Senzațional vs Real
Și iar despre filmele pe care le fac străinii în România.
Filmul care a deschis ASTRA Film Festival, ediția cu numărul 10, regizat de olandeza Mercedes Stalenhoef, este un film foarte reușit, ce a avut noroc de un subiect cum rar se găsesc. Execuția e admirabilă, camera e un observator tăcut al faptelor și, deși ajunge să urmărească mai multe fire narative, e clar de la început că e o poveste despre oameni și nu urmărirea snezaționalului, peste care a dat accidental.
Filmul începe cuminte și lent de la Ionela Carmen, fiica unuia dintre localnicii mai înstăriți din satul Glod, al cărei vis este să plece de acolo, poate chiar în Spania, unde cel de-al doilea nume al ei, Carmen sună atît de natural.
Părinții ei însă n-ar lăsa-o. Are o zestre considerabilă, fie magazinul, fie barul, ambele administrate de tatăl ei, iar la vîrsta ei de 17 ani, mai bine s-ar mărita decît s-o strige tot satul „babo”. Tatăl ei, Spiridon Ciorebea, e un personaj: fost electrician pe vremea comunismului, imediat după 89 a prins repede tainele negoțului iar acum visează la modernizarea satului, pentru că are ceva mijloace financiare. În fața camerei de filmat, își expune ideile curat, ca un om cu scaun la cap, care și-a dat seama ce nu a mers bine în România, dar își ratează momentul de glorie cînd declară că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu.
În timp ce echipa olandeză își vedea de filmările sale, în satul Glod au apărut și alte camere de filmare: Sacha Baron Cohen&20th Century Fox au venit să filmeze pelicula Borat. E notoriu deja scandalul ce a izbucnit cînd localnicii și-au dat seama că s-au lăsat batjocoriți de Borat și pe bani foarte puțini.
Mercedes Stalenhoef se concentrează în continuare pe Ionela, dar incorporează mult material auxiliar din ceea ce li se întîmplă sătenilor: venirea avocaților în sat, discuțiile în care le promit că îi vor ajuta, ajunge chiar pînă la birourile 20th Century Fox de la Londra unde cîțiva săteni s-au dus personal să depună actele prin care anunță că dau în judecată studioul.
Între timp, Ionela e presată de familie să-l accepte pe unul dintre pretendenții la mîna și averea ei, vecinul Cristi. Și-a cumpărat rochia de nuntă, dar o agață în cui după ce-l surprinde pe Cristi furînd bani din magazinul tatălui ei.
Eșecul localnicilor de obține cîteva milioane de dolari de pe urma procesului împotriva 20th Century Fox și nefericirea fiicei sale, îl aduc pe Spiridon în pragul depresiei. Regizoarea olandeză își încheie minunat filmul, după ce vrajba sătenilor s-a mai potolit iar Ionela și-a găsit un soț pe potriva ei. Scena finală îi arată pe cei doi la ecografie, cînd află că urmează să li se nască o fetiță. Ionela e toată un zîmbet: „O s-o cheme Carmen.”
E adevărat că media din România s-a interesat de subiect la vremea respectivă, dar numai ca să hrănească un apetit fals pentru senzațional al spectatorilor. În schimb, de ce nimeni nu s-a gîndit să meargă în sat și să intre mai adînc în subiect, așa cum au făcut olandezii ăștia?
