la bază evenimente documentate istoric. Astfel, chiar dacă sunt filme de ficţiune, cele patru producţii au legături strânse cu realitatea. Un alt element comun: toate scenariile lor oferă din plin spectatorilor imprevizibile răsturnări de situaţie, aşa că plictiseala nu-şi are locul la Zilele Filmului Austriac. În fine, mergând mai departe cu asemănările, putem observa că în cele patru pelicule germana este doar una dintre limbile vorbite pe ecran, mai ales pentru că în toate apar personaje care emigrează sau vor să emigreze, în căutarea fericirii sau a salvării.

 

Cum poţi face un film într-un week-end (2)

Am început să scriu aici, săptămâna trecută, despre prima ediţie a evenimentului 48 Hour Film Project Braşov, organizat de Mara Oprişiu (producătoare cu studii în Portugalia şi organizatoare de evenimente nu doar în Braşovul natal, ci şi în Bucureşti sau Iaşi), împreună cu o echipă de voluntari.

Echipa Salata de Filme

 

Cum poţi face un film într-un week-end (1)

“God needed six days to create His world.
I’ll take a third of that and give it a whirl.
And though Jack Bauer gets more done in only half the time,
He doesn’t have to incorporate some preset prop and line.”

(Patrick Tyrrell, “Cooler Weekend” lyrics)

48 Hour Film Project are un desfăşurător simplu. Vineri seara, fiecare echipă de cineaşti înscrisă în concurs primeşte un personaj, un element de recuzită (prop), o replică şi un gen cinematografic (de la comedie/comedie neagră la thriller/suspense, de la romance sau musical la fantasy, SF sau horror); primele trei componente sunt aceleaşi pentru toate echipele, doar genurile variază. După fix 48 de ore în care şi-au scris, filmat, montat şi ilustrat sonor/muzical filmul (care trebuie să respecte/includă toate cele patru elemente amintite, fără a depăşi 8 minute), cineaştii participanţi predau rezultatul organizatorilor. Filmele sunt apoi proiectate într-un cinematograf local, iar juriul şi publicul decid câştigătorii.

În 2010, aproape 40.000 de cineaşti au realizat vreo 3.000 de filme pentru 48 Hour Film Project, în 80 de oraşe de pe cinci continente. Anul acesta, conceptul-franciză a ajuns şi în România. Mai precis, la Braşov…

 

Anii şi gradele (două expoziţii de fotografie)

Spunem că frumuseţea nu cunoaşte vârstă, dar câţi dintre noi credem cu adevărat asta?

Expoziţia Calendar eliptic a artistei multimedia Mălina Ionescu, expoziţie curată de Sanda Watt şi găzduită, până pe 8 iunie, de LC Foundation – Centru de Artă Contemporană (Calea Victoriei nr. 25), chestionează modul în care ne raportăm la “vârsta a treia”. Pe lângă “reinventarea unui dicţionar de corectitudine politică” (o banală călătorie matinală cu RATB-ul ne poate lămuri despre ce e vorba în propoziţie), prin cele 12 + 1 (afişul) portrete ale sale, fotografa îşi mai propune “revizuirea unui canon estetic în care această vârstă a fost redată fie ca ilustrare a decrepitudinii, fie ca un comizeraţionist memento mori” (după cum observă curatoarea expoziţiei).

 

Ce înseamnă şi cum se obţine succesul la public

Bogdan George Apetri este un regizor tânăr, născut în Piatra Neamţ şi stabilit la New York (unde a studiat Regie şi Imagine la Columbia University). El şi-a lansat recent pe marile ecrane din România lungmetrajul de debut, Periferic, venit după mai multe scurtmetraje studenţeşti foarte apreciate.

În 2007, îmi spuneai într-un interviu că pentru tine succesul la public este mai important decât succesul la festivaluri. Lungmetrajul tău de debut a intrat pe ecranele româneşti după numeroase selecţii şi premii la festivaluri internaţionale importante (Locarno, Viena, Varşovia, Salonic, Toronto, Namur, Moscova, Cairo, Cottbus, Rotterdam, Göteborg, New York, Vilnius etc.). Ce aşteptări ai de la publicul românesc?

E adevărat, în continuare publicul contează de departe cel mai mult pentru mine – nu pun mai mare preţ decât e cazul pe selecţiile la festivaluri şi pe premii în sine, pentru că ele vin cu o doză imensă de relativitate şi sunt, de cele mai multe ori, rezultatul circumstanţelor de moment (sau, uneori, al unei direcţii generale pe termen mai lung). Pe de altă parte, festivalurile pot fi o oportunitate foarte bună de a ajunge la public, mai ales în cazul filmelor româneşti, care, în mod normal, nu beneficiază nicăieri de o exploatare cinematografică pe scară largă. De exemplu, la New York, Periferic a rulat cu casa închisă la Lincoln Center, iar la Locarno, numai la prima proiecţie am avut aproape 4.000 de spectatori. După aproape un an de proiecţii la festivaluri peste tot în lume, un film poate ajunge să aibă un număr impresionant de spectatori – un public relativ, larg la care filmul nu ar fi avut acces în alte condiţii.

 

Femme Façade (Valerie Renay) la Bucureşti

Joi, 31 martie, de la ora 21:00, în clubul Control are loc evenimentul Femme Façade & Museum Control.

Museum Control este un proiect teatral experimental multicultural, o alăturare de live art performance-uri originale şi cu mesaj, menite să transceandă orice barieră.