Partizanii anticomunişti la Berlinală
Constantin Popescu Jr. (sau Tică Popescu, cum este cunoscut în lumea filmului) a fost selecţionat la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (secţiunea “Forum”) cu lungmetrajul său de debut, Portretul luptătorului la tinereţe. Cineastul este cunoscut pentru scurtmetrajele sale (Apartamentul, Canton, Apă, Faţa galbenă care râde, Legenda miliţianului lacom – inclus în omnibusul Amintiri din Epoca de Aur), remarcate şi premiate la festivaluri internaţionale, iar în prezent se află în postproducţie cu al doilea lungmetraj, Principii de viaţă.
1. În primăvara lui 2006, îmi declarai într-un interviu că doreşti să realizezi un lungmetraj despre lupta anticomunistă din România (1947-1962). Filmul acesta, Portretul luptătorului la tinereţe, de fapt primul episod din proiectata trilogie Aproape linişte, are premiera mondială, după patru ani, în secţiunea “Forum” din cadrul ediţiei a 60-a a Berlinalei (11-21 februarie 2010). De ce atât de târziu?
Portretul luptătorului la tinereţe este primul film din cele trei pe care intenţionez să le regizez despre rezistenţa anticomunistă. Primul film prezintă grupul de partizani conduşi de Ion Gavrilă Ogoranu, al doilea este povestea Elisabetei Rizea, iar al treilea prezintă grupul de partizani conduşi de fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu. Cred că este important să discutăm despre perioada anilor ’50 şi despre grupurile de partizani români, chiar dacă unele dintre nume sunt, într-un fel sau altul, controversate. Portretul luptătorului la tinereţe are premiera atât de târziu pentru că filmările au durat mult (ele s-au întins pe durata unui an întreg), atât pentru că aveam nevoie de anotimpuri diferite, cât şi din pricina programului actorilor sau a racordurilor de păr şi barbă (unii dintre actori au fost nevoiţi să se tundă pentru alte proiecte, aşa că am fost nevoiţi să aşteptăm să le crească părul ş.a.m.d.). Astfel, procesul de postproducţie a fost şi el foarte lung. În plus, faptul că filmul este lung a făcut ca şi procesul de etalonare să fie unul de durată, ca şi sunetul, Dolby Digital 5.1, care a necesitat un număr de luni de muncă. Una peste alta, a fost un film greu şi obositor, din toate punctele de vedere.
2. Cum crezi că va fi primit acest film, în festivaluri şi în cinematografele din ţară?
Cu siguranţă, filmul va fi o experienţă diferită. Ne-am străduit, toată echipa (în primul rând actorii, care m-au sprijinit enorm şi cărora le mulţumesc pentru răbdare şi dedicaţie), să facem ceva diferit, care să impresioneze, într-un fel sau altul, dar fără să inovăm, de fapt. Rămâne de văzut dacă am reuşit sau nu. Dar mi-e greu să răspund, pentru că filmul nu este realizat într-o manieră tradiţională. Este cinema-ul meu şi nu ştiu cum o să fie acceptat de către public. Este o privire personală asupra acelei perioade, nu este o imagine hagiografică şi nici un bestiar. M-am străduit să fiu onest şi să redau faptele, nimic mai mult, fără să comentez, fără să judec. Întâmplările sunt în proporţie de peste 90% autentice, am intervenit cât se poate de puţin asupra lor, asupra locurilor unde s-au petrecut şi, pe cât posibil, am păstrat anotimpul şi datele reale. Occidentul a mai văzut, însă, astfel de filme, cu siguranţă mai bine făcute şi cu buget mai mare decât am avut eu. În afară de asta, filmul va putea fi judecat cu adevărat doar atunci când vor fi gata şi celelalte două părţi, pentru că, pe de-o parte, personajele din cele trei filme interacţionează, se regăsesc din poveste în poveste şi, pe de altă parte, din punct de vedere stilistic, vizual şi narativ, filmele vor fi foarte diferite între ele, astfel că experienţa cinematografică va fi completă doar atunci când vor putea fi vizionate toate trei. Nu am făcut filmul cu gândul la vreun festival. A fost o mare surpriză pentru mine să aflu că am fost selecţionat în “Forum”-ul Berlinalei. Am vrut să vorbesc despre o parte a istoriei cunoscută mai puţin, dar maniera în care am realizat filmul este una dificilă. Totul este oarecum supărător, poate chiar agasant la acest film. Dar aşa am dorit să fie, pe de o parte pentru că nu cred că pot privi lejer şi cu umor un astfel de subiect şi, pe de altă parte, pentru că asta este impresia cu care am rămas după lunile de lectură a unor arhive şi a materialelor memorialistice. Nu am reţinut doar imagini, ci şi senzaţii, o suită de fragmente, mai mult sau mai puţin impresionante, unele supărătoare, de care nu reuşeam să scap, altele mai puternice, altele agasante. Ei bine, amestecul acesta de imagini, sunete şi senzaţii mi-a dictat cum ar trebui să arate filmul. Şi recunosc că nu este uşor de privit, în primul rând pentru că este ceva mai lung, nu pentru că ar fi violent sau agresiv. Ar putea să irite, poate că acesta ar fi cuvântul potrivit. Şi poate intrigă. Subiectul are un specific local, nu ştiu câtă lume este interesată de un asemenea subiect, abordat într-o manieră frustă, simplă şi directă. Mă refer în primul rând la publicul european, nu la cel din ţară. Dar poate mă înşel şi filmul va prinde. Poate că lumea va fi curioasă. Mi-e greu să nimeresc răspunsul la întrebarea asta. Naraţiunea nu este neapărat lineară, clasică, nu este nici un film de acţiune, nici chiar unul de dragoste, nu urmăresc cu obstinaţie un singur personaj, ci un grup de oameni. Filmul este portretul unui grup, al unei perioade, al unei senzaţii, nu al unui personaj. E dificil, chiar nu ştiu exact răspunsul. Am în permanenţă îndoieli în privinţa muncii mele, aşa că mi-e greu s-o calific just sau s-o descriu.
3. Nu eşti la prima participare la un festival internaţional de clasa A (scurtmetrajul tău Faţa galbenă care râde a fost selecţionat la Locarno în 2008); totuşi, ce reprezintă pentru tine, un cineast debutant în lungmetraj, selecţia la Berlin?
Înseamnă mult pentru mine (şi mă bucur şi pentru colegii prezenţi în Festival), pentru că este un film realizat după un scenariu propriu. M-am bucurat de prezenţa la Cannes cu filmul produs de Cristian Mungiu, Amintiri din Epoca de Aur. Acela era un proiect omnibus la care am contribuit, într-un fel sau altul, toţi regizorii implicaţi în proiect, dar a contat foarte mult numele lui Cristian, în primul rând, astfel că senzaţia de acum este diferită. E importantă o astfel de prezenţă, mă ajută şi pe mine, ca debutant, îi poate ajuta şi pe actori, pentru că un astfel de festival reprezintă un nivel de expunere important şi poate ajuta la viitoare finanţări sau la găsirea unui distribuitor, lucru de asemenea demn de luat în seamă. Este o mică victorie personală, de care mă bucur discret pentru încă vreo câteva zile. Cam asta înseamnă.
