Friday Music Pick: Muhmood
Când sunt angrenat într-o căutare, cum este în cazul de faţă stilul de muzică numit dark ambient, sap până găsesc ce e mai bun şi abia atunci pot să mă liniştesc un pic la gândul că stilul nu e clişeic şi că are reprezentanţi de seamă. Căutarea mea se axează mai mult pe etichetări superficiale, cum sunt cele de pe Last.fm, şi mai puţin pe citirea recenziilor celor care sunt în măsură să le facă. Însă cu răbdare, apăs pe butonul de “Skip” şi, exact când nu mă aştept, mi se dezvăluie o capodoperă. Exact aşa am descoperit Muhmood, urmărind eticheta “russian”, o etichetă destul de generică, dar care a meritat. Dark ambient-ul a intrat de multă vreme în viaţa mea, dar neavând pretexte să-l urmăresc mai îndeaproape, îl pierd, uit că există, şi de fiecare dată când îl redescopăr mi se arată mult mai bogat, mai complex şi mai intens.
Cam tot ce vine din Siberia este foarte profund şi în egală măsură deprimant. Dar deprimarea aceasta trece cu mult de pragul urâţeniei. Dezolarea siberiană este intensă şi capătă valenţe estetice. Această dezolare este captată fonografic de către Muhmood. Aşa cum fotografia a fost ridicată la rangul de artă, la fel se pretează şi fonografia, care ne dezvăluie locurile în forma lor brută şi misterioasă.
Photo by Alexei Biryukoff
Swimé by Makunouchi Bento
Makunouchi este un tip de mâncare japoneză ce conţine peşte, carne, murături, ouă şi legume, împreună cu orez şi se serveşte sub forma unui bento (pacheţel, tradus european un fel de “to go”). Încă de când am auzit prima dată de Makunouchi am fost atras de nume. După ce un prieten mi-a povestit de artist, pe care l-a descoperit la un TMbase am dat şi eu un search pe net (acum ceva ani se întâpla asta) şi am găsit şi muzica. Am fost şocat de cât de bine se potriveşte numele cu muzica. Un pacheţel de sunete bine aranjat, cu rigorizate şi atenţie japoneză. Oricât de multe alăturări de sunete se pot regăsi în piesele şi seturile lui, armonia iese întotdeauna la suprafaţă.
Ultimul material semnat Makunouchi Bento are o indicaţie precisă Headphones listening recommended. Şi m-am comformat. După ce am dat jos albumul (liber la donwnload), mi-am pus cuminte căştile pe urechi şi am început o incursiune în lumea sunetelor aranjate într-un pacheţel (bento).
Fear has defeated hope?
Articolul a fost scris de Roxana Dobrin şi trimis spre publicare Ginger Group.
“The rights of ownership and possession of the peoples concerned over the lands which they traditionally occupy shall be recognized. [...] The rights of the peoples concerned to the natural resources pertaining to their lands shall be specially safeguarded. [...] In cases in which the State retains the ownership of mineral or sub-surface resources or rights to other resources pertaining to lands, governments shall establish or maintain procedures through which they shall consult these peoples, with a view to ascertaining whether and to what degree their interests would be prejudiced, before undertaking or permitting any programmes for the exploration or exploitation of such resources pertaining to their lands. The peoples concerned shall wherever possible participate in the benefits of such activities, and shall receive fair compensation for any damages which they may sustain as a result of such activities.” (fragment din Convenţia 169 referitoare la popoarele indigene, adoptată în 1989 de către OIM şi respectată creativ de ţările care au ratificat-o).
A venit, a venit toamna
Cu tot cu minunăţiile ei culturale, care de fiecare dată vin şuvoi-vâlvoi. Şi deşi aş vrea să păşesc pe vârfuri printre discriminări şi să cuprind mult şi multe din cele care se vor întâmpla în această toamnă, mă las condusă de tentaţia de a mă opri la evenimentele care îmbrăţişează clasicul, unele pentru a-l transpune neschimbat în prezent, altele pentru a-l modela, făcându-l compatibil cu modernul.
O istorie a filmului românesc în zece capitole
Avem nevoie de un canon al cinematografiei româneşti? Este necesar un volum care să propună un top ten al filmelor autohtone, de la începuturi şi până azi? Dacă da, cine este îndreptăţit să concretizeze aceste proiecte?
Iată numai câteva dintre întrebările pe care le ridică o carte precum Cele mai bune 10 filme româneşti ale tuturor timpurilor: stabilite prin votul a 40 de critici, lansată, în urmă cu două luni, de către Editura Polirom, în cadrul colecţiei sale „Cinema”. Este un volum colectiv, coordonat de Cristina Corciovescu şi Magda Mihăilescu. Subtitlul său răspunde din start la cea din urmă întrebare: doar criticii de film, cei care s-au dedicat acestei profesiuni şi refuză s-o părăsească în vremuri vitrege, sunt cei autorizaţi să realizeze un asemenea clasament.
Autumn OST
Recunosc că oricât de tare mă entuziasmează venirea verii, cu tot switch-ul de garderobă, mare, soare, nisip, ochelari de soare, bicicletă, maiouri albe din bumbac, loţiuni, limonade, cafele cu gheaţă, pălării, pepene şi flip-flopşi, tot anul numai la primele zile de toamnă îmi stă gândul.
By Wendy Bevan
Friday Music Pick: Surorile Osoianu
De ceva vreme, poate mai bine de un an, urmăresc canalul de YouTube al userului Fabr1s. Este un canal deosebit! Într-o societate românească ce se îndepărtează de origini, şi aici mă refer în special la folclorul care se tot alterează şi capătă forme monstruoase în ultima vreme, cineva ne pune la dispoziţie cântece autentice, cântate aşa cum au fost ele prima dată. Culmea, tocmai nealterarea aceasta le face să sune foarte modern.
Mă mândresc un pic cu moştenirea muzicală ce mi-a lăsat-o bunicul meu, un român veritabil, crescut în ţărâna Bărăganului, şi recunosc că de cum am auzit cântecele Surorilor Osoianu, pe lângă fiori am mai simţit şi că aşa se cântă româneşte.
Surorile Osoianu, originare din Horeşti, Republica Moldova, sunt foarte apreciate, fiind un promotor veritabil al folclorului autentic, unic în tot arealul românesc, având turnee numeroase în România, Ţările Baltice, Rusia, Ucraina, Spania, Franţa, Finlanda, Germania, Bulgaria. Românii de dincoace de Prut le ştiu mai bine din colaborările lor cu formaţia Zdob şi Zdub.
Filmul de joi: Super Amigos
Ştiu că e joi. Ştiu că filmul de astăzi vine foarte târziu, dar pur şi simplu azi nu mai aveam chef de nimic. Una din zilele acelea când mă simt extraordinar de obosit de atâtea discuţii, de comentat, de militat, de acuzat, de reparat — obosit să mă lupt cu morile de vânt, una din zilele în care mi-aş dori să-mi iau sacul în spate şi să mă duc, oriunde, numai să mă duc.
După toată mizeria din ultimele zile din mass media românească legată de Roşia Montana şi de ce se întâmplă acolo, credeam că nimic nu mă mai poate scoate din starea aia. Cu gândul la o petrecere de weekend ce speram să mă mai trezească, am intrat azi să văd ce mai e nou Feeder. Dar aici ce să văd… un ditamai footer-ul cu o reclamă de 3,50 la McDonalds. Am rămas şocat. Nu am reuşit să înţeleg deloc cum Feeder se poate asocia cu Mc-ul. De ce ar face-o? Sunt atâtea branduri ok care sar asocia cu acest concept, trafic e destul, informaţie ok… so… de ce Mc? Ok, nu eşti militant, dar când ştii cât de proastă e mâncarea aia, câţi conservanţi are, parcă nu trebuie să fii totuşi activist ca să zici „bă…eu eu nu mă bag”. Înţeleg că e criză şi că toată lumea încearcă să scoată bani şi din piatră seacă, dar parcă totuşi puţină atenţie şi la lumea din jurul nostru şi la produsele pe care le promovăm nu cred că dăunează nimănui. În afară de mâncare, nici nu cred că are sens să povestim de toate scandalurile legislative în care Mc-ul a fost implicat. Critica către Feeder e una pozitivă, nu arunc cu nimic în proiect, ci doar vreau să atrag atenţia asupra delicatei asocieri de imagine.
Fiecare alege pentru el şi, cum le place unora să spună în repeat mode, fiecare e liber să facă ce vrea. Dar odată cu libertatea asta intervine sau ar trebui să intervină şi grija pentru cei din jur. „Nu suntem singuri aici” nu e o vorbă în vânt, şi, cu toate că nu pare întotdeauna, chiar avem nevoie unul de celălalt. În timp ce unii sunt mult prea relaxaţi sau ignoră acest aspect, alţii renunţă la viaţa personală pentru ceilalţi oameni. Acesta este şi subiectul documentarului Super Amigos.
De vorbă cu Dan Byron, partea a doua. On the road
Andrei Zamfir şi Kozminovici continuă conversaţia cu Dan Byron începută mai demult. În această a doua parte vor vorbi, printre altele, despre muzică, literatură, conspiraţii şi actuala trupă byron.
Kozminovici: Când te-ai întors din turneul cu Agathodaimon, tu aveai aici în continuare trupa Byron, care era pe un fel de hold.
foto: Alexandru Trifan
Dan Byron: Aveam şi n-aveam. În 2000 au fost nişte schimbări foarte mari în trupa de atunci. Eu am avut o pauză. Ei între timp îşi făcuseră trupă cu managerul la voce, care mai cântase prin ceva trupe în anii ‘80. Apoi m-am întors eu şi am întrebat „Mai vreţi să cântăm împreună?” Şi au vrut.
Soldăţeii GOLD
Gold Corporation a ajuns deja un fenomen pentru mine. Oriunde întorc capul aud de ei şi de PR-ul lor care nu se mai termină. E peste tot şi la toate nivelurile. Fie că este vorba de festivaluri de film sau teatru, ONG-uri, institute culturale, oameni de presă, se pare că ei au ajuns la toţi. Cu sute de milioane de euro pe care Gold Corporation le investeşte în oameni politice, campanii de publicitate (ultima semnată 23 —parte a grupului Leo Burnett), oameni de presă, şi, mai nou, „activişti” — lupta pare în întregime pierdută.
Dar ce s-a mai întâmplat nou?
Astăzi am aflat de pe platforma Pagina de Media despre transportul unui nou contingent de soldaţi GOLD în Noua Zeelandă (probabil o nouă sesiune de training şi de prezentare a noului armament). 20 de oameni de media au fost aleşi pe sprânceană de PR-ista Corina Vinţan (un fel de head hunters al Gold Corporation) pentru a face deplasarea în Aukland, Noua Zeelandă. O vacanţă all inclusive timp de 10 zile. Scopul ei? „…să creeze cadrul necesar de consultare şi de informare a tuturor celor interesaţi în vederea atingerii unui obiectiv comun: reflectarea obiectivă şi documentată a impactului economic, social, de mediu şi de patrimoniu al minei de la Roşia Montana.” Şi uite aşa vor documenta ei impactul pentru Roşia Montana tocmai din Noua Zeelandă. Domnişoara PR-istă Corina Vinţan va face şi pe ghidul în această frumoasă excursie de 10.000 de euro per capita.
Din păcate, din cei 20 de oameni, nu s-au aflat decât numele a 8 dintre ei:
Ioan T. Morar (Realitatea-Caţavencu), Vlad Macovei (Evnimentul Zilei), Mihai Tatulici (Realitatea-Caţavencu), Dragoş Nedelcu (Realitatea-Caţavencu), Emil Hurezeanu (Realitatea-Caţavencu), Robert Turcescu (Realitatea-Caţavencu, sau, mai nou o arde independent), Dan Apostol (Realitatea-Caţavencu), Floriana Jucan (QM).
