Opiniile şi proiectele unui debutant la Berlin
Miercuri, 20 ianuarie a.c., s-a anunţat oficial: Eu când vreau să fluier, fluier, lungmetrajul de debut al lui Florin Şerban, produs de Cătălin şi Daniel Mitulescu (Strada Film), a fost selecţionat în competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (ediţia a 60-a, 11–21 februarie). De la Patul conjugal (1993) de Mircea Daneliuc, nici un alt regizor român nu a mai fost prezent în competiţia Berlinalei, una dintre cele mai importante ale industriei de film mondiale. Mai mult, cercetând arhiva Festivalului, am constatat că este prima dată când un lungmetraj de debut al unui cineast autohton intră în cursa pentru Ursul de Aur. Strada Film a mai produs scurtmetrajul O zi bună de plajă de Bogdan Mustaţă, care a câştigat Ursul de Aur în 2008.
Florin Şerban a studiat Regia de film şi în Bucureşti (la UNATC), şi în New York (la prestigioasa Columbia University). Lungmetrajul său de debut va intra în circuitul cinematografelor din ţară imediat după Berlinală.
1. Proiectul Eu când vreau să fluier, fluier are peste un deceniu vechime, din moment ce scenariul lui Cătălin Mitulescu, bazat pe piesa omonimă a Andreei Vălean, a primit o primă distincţie, din partea Oficiului Naţional al Cinematografiei (ONC), în 1999. Care au fost modificările suferite de scenariu între timp?
Aşa e, primele variante de adaptare scrise de Cătălin au mai bine de zece ani vechime. Modificările faţă de piesă sunt majore. E vorba de două medii diferite, teatru şi film, şi e firesc aşa. Din piesă s-a păstrat atitudinea adolescenţilor de dincolo de gratii, adică o determinare oarbă în a-şi atinge scopul, indiferent de cale şi de consecinţe. De asemenea, s-a păstrat ideea răpirii şi sechestrării. Modificările faţă de variantele anterioare ale scenariului au fost şi ele majore. Protagonistului i s-a trasat o altă dimensiune, a devenit mult mai inocent şi mai vulnerabil, dar şi mai important decât în versiunile anterioare. Drama şi motivaţiile lui au primit valenţe noi: apropiata eliberare, mama şi fratele etc. Au fost introduse unele personaje şi scoase altele. S-a modificat finalul. Înainte de a intra în filmări, s-a lucrat un an şi jumătate la scenariu. Ultimele modificări i-au fost aduse după ce i-am cunoscut pe băieţii din penitenciar şi după ce am lucrat cu ei. Din acel moment, modul în care am înţeles lumea de dincolo de gratii s-a schimbat fundamental şi era firesc ca şi scenariul să se schimbe. Încă o dată.
2. Consideri că filmul tău poate fi încadrat într-un “nou realism” cinematografic românesc, cu priză la publicul festivalier?
Îmi e greu să spun da sau nu. Eu cred că în România există oameni care fac cinema de foarte bună calitate, dar nu ştiu dacă filmele lor fac parte dintr-un “val” sau “curent”, realist sau minimalist. Personal, aş înclina să spun că nu, că sunt diferite şi că au doar două lucruri în comun: actorie de înaltă clasă şi limbaj cinematografic foarte percutant. Dincolo de astea, eu văd doar deosebiri. Şi filme bune.
Eu sper ca filmul meu să aducă oameni în săli. Şi să îi emoţioneze. Şi, astfel, să îi facă să înţeleagă nişte lucruri pe care nu le-ar fi înţeles altfel. Cred că are ingredientele unui film cu priză la public, un public mult mai larg decât împătimiţii de cinema.
3. În timpul studiilor la Columbia, ai filmat un lungmetraj independent, având la bază scenariul tău America, finalist al concursului HBO din 2006. Ai renunţat la proiect, din pricina postproducţiei dificile, sau intenţionezi să revii la el?
Sunt două lucruri diferite. America a rămas la stadiul de scenariu. Ce am filmat în America, în timpul studiilor la Columbia, este un mediumetraj, Emigrant. A fost finanţat din resursele mele şi ale câtorva buni prieteni. Este încă în postproducţie fiindcă nu am găsit resursele financiare pentru a-l termina şi, pe când căutam banii, a apărut Eu când vreau să fluier, fluier. Atunci am hotărât să îl punem deoparte până când termin lucrul la noul proiect. Imediat ce mă întorc de la Berlin, am două priorităţi: vreau să termin Emigrant şi vreau să deschid o şcoală de actorie de film pentru neprofesionişti.









stii ce-i fain?
ca fetele acestor tineri “actori” exprima mai mult, pe subiecte din astea, decit eternii nostri actori titieni, vasluianu, bucur, voda, istodor, dinulescu, ularu, etc.
nu-mi pot imagina Valuri jucat de altcineva decit de tinarul costache.
atentie: nu strada film a produs o zi buna de plaja ci axel film, sora mai mica a “strazii”
@gadjodillo: asa-i, asta-i si unul dintre motivele pt care a avut succes “Fluierul”…
@transfocator: ai dreptate, insa proiectul a castigat la CNC cu Strada Film producator si, dupa cum observi si tu, e cam acelasi lucru
Am tot urmarit interviurile date de regizor- si chiar interventia lui de azi de pe htonews. Este interesant ce spune, insa cam incepe sa se repete. Ideile sunt aceleasi, e adevarat ca si intrebarile sunt cam aceleasi.
Pe cand, domnule critic de film, o abordare in profunzime privind motivele pentru care filmele noastre (adica romanesti) functioneaza atat de bine in afara si atat de prost inauntru/Ro?
Unele dintre motive sunt sigur ca le stii. Pentru publicul de afara (in special cel festivalier) filmul romanesc este “the new shit”, insa pentru cel din tara el e “old stuff”. Din pacate, romanii se pricep nu doar la fotbal si politica, ci si la cinema, si se grabesc sa pre-judece filmele, iar premiile internationale deja ii plictisesc, ca oricum sunt date pe criterii politice…
Totusi, anul trecut a fost bun pt “industrie”, s-a mers mai mult la cinema decat in anii precedenti (nu neaparat la filme romanesti), ceea ce ma determina sa nu-mi pierd inca optimismul.
Am sa revin cu analize mai aprofundate, deoarece am inceput strang materiale pt un volum in care sa abordez si textele cinematografice (cu precadere romanesti), si con-textele lor. So, stay tuned…