next stop – byron

O idee bună este una simplă, cu un scop clar şi o implementare cât mai eficientă. Există oameni care dau dovadă oricând de prezenţă de spirit şi de ingeniozitate. Trupa byron a surprins joi seară, un pic mai underground, la staţiile de metrou Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană, la orele 18:30, respectiv 18:45. Acţiunea a fost spontană, un gând şi o aprobare de la metrorex, publicul de faţă fiind format, în mare parte, din fanii înrădăcinaţi care au aflat rapid de pe reţelele sociale sau prin sms. Manifestarea şi-a făcut efectul, deoarece voia să fie o modalitate originală de a promova următorul album – A Kind Of Alchemy. Au fost atraşi mulţi călători simpli, oameni care ascultau şi erau plăcut surprinşi. Sentimentul a fost unic, plăcut, un concert “rece” dar cald, în mijlocul aglomeraţiei şi a haosului urban.
Dan Byron – “Albumul “A Kind Of Alchemy” este alcătuit din răspunsuri la întrebările unui interviu imaginar, de-a lungul unei nopţi ploioase, reporter fiind însuşi ascultătorul. Subiectele abordate sunt creaţia, mass-media, ispita facilului, alienarea societăţii moderne etc.”
6fingers – “Albumul aş zice că e în general despre creaţie/condiţia artistului, deşi nu e unul conceptual, doar tematic e oarecum uniform; industria muzicală nu apare explicit decât într-o piesă, cel mult ca un impediment, o sirenă. N-aş vrea să se înţeleagă că e încă un album manifest de tip “noi înotăm contra curentului şi ce iconoclaşti suntem noi şi nu avem nevoie de industria muzicală”. E un clişeu des întâlnit la trupe care nu scot niciodată capul din underground. Faptul că o faci nu înseamnă că trebuie să şi faci paradă. Dimpotrivă, aş zice că e un album mai comercial/prietenos decât primul, care riscă să ne aducă fani pe care nu i-am fi câştigat cu primul album.”

Pentru mine personal, byron nu are nevoie să mai facă nimic pentru a dovedi că este formaţia de la noi aflată pe panta ascendentă şi cu viitorul cel mai strălucitor. Am spus-o de multe ori şi o spun oricui, fără frică şi fără vreun dubiu. Este, la ora actuală, poate cea mai bună trupă, fapt întărit de profesionalismul lor şi de puterea senzaţională de creaţie. Cum se spune…e pe val. De fapt, este de mult acolo, respect pentru faptul că se menţine şi nu se vede că scade ritmul deloc. Dacă nici cu acest album, nu văd cu ce ar putea fi trimisă către publicul larg. Dacă acest lucru nu se întâmplă, este păcat de o muncă ce trebuie răsplătită cumva, mai ales prin mediatizare.
Lansarea albumului va avea loc în Silver Church, acolo unde sunt aşteptaţi toţi fanii, pe 23 octombrie, de la ora 22:00. Invitaţii speciali vor fi Cvartetul A Quattro, Persona şi Marius Florea Vizante.
Am ascultat deja câteva melodii de pe A Kind Of Alchemy, am rezonat cu sunetul impecabil, şlefuit perfect. Sper deosebire de Forbidden Drama se observă o complexitate mai mare, o paletă mai largă de posibilităţi în studio. Un amalgam de note, într-o mişcare dezordonată în şir indian. Ne vedem la concert, pe 23, ca să vă convingeţi singuri.

