Părinţi şi copii, scurtmetraje şi festivaluri
După Târziu şi Renovare, cu noul său scurtmetraj Derby, Paul Negoescu este, în al treilea an consecutiv, selecţionat la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (secţiunea “Berlinale Shorts”), unde concurează cu Adrian Sitaru. Spre deosebire de anii precedenţi, acum tânărul regizor are şanse la Ursul de Aur, precum şi la alte distincţii (de exemplu, Derby i-ar putea aduce lui Paul Negoescu o a doua nominalizare la premiile Academiei Europene de Film, după cea obţinută anul trecut cu Renovare).
1. Noul tău film, care va avea premiera mondială în cadrul ediţiei a 60-a a Berlinalei (11-21 februarie 2010), are ca protagonist, la fel ca şi Acasă (2007), un bărbat, cap de familie, între două vârste. Restul filmelor tale prezintă personaje tinere şi fără responsabilităţi familiale (o excepţie parţială este Renovare, prin două din cele trei capitole ale sale). Cât de dificil ţi-a fost să te apropii de noul tău protagonist şi să-i înţelegi comportamentul, în condiţiile în care eşti un regizor care îşi scrie scenariile (singur, ca acum, sau în colaborare)?
A fost dificil în sensul în care încercam să îmi imaginez cum ar reacţiona un bărbat de 40 de ani atunci când află că fiica lui de numai 15 ani ar putea avea deja o relaţie sexuală, eu netrecând încă prin această etapă a vieţii, pentru că mai am mult până să am o fiică de 15 ani. De fapt, el nici nu află exact, ci îşi pune pentru prima dată problema dacă fiica lui face sex de la 15 ani sau nu. Şi nu este genul de om violent, care să intre peste fată în cameră şi să-l ia la bătaie pe iubitul ei; la el, agresivitatea răsuflă pe altă cale. Dar mi-am construit personajul aşa cum o fac şi cu un personaj de vârsta mea. În fond, este un melanj de mai multe caractere suprapuse, ale unor persoane apropiate.
Bogdan Vodă în "Derby"
2. Selecţia la Berlinale este cu atât mai importantă cu cât Derby este o producţie independentă, fără finanţare de la CNC. La fel ca numeroşi regizori români, ai şi o casă de producţie, Papillon Film, înfiinţată împreună cu câţiva cineaşti prieteni. Te tentează o carieră de producător, pe lângă cea de regizor?
Da, Derby este o producţie 100% independentă, realizată din fonduri proprii, din premiile câştigate cu alte filme şi din aportul voluntar al echipei de filmare: operatorul Andrei Butică, monteurul Alexandru Radu, scenografele Alexandra Iancu şi Iulia Fulicea, sunetiştii Dan-Ştefan Rucăreanu, Vlad Voinescu, Filip Mureşan şi Dragoş Apetri. Dar Papillon Film nu este o casă de producţie, ci un brand înregistrat la OSIM, ca omagiu adus cârciumii de vizavi de facultate, locul unde mi-am petrecut studenţia şi în care mi-au venit cele mai multe idei. Ideea a fost să ne strângem mai mulţi colegi şi să ne susţinem reciproc pentru proiectele viitoare. Dar, după terminarea facultăţii, gaşca s-a cam spart şi fiecare a luat-o pe drumul lui. Acum, în afară de Derby (care este în fond o coproducţie între cei care au lucrat gratis la film), aş vrea să mai produc – tot independent – şi alte filme, cum ar fi un scurtmetraj al lui Ştefan Munteanu, care se numeşte Babai şi al cărui scenariu îmi place foarte mult. Evident, tot prin Papillon aş vrea să mai produc şi alte scurtmetraje, în aceeaşi serie cu Derby, filme axate pe familie. Numai că pentru asta ar trebui ca mai întâi să reuşesc să vând Derby, ca să fac rost de finanţare pentru următorul film.
Nicolas Teodorescu şi Maria Mitu în "Derby"
3. Fiindcă am ajuns la a treia – şi ultima – întrebare, iar tu eşti la a treia – dar, sper, nu ultima – selecţie la Berlin (deocamdată în competiţia de scurtmetraje), spune-mi ce sentimente ai faţă de acest festival de clasa A. Altfel spus, te consideri, ca cineast tot mai cunoscut pe plan internaţional, o descoperire a Berlinalei?
În primul rând, nu mă consider un cineast cunoscut la nivel internaţional. Poate când voi avea câteva lungmetraje la activ şi ele vor fi şi apreciate de către alţii, atunci voi putea să spun asta. Dar da, se pare că am priză bună la Berlin; totuşi, nu ştiu dacă o “descoperire” a lor nu e cam mult spus. Pot însă să zic: Ich bin ein Berliner. Sentimentele mele faţă de Berlinale sunt destul de amestecate: îmi plac foarte mult oraşul, dar şi atmosfera Festivalului. Mă dezamăgeşte însă selecţia, care este mult prea eclectică, de parcă încearcă să împace pe prea multă lume. Mă dezamăgeşte că în competiţia principală de lungmetraje ajung greu filme de autor, iar secţiunea “Forum”, care găzduieşte majoritatea filmelor bune, este mult în umbra competiţiei sau a “Panoramei”.
