Aprindeţi lumina!
Rubrica “Tocăniţa lu’ Zamfir”, ultimul număr al revistei Teen Press.
A fost foarte greu pentru umbra mea să se descurce prin oraş. După ce că a trebuit să umble după mine peste tot, fără ca eu să o oblig, nici la binele ei nu m-am gândit.
Se ştie, ştie, ştie…
Cred că la 99% dintre românii care nu aparţin unei etnii, le plac cântecele romilor, le plac nunţile făcute de romi, le place să audă, poate nu 99%, dar sunt atâţia solişti, cântăreţi, dacă mă gândesc de la Adi Minune până la oricine, le plac manelele.
Finding good stuff şi care e visul meu
Fiecare găsim câteodată tot felul de artişti de care prindem drag. Unul găseşte un pictor, altul vreun regizor, toţi suntem nebuni în felul nostru. Eu caut, în marea majoritate a cazurilor, muzică bună. Întotdeauna. Astfel, o să încerc să vă mai povestesc din când în când despre diverse rezultate ale căutării, ceva de genul scoru’ şi minutu’.
Cuvinte
Rubrica “Tocăniţa lu’ Zamfir”, ultimul număr al revistei Teen Press
Cuvânt după cuvânt, pagină cu pagină, fiecare pământean are viaţa împărţită în capitole. Te trezeşti dimineaţa cu sufletul buimac, ameţit, ca un pugilist după o serie primită în plin. Înţelegi ce să întâmplă în jur, realizezi cât e ceasul şi, instantaneu, calculezi dacă trebuie să te ridici din pat sau nu.
Surprinzător, întotdeauna se mai găsesc zece minute în care somnul este mai ispititor ca niciodată. Dacă un pugilist a căzut la podea, se ridică imediat, conştient că trebuie să ducă lupta până la capăt. Însă, câteodată, el rămâne jos, prea obosit, doborât de lovituri. Aşa se întâmplă dacă nu reuşeşti să te trezeşti şi adormi la loc, un efect ciudat. Ca şi cum ai clipi şi au trecut brusc două ore. La fel de surprinzător, întotdeauna trebuie să ieşi pe uşă într-un sfert de oră, tu fiind în pijamale, sub plapumă.
Pentru că mai există şi altfel de ştiri
Luni s-a decis, prin sentinţă definitivă, condamnarea la şase ani a britanicului Ali Imran pentru uciderea într-un accident rutier a regizorului Cristian Nemescu (foto), a sunetistului Andrei Toncu şi a taximetristului Dumitru Arustei, în luna august 2006.
next stop – byron
O idee bună este una simplă, cu un scop clar şi o implementare cât mai eficientă. Există oameni care dau dovadă oricând de prezenţă de spirit şi de ingeniozitate. Trupa byron a surprins joi seară, un pic mai underground, la staţiile de metrou Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană, la orele 18:30, respectiv 18:45.
Experiment cu cafeină. Eu cu mine. Şi ei
Nuanţe de bej, carouri şi cercuri de fum. Pe masa de lemn se întinde un caiet plin cu diverse notiţe, lângă este un telefon ce vibrează la nesfârşit. Desenează diferite schiţe, cu ochii aruncaţi întâmplător pe geam, dar parcă gândul ei este în altă parte. Rupe câte o foaie, cu un sunet asurzitor ce atrage o privire de la fiecare din cafenea.
Aşa e în tenis
Colega mea Dănoaca pune accent pe lipsa de reacţie din opoziţie. Rămâne de văzut dacă moliciunea asta o să ţină la nesfârşit sau poate după liniştea asta o să vină furtuna. Traian Băsescu mai are mulţi aşi în mânecă. Poate că are, de altfel nici nu mă îndoiesc de asta. Întrebarea pe care o pun eu este când vor veni nişte băieţi care ştiu să returneze? Dacă la un moment dat nu mai intră primul serviciu? Dacă prin setul trei atacurile se transformă în greşeli neforţate? Nu e nimeni care să-l poată loba pe Traian Băsescu sau măcar să-l prindă pe picior greşit? Chiar nu avem la noi, în ţărişoara asta, un Del Potro?